Articol de GSP - Publicat vineri, 13 noiembrie 2020 20:05 / Actualizat vineri, 13 noiembrie 2020 20:46
Situația de la Dinamo a ajuns și în presa din Spania, țara de origine a lui Pablo Cortacero.
Cotidianul „As” a descris atmosfera de la Dinamo într-un articol de amploare. Jurnaliștii spanioli au speculat chiar că fotbaliștii n-ar mai avea tragere de inimă să intre pe teren, titrând „Spaniolii de la Dinamo nu sunt plătiți și amenință cu neprezentarea la meci”.
Spaniolii de la Dinamo vor apela la avocați
Jurnaliștii iberici au descris situația din Ștefan cel Mare: „Ambițiosul proiect anunțat de președintele clubului s-a întors împotriva lui. Cei mai mulți dintre spanioli, veniți în septembrie, nu au primit salariile de trei luni. Răbdarea lor e pe cale să se termine. Jucătorii mai vechi au primit doar banii necesari ca să nu devină liberi. Exisă și datorii de 5 luni, către membrii conducerii. Situația economică s-a transferat și pe teren. Asta și din cauza condițiilor precare de antrenament și a problemelor derivate din lipsa banilor. Dinamo, un club istoric în România, a pierdut 5 meciuri la rând”.
Cotidianul „As” a încercat să ia legătura cu părțile implicate. La recomandarea avocaților, fotbaliștii le-ar fi transmis: „Ne-au dezamăgit. Este absurd! Dacă nu rezolvă rapid situația, vom apela la căile legale”.
Cortacero promite că vin banii
Pablo Cortacero susține că astăzi a făcut o plată pentru achitarea salariilor restante. Unii jucători au ajuns și la 3 luni de când nu au mai fost plătiți. Banii ar trebui să intre în conturile clubului din Ștefan cel Mare la începutul săptămânii viitoare. Spaniolul mai susține că a convocat adunarea Consiliului de Administrație, pentru majorarea capitalului social cu 5 milioane de euro.
VIDEO. Cosmin Contra despre situația de la Dinamo: „Lucrurile se înrăutățesc pe zi ce trece”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Pablo Cortacero, comunicat important! Ce se întâmplă la Dinamo
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”