SPORTURI  »  TENIS  »  GRAND SLAM

Bătălie de aproape 3 ore » Mihaela Buzărnescu e în ultimul tur al calificărilor de la Australian Open

Mihaela Buzărnescu  e aproape de tabloul principal de la Melbourne Foto Imago Image
Mihaela Buzărnescu e aproape de tabloul principal de la Melbourne Foto Imago Image

Articol de - Publicat marti, 12 ianuarie 2021 20:24 / Actualizat marti, 12 ianuarie 2021 20:53

Mihaela Buzărnescu (32 de ani, 137 WTA), singura româncă rămasă pe tabloul preliminariilor Australian Open, a învins-o pe tânăra americancă Claire Liu (20 de ani, 218 WTA) cu 7-6 (6), 2-6, 6-4. Pentru un loc pe tabloul principal, Miki o va înfrunta pe Whitney Osuigwe (SUA, 18 ani, 285 WTA).

Favorită numărul 22 a calificărilor de la Australian Open, care se dispută însă la Dubai, Mihaela Buzărnescu mai are un singur obstacol de depășit pentru a ajunge pe tabloul principal. Miki, singura tricoloră rămasă în cursă, a avut azi un veritabil test de rezistență fizică și tărie psihică în fața lui Clare Liu, 20 de ani, numărul 218 WTA.

6 jucătoareromâne au început tabloul de calificări pentru Melbourne, Monica Niculescu, Irina Bara, Jaqueline Cristian, Laura Paar și Gabriela Talabă cedând din turul 1

Mihaeala Buzărnescu a închis programul zilei în calificările pentru Australian Open

Cele două au rămas pe Terenul 6 din complexul de la Dubai timp de două ore și 53 de minute. Era ultima partidă programată inițial pe Terenul 4, dar a fost mutată. Miki a câștigat setul inaugural la tie-break, unul foarte disputat, 8-6, dar a cedat apoi, 2-6. În decisiv însă, după un schimb de break-uri în primele două game-uri, românca a mai făcut unul, hotărâtor, la 5-4. Exact după ce depășise un game imens, salvând 4 mingi de break ale americancei. 

Miercuri, Buzărnescu, 32 de ani, 137 WTA, o va înfrunta pe Whitney Osuigwe, 18 ani, locul 161 WTA, fost lider mondial la junioare și campioană la Roland Garros în 2017, în ultimul meci de pe terenul 1 (nu mai devreme de ora 11:00, ora României). Va fi prima întâlnire dintre ele. Românca s-a aflat de două ori pe tabloul mare de la Melbourne, în 2018 și 2019, când a intrat în mod direct.

5 jucătoareromâne se vor afla în mod direct pe tabloul principal de la Australian Open, Simona Halep, 2 WTA, Patricia Țig, 56 WTA, Sorana Cîrstea, 71 WTA, Irina Begu, 78 WTA, și Ana Bogdan, 92 WTA

În primul tur, Buzărnescu a depășit-o pe Lara Arruabarrena, 6-4, 6-3, primul meci câștigat de Miki din septembrie 2019 încoace.

Citește și alte știri din tenis

Alexander Zverev a rămas fără antrenor înainte de Australian Open 2021: „I-am spus că aș prefera să nu mai continuăm”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Genoa, reacție oficială după ce americanii au contestat vânzarea către Șucu: „Operațiune neaprobată!”
Campionate
Genoa, reacție oficială după ce americanii au contestat vânzarea către Șucu: „Operațiune neaprobată!”
Strângere ciudată de mână între Simona Halep și Iga Swiatek la finalul meciului din World Tennis League
Tenis
Strângere ciudată de mână între Simona Halep și Iga Swiatek la finalul meciului din World Tennis League
Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii
Stranieri
Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează