Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 decembrie 2020 09:44 / Actualizat miercuri, 09 decembrie 2020 19:46
Ionuț Stroe (41 de ani), ministrul Tineretului și Sportului, a reacționat după derapajul rasist al lui Sebastian Colțescu (43), în timpul meciului dintre PSG și Istanbul Basaksehir.
- Sebastian Colțescu a fost protagonistul unui derapaj rasist în PSG - Bașakșehir, la adresa lui Pierre Webo. VIDEO și detalii AICI
- Partida dintre PSG și Bașakșehir se va relua astăzi, de la ora 19:55, cu o altă brigadă de arbitri, condusă de olandezul Danny Makkelie, ajutat de asistenții Mario Diks și Marcin Boniek, în timp ce al patrulea oficial va fi polonezul Bartosz Frankowski.
Ministrul a condamnat dur rasismul și a ținut să își ceară scuze în numele fotbalului românesc pentru incidentul cu tentă rasistă petrecut pe „Parc des Princes”.
Ionuț Stroe, după derapajul rasist al lui Sebastian Colțescu
„Condamnăm cu fermitate orice fel de exprimare sau declaraţie care poate fi considerată rasistă sau discriminatorie. Îmi cer scuze în numele sportului românesc pentru acest incident nefericit. Acest lucru nu ne reprezintă”, a declarat Stroe la Digi24.
Întrebat dacă nefericitul incident ar putea porni un conflict diplomatic, având în vedere reacția președintelui Turciei, Stroe a spus:
„Nu cred că ajungem la un scandal diplomatic, până la urmă toți condamnăm cât se poate de ferm orice fel de comportament de genul acesta. E vorba doar de o exprimare a unui arbitru, în niciun caz acest incident nefericit nu ne afectează diplomatic.
Mi-aş dori ca exprimarea să fi fost inofensivă sau neutră, dar nu trebuie să tolerăm asemenea comportamente. Vom avea discuţii apropo de modul în care putem repara această situaţie. Este un caz particular, nu poate fi generalizat, nu reprezintă sportul românesc”.
Reprezentanții noștri condamnă remarca rasistă făcută împotriva lui Pierre Webo, unul dintre tehnicienii lui Bașakșehir. UEFA trebuie să ia măsuri dure! Susținem necondiționat lupta contra rasismului și discriminării.
- Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei
Povestea carierei lui Sebastian Colțescu
De ocupație inginer, absolvent al Facultății de Electromagnetică, Sebastian a jucat fotbal înainte să devină „central”.
„Am jucat la Electroputere Craiova, cu Dănciulescu și cu Claudiu Răducanu. Eu eram mijlocaș la închidere, însă am simțit că n-aș fi atins un nivel bun. Așa că am devenit arbitru la 19 ani. Ca jucător de fotbal n-aș fi ajuns niciodată la treapta pe care am urcat cu arbitrajul. Însă nu cred că pot să fac 10 la sută pentru arbitraj din cât mi-a dat mie meseria asta! Am văzut aproape toată Europa gratis datorită acestui job”, spunea arbitrul din Bănie în urmă cu mai mulți ani.
17 aniau trecut de la debutul oficial al lui Sebastian Colțescu în Liga 1. A debutat pe 28 noiembrie 2003, la confruntarea Oțelul Galați - Gloria Bistrița 1-0
Alte știri despre incidentul care l-a avut în prim-plan pe Sebastian Colțescu:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”