SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATELE EUROPENE

VIDEO Marian Drăgulescu, înainte de Campionatele Europene: „Ne dorim să rămânem sănătoși și să ne întoarcem cu rezultate bune”

Delegația României înainte de plecarea spre Turcia FOTO Facebook Marian Drâgulescu Official
Delegația României înainte de plecarea spre Turcia FOTO Facebook Marian Drâgulescu Official

Articol de - Publicat sambata, 05 decembrie 2020 12:27 / Actualizat sambata, 05 decembrie 2020 13:11

Gimnaștii români au plecat sâmbătă spre Turcia, acolo unde între 9 și 13 decembrie vor avea loc Campionatele Europene, o ediție de la care lipsesc multe delegații importante.

Campionatele Europene masculine erau programate în luna mai la Paris, dar după mai multe amânări și schimbări de orașe-gazde, ele vor avea loc începând de miercuri la Mersin, în Turcia.  Va fi o ediție atipică și pentru că numărul sportivilor este redus, dintre cele 38 de țări înscrise inițial doar 20 vor participa.  S-au retras pe rând Rusia, Germania, Marea Britanie Italia sau Olanda, delegații care adunau multe medalii. Din cauza acestui fapt, finala pe echipe la seniori se va desfășura cu șase participante, nu cu 8 ca până acum.

63 de gimnaștivor concura la Campionatele Europene de la Mersin în întrecerea seniorilor

20 de țăriși-au trimis reprezentanți la CE: Albania, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Croația, Cehia, Finlanda, Ungaria, Islanda, Israel, Lituania, Letonia, Luxemburg, România, Slovenia, Serbia, Slovacia, Turcia, Ucraina

Printre țările care au ales să trimită gimnaști în Turcia se află și România. „Tricolorii” au decolat sâmbătă dimineața spre Turcia.  „Plecăm cu gânduri bune, ne dorim să rămânem sănătoși și să ne întoarcem cu rezultate bune de acolo”, a spus Marian Drăgulescu la plecare.  

Pe lângă sportivul care în această luna va împlini 40 de ani, din echipa de seniori a României mai fac parte: Andrei Groza, Vlad Cotuna, Răzvan Marc și Andrei Muntean. 

Marian Drăgulescu este una dintre vedetele acestei întreceri, el având în palmares nu mai puțin de 18 medalii europene, dintre care zece de aur.  Gimnastul român a urcat prima oară pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la CE în 2000, la Bremen, la sol, iar ultima sa isprava de aur datează din 2017 de la Cluj-Napoca din concursul de  la sărituri. Însă va fi o întrecere dificilă pentru că și lui Marian i-au lipsit întrecerile. Înainte de CE, românul a mai participat la o etapă de Cupă Mondială, care a avut loc în luna octombrie, la Budapesta, și unde s-a clasat pe poziția a patra. 

Echipele României la Campionatele Europene

  • Seniori: Marian Drăgulescu, Andrei Groza, Vlad Cotuna, Răzvan Marc, Andrei Muntean
  • Juniori: Nicolae Bera, Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Raul Șoica, 

Programul Campionatelor Europene

  • Miercuri, 9 decembrie      calificări juniori
  • Joi, 10 decembrie    calificări seniori
  • Vineri, 11 decembrie    individual compus juniori
  • Sâmbătă, 12 decembrie  finala pe echipe seniori
  • Duminică, 13 decembrie    finale pe aparate juniori și seniori
  • Televizare TVR

Citește mai multe știri din sport: 

CSM București a jucat cu banderole albe pe braț! Mesaj pentru Primăria Capitalei: „Suntem neplătiți de patru luni, ne vrem banii!”

România - Polonia, liveTEXT de la ora 17:00 » Victoria înseamnă calificarea în grupele principale de la Campionatul European de handbal feminin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
Superliga
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează