Articol de GSP - Publicat luni, 29 iunie 2020 13:20 / Actualizat luni, 29 iunie 2020 13:35
Gigi Becali (62 de ani) a anunțat că vrea să-l aducă înapoi la FCSB pe preparatorul fizic Thomas Neubert, fiind nemulțumit de accidentările de la echipă.
Neubert, care lucrează cu Laurențiu Reghecampf la Al Wasl, e ademenit cu un salariu de 10.000 de euro pe lună și ar fi tentat de o revenire la FCSB. Totuși, se pare că Reghe nu ar fi de acord ca neamțul să-l părăsească, după cum susține Becali.
„Eu îl doresc foarte mult pe Neubert la noi, dar să vedem dacă pot să îl și aduc. Am spus că sunt gata să îi dau și 10.000 pe lună. Nu stau să îl întreb pe Vintilă de treaba asta. Am mari probleme cu accidentările și sunt supărat din cauza asta.
Neubert lucrează acum cu Reghe. Deși Reghe a zis pe față că îl lasă să vină la noi, totuși, pe la spate îl ceartă, îl întreabă de ce vrea să vină la noi. Așa am auzit. Nu vreau să zic mai multe că nu are rost să dezvoltăm subiectul ăsta”, a declarat Gigi Becali la Prosport.
Thomas Neubert, instrumental în succesul FCSB
Venit la FCSB împreună cu Reghecampf în 2012, Thomas Neubert a atras atenția prin pregătirea fizică intensă, bazată pe folosirea benzilor TRX. În cele două sezoane în care au lucrat împreună în Ghencea, FCSB a câștigat două titluri, Supercupa, Cupa Ligii și s-a calificat în optimile Europa League și în grupele Ligii Campionilor.
În 2013, în primăvara EL, „roș-albaștrii” au reușit s-o elimine pe Ajax în „șaisprezecimi”, 0-2 în Olanda, 2-0 pe Național Arena și 4-2 la penalty-uri, iar în optimi au învins-o pe Chelsea la București, 1-0, însă au ratat calificarea, după 1-3 la Londra. În 2014, Neubert a părăsit FCSB alături de antrenorul Laurențiu Reghecampf, cei doi preluând Al-Hilal, în Arabia Saudită.
VIDEO. Ilie Stan: „FCSB are un lot valoros, dar are prea multe accidentări”
FOTO. Cele mai tari imagini din FCSB - Gaz Metan
Citește mai multe știri despre FCSB:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”