Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2020 18:45 / Actualizat miercuri, 11 noiembrie 2020 22:23
Antrenorul Laszlo Balint (41 de ani) se află pe lista lui Sheffield Wednesday, divizionară secundă din Anglia.
Sheffield Wednesday, ocupanta penultimei poziții din Championship, liga secundă din Anglia, s-a despărțit de managerul Gary Monk. Pe lista scurtă a posibililor înlocuitori se numără și Laszlo Balint, antrenorul nou-promovatei UTA. El se luptă pentru post cu Tony Pullis, fost manager la Crystal Palace, susține examinerlive.co.uk.
Impresarul confirmă pentru GSP: „Balint e dorit de Sheffield!”
Bogdan Apostu, impresarul lui Laszlo Balint, a confirmat negocierile dintre cele două părți: „Este adevărat, suntem în contact cu cei de la Sheffield. După cum știți, eu l-am dus și pe Sergiu Buș acolo, am păstrat o legătură foarte bună cu ei. Am și o relație foarte bună cu un agent care intermediază mutările de la Sheffield.
În acest moment negociază cu un antrenor important, cu experiență, iar în cazul în care negocierile nu vor ajunge la un consens, Balint e primul pe listă. Vă dați seama că ar fi o mutare importantă pentru noi, pentru cariera lui. Ne bucurăm să vedem că este interes de la acest nivel”, a declarat Bogdan Apostu pentru GSP.ro.
Am vorbit cu Bogdan Apostu, impresarul meu, care mi-a confirmat interesul lui Sheffield. Este un interes, la nivel de contacte preliminare. I-am zis clar că putem intra în detalii când lucrurile sunt concrete. Până atunci, din respect pentru club și fani, sunt concentrat pe munca pe care o am de făcut aici
- Laslo Balint, la emisiunea „Digi Sport Special”
Ofertă din Liga 1 pentru Balint
Jocul bun prestat de UTA în acest start de sezon a atras atenția asupra antrenorului Laszlo Balint. Din informațiile GSP.ro, acesta a fost ofertat în ultimele zile și de un club important din Liga 1.
Formațiile cu incertitudini în zona managerială au fost în această perioadă CS Universitatea Craiova, CFR Cluj și Astra Giurgiu.
Sheffield Wednesday, cvadruplă campioană în Anglia
Sheffield Wednesday este un club înființat în anul 1867. Are în palmares 4 titluri de campioană, în sezoanele 1902/1903, 1903/1904, 1928/1929 și 1929/1930. A cucerit și 3 Cupe ale Angliei, iar ultimul trofeu a fost obținut în 1990, Cupa Ligii Angliei.
„Bufnițele” au încheiat sezonul precedent pe locul 16 în Championship. Din cauza încălcării fair-play-ului financiar, Sheffield a început noul campionat cu un deficit de 6 puncte.
VIDEO. Laszlo Balint, antrenor UTA Arad: „Lipsa fanilor e o problemă pentru UTA, care are suporteri minunați, unici în România”
Citește și alte știri despre fotbalul din Anglia:
Anglia - Islanda în Albania? Se tem de noua mutație de coronavirus transmisă de nurci
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”