FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Ce lovitură a dat Gigi Becali! Au încercat să-l deturneze pe Buș chiar pe drumul spre palat: „Mai bine nu mă întreba”

Articol de , - Publicat marti, 14 iulie 2020 18:48 / Actualizat marti, 14 iulie 2020 20:17

Atacantul Sergiu Buş (27 de ani), ultima dată la Gaz Metan, liber de contract, a semnat, astăzi, un acord pe trei ani cu FCSB şi a fost prezentat oficial. La finalul conferinței de prezentare, impresarul fotbalistului, Bogdan Apostu, a oferit un interviu pentru cititorii Gazetei. CFR Cluj, CS U Craiova și Legia Varșovia sunt echipele care au încercat să-l deturneze pe Buș. 

- Domnule Apostu ați purtat negocieri pe repede înainte, iar Sergiu a ajuns la FCSB.
- Este normal ca agentul să poarte negocierile, iar jucătorul să-și vadă de treaba lui de pe teren. Iar Sergiu a făcut-o în această perioadă.

- Au fost negocieri și cu alte cluburi?
- N-aș vrea să intru prea mult în detalii. Nu ar fi corect față de dânșii. Dacă suntem aici, atât eu, cât și Sergiu am ales conștient FCSB. Suntem maturi și știm ceea ce facem. O altă echipă care a încercat să recupereze pe ultima sută de metri, și o spun în premieră, a fost Legia Varșovia. Campioana Poloniei de sâmbătă seară. Am negociat cu ea, cei de acolo au încercat să discute și cu Sergiu din punct de vedere personal.

"Sergiu a venit cu sufletul și cu inima deschisă la FCSB"

- Pare foarte tare că FCSB le-a luat fața...
- Da, da. Chiar și pe drum spre Palat au încercat să-l recupereze... Valorile umane trebuie să fie mai importante decât banii, iar cuvântul dat să valoreze mai mult decât orice sumă. Eu și Sergiu așa funcționăm, suntem construiți pe un altfel de calapod. Ne-am dat cuvântul în fața unor oameni și e normal să ne respectăm promisiunea.

- Vă întreb un lucru de culise. Cum au reacționat cei de la Craiova și CFR că Sergiu e al FCSB-ului?
- Mai bine nu mă întreba... Au fost discuții până în ultimul moment. Chiar dacă în presă sunt picanterii, eu niciodată nu divulg informații de la negocieri... E clar că am avut discuții și cu unii și cu alții. Am discutat cu ei inclusiv astăzi. Legia este campioana Poloniei, dar Sergiu Buș a ales FCSB! Nu are rost să mă raportez la echipele din România. Sergiu a venit cu sufletul și cu inima deschisă, încrezător.

"Pintilii poate gestiona o echipă precum FCSB"

- Dumneavoastră aveți o relație de prietenie cu Mihai Pintilii. I-ați recomandat ceva jucători? 
- Da. Am discutat cu Mihai și acum există o lipsă acută de fundași centrali români. FCSB trebuie să se reorienteze în acest moment doar către jucători străini, pentru că nu văd un fundaș central român. Bine... Exceptându-l pe Burcă, jucătorul CFR-ului care e greu de adus de acolo.

- Din postura dumneavoastră sigur aveți ceva pregătit.
- E normal că trebuie să fiu pregătit cu soluții pentru orice post. Am ajuns la un nivel care-mi permite să discut cu o mulțime de jucători buni sau foarte buni. Probabil că le voi face o propunere de fundaș central, dar deciziile le aparțin dânșilor.

- Nu credeți că o să-i fie greu lui Mihai Pintilii să fie antrenor?
- Îl știu pe Mihai și știu cât de ambițios este. Am fost lângă el din primul moment când a debutat în Liga 1. Eram colegi de echipă la Internațional. Atunci ne-am împrietenit foarte bine și știu că are o ambiție mare de a reuși. Poate că unii au dreptate că n-are licență și nu poate să fie antrenor principal, dar să nu uităm că nici antrenorii echipelor naționale nu au Licența Pro. 

- Dar...
- Când vii din fotbalul mare și ai crescut printre antrenori importanți și ai jucat la un nivel ridicat e clar că ai acumulat multe informații. Pintilii poate gestiona o echipă precum FCSB și e respectat în vestiarul FCSB.

"FCSB este o echipă mare, importantă chiar dacă ei au fost pe un trend descendent în ultima perioadă. Cred că este cel mai de jos unde pot ajunge în momentul de față. De acum potențialul este doar unul de creștere, iar Segiu poate ajunge golgeterul României de la FCSB"
Bogdan Apostu, impresar

EXCLUSIV Sergiu Buș: "Soția, mama și soacra au fost de acord să vin la FCSB! Voi juca cu inima la acest club"

CITEȘTE ȘI:

Documentul FRF care aruncă în aer finala Cupei României! FCSB tremură, după ce a umilit-o pe Dinamo + situație ireală la Sepsi - Poli Iași

FCSB instalează noul staff! Trioul Neubert - Petrea - Pintilii preia azi echipa de la Bogdan Vintilă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Fază încâlcită în FCSB - Slobozia » A fost sau nu a fost? Decizia VAR la golul marcat de Olaru
Superliga
Fază încâlcită în FCSB - Slobozia » A fost sau nu a fost? Decizia VAR la golul marcat de Olaru
„Nea Gigi, sunt live pe TikTok!” » În ziua alegerilor, înainte de FCSB - Slobozia, Simion l-a sunat pe Becali! Mii de oameni au auzit derapajul la adresa lui Lasconi
Stiri extrasport
„Nea Gigi, sunt live pe TikTok!” » În ziua alegerilor, înainte de FCSB - Slobozia, Simion l-a sunat pe Becali! Mii de oameni au auzit derapajul la adresa lui Lasconi
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (63)
131624217670160
Geani Muraru  •  15 Iulie 2020, 10:07

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1609288426001049
Vasiliu Daniel  •  15 Iulie 2020, 09:38
Postat de vasi1986 pe 15 Iulie 2020, 08:10

Tu unde mai vezi Steaua in liga 1? Eu daca ma uit la toate ligile, vad Steaua doar prin liga a-IV-a, in liga 1, nu vad nici o echipa cu numele Steaua, vad CFR, CSU Craiova, Astra Giurgiu, Dinamo, si o echipa cu 4 initiale, FCSB, deci, unde naiba vezi tu Steaua in liga 1?

Nah astia mai bătrâni știm ca echipa din liga 1 este echipa romanilor .. unde a jucat lăcătuș, tudorel Stoica , duckadam , Ilie Dumitrescu etc etc .. cat despre echipa din liga a 4 a ce știm? Ca nu poate sa bata echipe de genul FC tractor.. FC asfalt ? Palmares 3 ani de liga 4 .. pai de asta ati plecat de la fcsb .. ati zis ca e umilinta ... liga a 4 a e mândrie... sa nu crești deloc în 3 ani .. mandrieeeee .. sa consumi banii romaniei pentru nimic .. mândrește.. de asta armata romana este o Rușine... soldatul roman lupta în izmene .. ca talpan sa viseze ca ajunge conducător .. eroul ulii mele ..=)))

1_0_1_0
1_0_1_0  •  15 Iulie 2020, 08:46

Și uite așa, Buș a devenit cel mai mare atacant al României. Dintr-un mediocru fără nume a crescut cel mai bun atacant așa, peste noapte. Săptămâna viitoare aflăm și prețul de vânzare. Mă gândesc că va fi fo 6-7 meleoane...

Vezi toate comentariile (63)
Comentează