Articol de Dan Bâra - Publicat marti, 08 septembrie 2020 12:41 / Actualizat marti, 08 septembrie 2020 16:08
Belgia a debutat cu o victorie în noua ediție a Ligii Națiunilor, impunându-se cu scorul de 2-0 în Danemarca. Azi, de la ora 21:45, are ocazia de a aduna încă trei puncte în partida de pe teren propriu cu Islanda, echipă care vine după înfrângerea de acasă contra Angliei, 0-1.
Cele două formații au fost în aceeași grupă și în precedenta ediție din Nations Cup, atunci când belgienii au obținut două victorii în meciurile directe, 3-0 în deplasare și 2-0 acasă.
Pentru întâlnirea de azi, islandezii au toate motivele să fie îngrijorați. Viitorul adversar al României din barajul pentru calificarea la Euro are probleme în defensivă, acolo unde ambii fundași centrali urmează să lipsească. Sverrir Ingason a luat cartonaș roșu cu Anglia, iar Kari Arnason s-a accidentat în aceeași partidă. Cum Ragnar Sigurdsson este și el indisponibil, singura soluție rămâne Jon Gudni Fjoluson, fotbalist fără echipă în momentul de față, după despărțirea de Krasnodar.
În fața unei echipe a Belgiei care vine după 11 victorii consecutive, problemele defensive ale islandezilor ar putea fi scoase în evidență și mai mult de revenirea în tabăra adversă a doi fotbaliști de top. De Bruyne a ratat partida cu Anglia, fiind învoit de selecționerul Roberto Martinez, iar Eden Hazard a fost menajat. Dar cei doi ar putea fi titulari contra Islandei, urmând să joace în spatele lui Lukaku.
Evident, ne așteptăm la o victorie a Belgiei, însă pariul nostru merge pe o altă variantă, pentru a beneficia de o cotă puțin mai mare:
Pont: Gol în ambele reprize, cota 1.43 la Fortuna