Articol de GSP - Publicat marti, 15 decembrie 2020 21:23 / Actualizat marti, 15 decembrie 2020 21:34
Gaz Metan Mediaș a suferit astăzi al patrulea eșec consecutiv în Liga 1, fiind învinsă clar pe terenul Astrei Giurgiu, scor 0-3. După meci, vârful Dumitru Cardoso (29 de ani) a anunțat că și-ar dori să plece în această iarnă, dacă va avea oferte de la cluburi mai bine cotate.
„Astăzi ne este ruşine tuturor, pentru că nu am fost nici echipa cu mingea. De fiecare dată începem rău şi apoi este foarte greu să reintri în meci. Chiar nu ştiu cum se poate rezolva situaţia asta. Sincer, nu credeam că va fi un astfel de joc. Dacă de fiecare dată iei trei goluri, e greu. Nu e de vină numai apărarea, ci toată echipa.
Am jucat la un nivel mai înalt, dar acum sunt aici. Normal că e diferit, trebuie să te adaptezi. Eu m-am adaptat şi încerc să dau 100%. Dar e normal, când joci pentru ceva mai înalt, ai un stimul diferit. Clubul ştie dorinţa mea. Clubul ştie că sunt profesionist, că voi da 100% până la capăt, dar când se va deschide perioada de mercato, vedem ce e mai bine pentru mine şi pentru club”, a declarat Dumitru Cardoso pentru TV Telekom Sport.
Dumitru Cardoso a anunțat că vrea la naționala României
Fotbalistul cu dublă cetățenie, italiană și română, a declarat că și-ar dori să facă parte din naționala „tricolorilor”. Ar fi al doilea jucător pe care România îl naturalizează în 2020, după Mario Camora, fundașul stânga al campioanei CFR Cluj.
„Tatăl meu trebuie să mai facă anumite acte. Depinde de birocrația din România și din Italia. Vedem dacă e posibil, dar e normal că mă gândesc”, a declarat Dumitru Cardoso la începutul lunii decembrie.
Etapa 14 // Match Preview U Craiova - FCSB
Citește mai multe știri din Liga 1:
FINAL: Astra - Gaz Metan 3-0. A patra înfrângere consecutivă în Liga 1 pentru elevii lui Jorge Costa
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”