Articol de GSP - Publicat vineri, 30 octombrie 2020 11:36 / Actualizat joi, 05 noiembrie 2020 15:51
Aflată într-o perioadă dificilă, atât din punct de vedere al rezultatelor din Liga 1, cât și financiar, Dinamo este acum lovită și de Nicolae Badea.
Fostul acționar și președinte al Consiliului de Administrație al lui Dinamo a trimis o înștiințare către LPF prin care cere schimbarea denumirii echipei din Liga 1. Badea cere da formația să își schimbe numele din „FC Dinamo București” în „SC Dinamo 1948 SA”!
„Revenim în a vă transmite că echipa din prima ligă, Dinamo, nu are în denumire oficială înainte „FC” de „Dinamo”, iar după „Dinamo” nu are „București”, așa după cum bine cunoașteți și nu ați revenit ca urmare a primei noastre notificări.
Cu respect vă atragem atenția că, în cazul în care în documentele/comunicările dumneavoastră publice Dinamo mai apare ca FC Dinamo București, ne vedem vedem nevoiți a ne adresa justiției, deoarece se face confuzie între cele două entități fotbalistice. Pe site-ul dumneavoastră Dinamo apare ca FC Dinamo București 1948, Dinamo București s.a, numele entității fiind desigur SC Dinamo 1948 SA”, se arată în notificare trimisă de ASC FC Dinamo, prin Marius Barcia, administratorul general.
ACS FC Dinamo, echipa lui Nicolae Badea, este în Liga a 4-a și deține palmaresul și sigla Dinamo, dar formația din Liga 1 a primit dreptul de folosință pe perioadă nedeterminată, când a fost cumpărată de Negoiță.
7% estedin acțiunile echipei din Liga 1 sunt deținute de Badea
VIDEO Cosmin Contra: „Deocamdată, spaniolii n-au băgat banii! N-am luat niciun ban”
Citește mai multe știri despre Dinamo:
EXCLUSIV Ultimatum dat de Contra la Dinamo: „Altfel e... Apocalipsa!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat