Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 23 septembrie 2020 16:49 / Actualizat miercuri, 23 septembrie 2020 18:09
Frank de Boer, 50 de ani, va fi noul selecționer al naționalei Olandei, după plecarea lui Ronald Koeman la Barcelona.
Mutarea dezvăluită în „De Telegraaf" a devenit realitate la naționala Țărilor de Jos. Postul rămas liber, prin plecarea lui Ronald Koeman la Barcelona, va fi ocupat tot de un fost apărător olandez. Frank de Boer va fi anunțat oficial la sfârșitul acestei săptămâni sau, cel mai târziu, la începutul celei viitoare de federația batavă, cu care a semnat acordul până în toamna lui 2022. Va conduce reprezentativa Oranje la Euro în 2021 și va negocia apoi dacă va continua la Mondialul din Qatar.
Debutează cu Mexic
Antrenorul dat afară din MLS de la Atlanta va avea o primă apariție în noul job când va comunica lotul convocat pentru amicalul cu Mexic și „dubla" din Liga Națiunilor, cu Bosnia-Herțegovina și cu Italia. De Boer rămăsese ultimul din lista candidaților, după ce Frank Rijkaard a refuzat să revină, iar Peter Bosz a preferat să-și onoreze angajamentul cu Bayer Leverkusen până în vara lui 2022.
Frank va păstra stafful lui Koeman, căruia i se va adăuga și Ruud van Nistelrooy pentru a pregăti Euro. În 2010, De Boer a fost asistentul lui Bert van Marwijk la Mondialul terminat pe locul doi.
112 selecțiiși 13 goluri a avut ca jucător Frank de Boer în naționala Olandei între 1990 și 2004
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Barcelona a mai vândut un jucător! O grupare din Premier League a plătit 30.000.000 € catalanilor
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”