Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 decembrie 2020 17:40 / Actualizat miercuri, 02 decembrie 2020 19:24
Declarațiile tăioase dintre oficialii de la Universitatea Cluj și cei de la Farul continuă, după ce constănțenii au câștigat la „masa verde” duelul cu „Șepcile Roșii”.
- CONTEXT: Înfruntarea dintre U Cluj și Farul Constanța va fi câștigată de formația de la malul Mării, având în vedere că, inițial, ardelenii au fost cei care au declarat un focar de Covid-19 în lot.
Ianis Zicu, antrenorul lui Farul Constanța, a reacționat la rândul său în această după-amiază, taxând declarațiile virulente venite dinspre Daniel Stanciu, președintele lui U Cluj.
„Trebuie să avem grijă la ceea ce spunem, mai ales într-un mediu în care mor pe holurile spitalelor. Noi am jucat toate meciurile până acum, avem trei puncte peste U Cluj. Farul, dacă va ajunge în play-off, va ajunge pe munca pe care o depunem în fiecare zi. Sper să ajungem în play-off fără să conteze aceste trei puncte.
Suntem la a patra testare în care apar cazuri la noi. Am făcut pașii necesari în această perioadă. Starea medicală de la noi e la fel, sunt șase persoane cu COVID, cinci jucători și un membru al staff-ului, așteptăm rezultatele retestării celor negativi. Așteptăm finalizarea anchetei să vedem dacă putem juca sau dacă intrăm în carantină”, a declarat Ianis Zicu, la emisiunea „Liga Digi Sport”.
Eu zic că trebuia să se piardă 0-3 de la prima amânare, dar nu jucătorii și antrenorii au votat. Conducătorii au decis. Anul trecut noi am ratat play-off-ul că s-a înghețat campionatul, probabil celor de la U Cluj le-a convenit, că retrogradau dacă se juca pe teren, că erau pe 14.
- Ianis Zicu
Daniel Stanciu: „A salvat Farul omenirea? Zicu și Marica să doneze plasmă”
Reacția lui Daniel Stanciu nu s-a lăsat mult așteptată. Președintele lui U Cluj i-a răspuns lui Ianis Zicu, într-un dialog purtat cu Remus Răureanu, reporterul Gazetei Sporturilor.
„Știu că mor oameni în spitale, e gravă situația, sunt și eu conștient. A salvat clubul Farul omenirea fiindcă nu s-a prezentat la un meci? Dacă Zicu și Marica vor să ajute, să doneze plasmă, să cumpere măști!”, a spus Stanciu.
Un amplu interviu cu Daniel Stanciu poate fi citit AICI! Oficialul „Șepcilor Roșii” bănuiește că dobrogenii nu au făcut tot ce era posibil ca să joace, ci au profitat de regulament și au luat punctele.
U Cluj - Farul, decis la „masa verde”
Înfruntarea dintre U Cluj și Farul Constanța va fi câștigată de formația de la malul Mării, având în vedere că, inițial, ardelenii au fost cei care au declarat un focar de Covid-19 în lot. Partidele din Liga 2 pot fi reprogramte o singură dată, iar în situația în care jocul nu se poate desfășura nici la reprogramare, indiferent de cine întâmpină probleme de această dată, va fi decis la „masa verde” în favoarea echipei care putea disputa meciul conform calendarului inițial.