Articol de GSP - Publicat marti, 18 august 2020 13:35 / Actualizat marti, 18 august 2020 14:25
Telenovela vânzării lui Newcastle continuă. După ce preluarea clubului de către Fondul de Investiții Publice al Arabiei Saudite, condus de prințul Mohammed bin Salman a picat din cauză că șefii din Premier League au întârziat câteva luni validarea afacerii, afacerista Evangeline Shen este acum interesată de echipa din Premier League.
Evangeline Shen, o femeie de afaceri din Canada, conduce grupul Bellagraph Nova Group, alături de singaporezii Terence și Nelson Loh, și vrea să cumpere echipa de la Mike Ashley. Acesta cere 376 de milioane de euro pentru „coțofene”, în timp ce Shen oferă 309 milioane, dar este încrezătoare că va ajunge la un acord.
„Este disperat, iar noi nu! Asta e diferența. Nu credem că Ashley merită mai mult decât oferim noi”, a declarat pentru The Sun o persoană implicată în afacere.
Shen a absolvit Universitatea Fudan din China, iar la 25 de ani a devenit șefa unei firme de avocatură. Ulterior și-a deschis propria afacere, Bellagraph, în domeniul bijuteriilor, și Novena Bellagraph Medical Group, ambele cu venituri de pe 12 miliarde de dolari pe an.
Prietenă cu Obama
Shen a organizat un eveniment al Fundației Obama pentru Tinerii Lideri, în Singapore, în decembrie, iar cei doi s-au înțeles atât de bine încă femeia de afaceri i-a dăruit fostului președinte al Stetelor Unite ale Americii o brățară de 30.000 de euro, pentru soția acestuia, Michelle.
Verii Terence și Nelson Loh au legături și cu politica din Marea Britanie, Nelson conducând un summit economic asiatic alături de fostul prim ministru David Cameron, în 2017.
Îl vor pe Cristiano Ronaldo
Shen anunță că are planuri mari pentru Newcastle, iar cei de la The Sun scriu că vrea să dea lovitura prin aducerea lui portughezului Cristiano Ronaldo (35 de ani). Acesta ia în calcul plecarea de la Juventus, iar Shen, Terence și Nelson vor să dea o lovitură de imagine prin transferul atacantului.
Citește mai multe știri din Premeir League:
Pep Guardiola și-a decis viitorul! Agentul antrenorului lui Manchester City a făcut anunțul