FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

EXCLUSIV Dezvăluiri din vestiarul României! Ce a făcut Mirel Rădoi pentru a-l schimba pe Denis Alibec

Articol de GSP - Publicat joi, 10 septembrie 2020 13:39 / Actualizat joi, 10 septembrie 2020 13:48

Încă de la primele antrenamente de la Mogoșoaia, atacantul Denis Alibec (29 de ani) a fost încântat de modul de lucru deschis, sincer și direct al selecționerului Mirel Rădoi, fapt care a determinat o schimbare totală a atitudinii sale față de fotbal, de coechipieri, de echipă.

Unul dintre cei mai buni oameni ai României în partida de la Klagenfurt, cu Austria, Denis Alibec a făcut un meci complet. A fost periculos, a deschis scorul, a făcut presing, deposedări, adică s-a băgat și la căratul pianului, fără menajamente.

O fază elocventă: în prima repriză, la o acțiune în ultima treime a gazdelor, Coman a ajuns din stânga în centru, dar a forțat un fault, iar arbitrul nu a dat nimic. Austriecii au recuperat mingea și se pregăteau să declanșeze un nou atac rapid, chiar în zona lăsată liberă de Coman, aflat întins pe gazon. Denis a observat pericolul și a sprintat înapoi, în locul colegului său, încercând să blocheze din fașă acțiunea adversarilor. În ultima vreme extrem de irascibil și de inconstant, Alibec a redevenit, după mult timp, cel care reușea partide și execuții de excepție la FCSB, în perioada mandatului lui Reghecampf.

„Ne-a cucerit de la primul antrenament"

Contactat de Gazeta Sporturilor, fotbalistul Astrei era încă entuziasmat după succesul României în Austria, 3-2, dar și de noul selecționer, de atmosfera de la lot: „Mister ne-a încântat încă de la primul antrenament împreună. Pentru că ne-a transmis că vrea să arătăm ca o echipă, să atacăm, să arătăm că suntem fotbaliști, nu să băgăm topoare".

Atacantul a descris apoi cum s-a simțit la lot la această convocare: „Este un antrenor foarte corect, a dat multora șansa să joace, ați văzut că a rotit mulți jucători. E un tip de grup, genul de antrenor care știe ce vrea și cum să transmită asta, care vrea să jucăm un fotbal ofensiv, agresiv. În legătură cu acea fază de care îmi spuneați, a fost normal să fac asta, să încerc să îmi ajut colegul, echipa. Asta și pentru că Mister a știut să ne trezească, să ne dăm seama că jucăm pentru tricoul galben al naționalei".

„Era entuziasmat"

Mama lui Denis, Emilia Stroe, a completat povestea fiului său, care obișnuiește să o sune după antrenamente. Nu se întâmplase însă la nicio acțiune a naționalei. Acum însă, s-a produs excepția. 

„Mi-a dat telefon și, fără să îl întreb eu nimic, a început să îmi zică, entuziasmat: «Mamă, să vezi cum e Mister, e superprofi! E așa de corect, eu n-am mai văzut pe cineva ca el. N-a fost un moment să ia pe cineva deoparte să vorbească separat cu el. Nu, totul se vorbește în grup, de față cu toți. Nu mai sunt bisericuțe, nu vezi ruptura dintre cei tineri și cei experimentați, arătăm așa cum trebuie să fie o echipă națională.

 Discuțiile individuale sunt numai când i spune fiecăruia ce sarcini de joc are. Când vezi un om așa de dedicat, de mișto, e normal să dai tot ce ai». Iar asta mi-o zicea înainte să știe dacă va juca sau nu", a povestit mama lui Alibec.

Apropiații jucătorului știu că „odată ce l-ai câștigat ca om, Denis aleargă până își rupe plămânii. Asta s-a întâmplat, de a jucat cu asemenea dăruire. Mirel l-a câștigat"

 Mister ne-a făcut să înțelegem că, până la urmă, să joci pentru națională este cea mai mare realizare pentru orice fotbalist, dincolo de transferuri sau de medalii. Iar asta ne-a transmis încă din prima clipă
- Denis Alibec, atacant România

4 driblingurireușite, un gol, 3 deposedări, 4 mingi pierdute și un indice InStat de 271 (al 5-lea din echipă) au fost o parte din cifrele lui Alibec cu Austria, conform InStat

Samsunspor încă îl vrea

Chiar dacă acum nu a fost posibilă, din cauza prețului cerut de patronul Ioan Niculae, plecarea lui Denis de la Astra se va produce totuși, cel mai târziu în vara viitoare. Bașkanul celor de la Samsunspor, din liga secundă turcă, Yuksel Yildirim, îl apreciază foarte mult pe atacantul român, nu doar ca fotbalist, dar și pentru că e musulman. Surse apropiate jucătorului susțin că Alibec s-ar fi înțeles cu turcii să semneze în iarnă, când va intra în ultimele 6 luni de contract cu giurgiuvenii, și apoi să plece la Samsunspor, după încheierea actualului sezon

VIDEO. Ionuț Rada i-a făcut caracterizarea lui Mirel Rădoi: „Ne căutam mult ca adversari, dar s-a comportat exemplar cu mine”

Citește mai multe știri despre naționala României: 

Mirel Rădoi, bătăi de cap cu ultimul debutant de la națională + conflictul care a trecut neobservat: „Taci din gură, nesimțitule!”

Mirel Rădoi pregătește cea mai tare achiziție pentru „barajul” cu Islanda: în ce condiții revine Răzvan Marin la lot

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu înființează o nouă echipă! Anunțul patronului: „Construiesc pas cu pas”
Superliga
Dan Șucu înființează o nouă echipă! Anunțul patronului: „Construiesc pas cu pas”
Se știe cine e primul plecat de la FCSB în iarnă: „Se duce la U Cluj, așa am auzit”
Superliga
Se știe cine e primul plecat de la FCSB în iarnă: „Se duce la U Cluj, așa am auzit”
Simona Halep, învinsă și la simplu și la dublu în a doua zi a World Tennis League » Kites, echipa româncei, a pierdut cu Falcons
Tenis
Simona Halep, învinsă și la simplu și la dublu în a doua zi a World Tennis League » Kites, echipa româncei, a pierdut cu Falcons

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (4)
doardinamo1948
doardinamo1948  •  10 Septembrie 2020, 23:05
Postat de comabi pe 10 Septembrie 2020, 14:08

Conteaza enorm antrenorul, sa fie clar!!! Si, de cand este antrenor, Radoi chiar aratq a fi unul. Sper sa fie de lunga durata si sa il ajute rezultatele. Personal, in putin timp, il vad peste Sumudica, Contra sau Pancu (pentru ultimul nu garantez ca inca este antrenor :)).

Am impresia ca Radoi e genul de antrenor care nu a uitat ca e fost fotbalist și știe ca jucătorii sunt primii lui aliați, după modelul Klopp.

bodrin
bodrin  •  10 Septembrie 2020, 14:53

Haideți să-i lăudăm, toți în cor, ca să revină la normal, la normalul lor. Dacă avem glagorie să ne vedem de treburile noastre până după meciul cu Islanda, sau după următorul, dacă va mai fi vreun meci după Islanda.

dakesis
dakesis  •  10 Septembrie 2020, 14:32

Alibec e muslim? pai daca stia imbecalul, altfel statea treaba...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează