Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 august 2020 18:34 / Actualizat miercuri, 26 august 2020 20:31
Ciprian Paraschiv, președintele celor de la Poli Iași, acuză LPF de dezinformare.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat astăzi un parteneriat cu InStat, firmă care oferă statistici detaliate despre partidele din Liga 1. Ciprian Paraschiv acuză LPF că a omis să informeze că valoarea contractului este suportată de cluburile din Liga 1. În plus, președintele ieșenilor spune că Liga a trecut peste dorința lor de a eșalona în 4 rate plata serviciilor.
Comunicatul care l-a deranjat pe Paraschiv
Liga Profesionistă de Fotbal a semnat un nou contract de parteneriat, de această dată cu firma InStat, reprezentată de domnul Vitalie Ciorici. InStat va oferi, prin intermediul LPF, date concrete celor 16 cluburi membre ale Campionatului Național Casa Liga 1, referitoare la parametri fizici ai jucătorilor și statistici, va pune la dispoziția așadar întreaga să experiență în domeniu.
LPF a apreciat tocmai această experiență a noilor parteneri, pusă în slujba cluburilor din Casa Liga 1, care vor primi la finalul fiecărei etape de campionat statistici detaliate privind activitatea fiecărui jucător, dar și a echipei în ansamblu
- Comunicat LPF
Replica lui Ciprian Paraschiv
Lipsesc două amănunte “insignifiante” în acest comunicat:
1. cluburile plătesc pentru serviciile InStat;
2. cluburile au cerut defalcarea sumei in 4 tranșe și deja li s-au facturat de către LPF 50% din valoarea contractului.
Felicitări pentru parteneriat, LPF!
- Ciprian Paraschiv, președintele Poli Iași