INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GRECIA

Panathinaikos - Atromitos 0-1. Boloni, primul conflict la primul eșec! Ce a făcut jucătorul său după ce a fost schimbat!

Macheda vs. Boloni
Macheda vs. Boloni

Articol de - Publicat duminica, 08 noiembrie 2020 11:40 / Actualizat duminica, 08 noiembrie 2020 11:52

Atacantul italian Macheda, fost la Manchester United, a ieșit de pe teren bombănind, a trecut prin fața lui Ladislau Boloni ignorându-l și a aruncat o sticlă de apă pe pista de atletism. Panathinaikos a pierdut 0-1, cu Atromitos.

Loți Boloni pierde puncte pe ultimii metri la Panathinaikos. După ce, chiar la debut (1-1 cu Volos), echipa sa a fost egalată în al doilea minut de prelungire, sâmbătă seară a primit gol tot în final (88), suferind prima înfrângere pe banca verzilor, 0-1 cu Atromitos. Ambele meciuri au fost acasă. 

De când a început el, în etapa a 5-a, are două victorii, o remiză și un eșec, dar Pao e pe locul 9, cu doar 9 puncte în opt meciuri! Și urmează eternul derby cu Olympiakos, campioana, în deplasare!

Macheda, furios

Atmosfera e încordată la Atena. Boloni trebuie să rezolve și primul conflict din lot. Înfuriat că e primul înlocuit, după o oră de joc, italianul Federico Macheda (ex-Man. United) a trecut bombănind chiar prin fața lui Loți, fără să-l salute. La margine, un fizioterapeut i-a întins o sticlă de apă, pe care atacantul în vârstă de 29 de ani a luat-o și a aruncat-o pe pista de atletism. Apoi, plin de nervi, a îmbrăcat jacheta de fâș a rezervelor și s-a așezat pe bancă.

Panathinaikos - Atromitos 0-1. Boloni, primul conflict la primul eșec! Ce a făcut jucătorul său după ce a fost schimbat!
Panathinaikos - Atromitos 0-1. Boloni, primul conflict la primul eșec! Ce a făcut jucătorul său după ce a fost schimbat!

Boloni: „Mă deranjează că nu concretizăm”

Dacă defensiv nu e atât de rău, Panathinaikos primind doar două goluri în ultimele patru runde, atenienii nu reușesc să își creeze multe ocazii. Și, când le au, le ratează. „Am dominat în prima repriză. Cu mai mult curaj, forță și precizie, am fi putut concretiza acea perioadă și puteam câștiga", a declarat Boloni la sfârșit. 

„Sunt probleme, trebuie să găsim soluții muncind. Adversarii nu au atacat prea mult, am fost învinși cu o singură fază. Mă deranjează că avem posesia, intrăm în careu, dar nu profităm, nu înscriem”.

Când nu poți câștiga, încerci cel puțin un egal. Dar sunt momente de joc la care nu te aștepți. Avem o echipă bună aflată într-o situație dificilă. 
- Loți Bölöni, antrenor Panathinaikos

Dani Coman despre marile greșeli ale carierei: „Boloni era la Sporting și îmi făcuse o ofertă, nu trebuia să vorbesc cu anumite persoane”

Citește și alte știri despre românii din Europa:

JUVENTUS. Veste mare pentru Radu Drăgușin! E convocat de Andrea Pirlo pentru meciul cu Lazio

VIDEO Alex Băluță, gol frumos în înfrângerea usturătoare a echipei sale, Akademia Puskas

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Echipa României, eliminată de la primul duel: Niculescu și Ruse au cedat la dublu
Tenis
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Echipa României, eliminată de la primul duel: Niculescu și Ruse au cedat la dublu
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!
Liga 2
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează