Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 martie 2008 00:00
Stelian Stancu se află de o lună la clinica Isokinetik, din Bologna, după ce a fost diagnosticat cu dublă ruptură musculară la piciorul stîng. Fundaşul a făcut o scurtă vizită la Timişoara, la finele săptămînii trecute, fiind prezent şi la meciul de duminică cu Mioveni, dar apoi a revenit în Italia pentru a continua tratamentul. Stancu a început deja alergările la Bologna şi, conform aprecierilor medicilor, se va putea alătura echipei timişorene la sfîrşitul lunii aprilie.