Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 octombrie 2020 18:23 / Actualizat miercuri, 14 octombrie 2020 18:45
Dănuț Lupu, 53 de ani, fost jucător important al României, l-a criticat pe Ianis Hagi (21 de ani), după declarațiile făcute de mijlocașul ofensiv la finalul meciului cu Norvegia (0-4) din Liga Națiunilor.
- CONTEXT: Și Mirel Rădoi l-a pus la punct pe Ianis Hagi, după ce mijlocașul ofensiv s-a plâns în urma meciului de la Olso că nu mai poate face diferența dacă aleargă 3-4 minute doar pentru a recupera mingea - detalii, AICI.
„Ianis a greșit, Rădoi i-a dat mereu încredere și l-a lăudat după fiecare meci. Cred că Ianis a fost influențat să facă declarația aia, dar nu mă întrebați de cine. Nu era normal ca el să facă acea declarație, în contextul în care Rădoi l-a ajutat mereu și a încercat să îi dea încredere.
Sigur că lui Rădoi i-au fost adresate cuvintele astea. Ianis n-a jucat nimic în meciul ăla. Dacă juca ceva, atunci putea să vorbească. Dar când nu joci nimic și mai și vorbești, eu cred că devii penibil”, a declarat Lupu în emisiunea Liga Digi Sport.
Când alergi 3-4 minute după minge și după aia îți vine la picior, ce să faci cu ea? Ce poți să faci? Să scoți un fault, să încerci să mai întrerupi meciul și să îți revii. Alergând după minge, când o ai la picior nu mai poți face nimic.
Îți pierzi energia, suflul. Suntem la început de drum, cu un nou selecționer, probabil că încă nu am reușit să aplicăm pe teren ce ni se transmite de pe margine
- Ianis Hagi, după Norvegia - România 4-0
Prestația lui Ianis Hagi din Norvegia:
- 10 mingi pierdute, dintre care 3 în propria jumătate;
- 0 recuperări;
- 25% de dueluri câștigate, dintr-un total de 20;
- 0 driblinguri reușite din 3 încercate;
- 75% procentaj de pase reușite din 36 încercate - cel mai slab din echipa României la acest capitol.
VIDEO Match Preview România - Austria » Toate detaliile înaintea meciului de la Ploiești
Citește mai multe știri despre echipa națională:
Mirel Rădoi și-a recunoscut greșeala: „Atunci ni s-a rupt firul. Eu n-am fost în stare”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”