Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 17 septembrie 2020 13:07 / Actualizat joi, 17 septembrie 2020 13:14
Alexandrina Barbosa și-a spart nasul în meciul cu Metz, iar Denisa Vâlcan și-a rupt ligamentul încrucișat anterior de la genunchiul stâng
Adrian Vasile, antrenorul CSM București, nu va putea conta la meciul cu Team Esbjerg, de duminică, în etapa a doua a Ligii Campionilor, pe două dintre jucătoarele sale: Alexandrina Barbosa și Denisa Vâlcan. Vicecampioana mondială Alexandrina Barbosa și-a spart nasul la disputa cu Metz (31-26), din runda inaugurală a Ligii. În minutul 40 al întâlnirii, iberica a ieșit la intercepție, dar a fost lovită cu palma peste față de daneza Louise Burgaard. Accidentarea este mai serioasă decât se credea, iar Barbosa nu va face, probabil, nici deplasarea în Danemarca.
A fost operată deja
Denisa Vâlcan va lipsi, în schimb, de pe terenul de handbal pentru cel puțin o jumătate de an! Tânărul centru de la CSM București a suferit o accidentare la antrenamentele premergătoare disputei cu Metz. Diagnosticul a fost unul garv: ruptura ligamentului încrucișat anterior de la genunchiul stâng. Denisa a fost deja operată și își va începe cât de curând recuperarea.
Team Esbjerg, victorie la scor cu Horsens
Adversara CSM București de duminică, ora 15:00, a jucat miercuri seara în campionatul Danemarcei. Esbjerg s-a impus la scor în fața celor de la Horsens, în deplasare, 34-25. Extrema dreapta Marit Jakobsen a fost MVP-ul partidei, norvegianca marcând de 8 ori. Tot pe partea dreaptă s-a remarcat și interul Mette Tranborg. A fost a 5-a victorie consecutivă pentru campioane, care în acest sezon au suferit totuși, o înfrângere, în Cupa Danemarcei: 24-28 cu Nykobing. În prima etapă din Liga Campionilor, Esbjerg s-a impus în Germania, cu Bietigheim, 33-26.
CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN HANDBAL:
Odense, victorie înainte de jocul cu SCM Rm. Vâlcea!
S-a stabilit când va începe Liga Florilor. Fetele nu pot juca turnee