Articol de GSP - Publicat sambata, 28 noiembrie 2020 11:56 / Actualizat sambata, 28 noiembrie 2020 13:07
De-a lungul anilor, faima lui Diego Maradona a căpătat proporții imense pe tot globul. Mai multe întâmplări haioase cu starul argentinian au făcut înconjurul lumii. Iată câteva dintre ele.
- Maradona a murit pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, din cauza unui stop cardiorespirator. Este considerat de mulți specialiști drept cel mai mare jucător din istorie;
Ionuț Chirilă: „Un hoț a intrat în casa lui Maradona. Apoi a început să plângă în hohote”
„Un hoț a primit un pont la Napoli și s-a dus să spargă o casă. Când a aflat că i-a spart casa lui Diego Maradona, s-a așezat pe canapea cu toate lucrurile furate, a început să plângă în hohote și a chemat singur poliția. E adevărat sută la sută! Diego Maradona l-a iertat apoi pe hoț! Plângea în hohote hoțul!", a povestit Ionuț Chirilă la emisiunea Digi Sport Matinal.
Ce înseamnă să faci un Maradona la alba-neagra
Marcel Pușcaș, fostul șef de la FC U Craiova, a dat un exemplu la Pro X al notorietății lui Maradona și în mediile mai puțin frecventabile din România: „În lumea interlopă, exista chiar o mișcare Maradona. La alba-neagra, să faci o Maradona, înseamna să ascunzi față de celalălalt. Denumirea venea de la driblingurile lui Maradona, care ascundea mingea față de adversari”.
Giovanni Becali a povestit cum Napoli îl ascundea pe Maradona de poliția italiană: „Putea să aducă un avion de cocaină”
Invitat la emisiunea Prietenii lui Ovidiu, în studioul GSP, Giovanni Becali a vorbit despre Maradona: „Eu am prins anii când Maradona, dacă voia să intre cu avionul plin de droguri, intra cu un avion plin de droguri la Napoli! Am stat acolo și știu foarte bine. Acolo orice comandant și orice carabinier când îl vedeau pe Maradona se închinau și se puneau în genunchi să-l primească. A fost peste Messi și Pele. Un jucător incredibil! Napoli era orașul lui. El are probleme cu fiscul italian, vine în Italia cu ceasuri de 100.000 pe mână și nu-l deranjează nimeni. Și Sophia Loren, pentru o sumă infinit de mică, a făcut două luni de pușcărie. Îi cântau câte 200 de oameni serenade seara la fereastră. Pușcăria era în oraș”
Ce rezultate a avut ca jucător Diego Maradona
- Maradona a jucat la 6 cluburi: Argentinos (1976-1981), Boca (1981-1982 și 1995-1997), Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), Sevilla (1991-1992) și Newell's (1993-1994);
- 312 goluri a marcat Diego Maradona în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club;
- 91 de selecții a strâns „El Pibe de Oro” la naționala Argentinei în perioada 1977-1994;
- 10 trofee a cucerit El Diez, cele mai importante fiind Cupa Mondială (1986), titlurile în Serie A (1987, 1990) și Cupa UEFA (1989).
Citește mai multe știri despre Diego Maradona:
Diego Maradona și 20 de fraze celebre: „Am simțit că i-am furat portofelul unui englez după Malvine"
Ziua în care zeul Diego Maradona a jucat în noroi pentru un copil sărac care avea nevoie de operație
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”