Articol de Răzvan Butcaru - Publicat duminica, 14 martie 2021 08:31 / Actualizat duminica, 14 martie 2021 08:33
Bayern Munchen a învins Werder Bremen, în runda #25 din Bundesliga, iar Robert Lewandowski (32) a intrat în istoria competiției după ce a înscris al treilea gol al bavarezilor.
Cu 13 etape înainte de finalul campionatului, Robert Lewandowski a atins borna #32 în această stagiune. În minutul 67, atacantul polonez a fost omul potrivt la momentul potrivit și a înscris din câțiva metri în poarta apărată de Jiri Pavlenka, iar tabela arăta scor de neprezentare pe Weserstadion. Lewandowski a ajuns la reușita cu numărul 268 în Bundesliga și l-a egalat pe atacantul Klaus Fischer, care ocupă poziția a 2-a în clasamentul all-time. Legendarul Gerd Muller se află pe primul loc, cu 365 de goluri.
Robert Lewandowski, legendar în Bundesliga
Bayern Munchen continuă marșul către al 9-lea titlu consecutiv în Germania, cu Robert Lewandowski în prim-plan. Starul polonez a ajuns la golul cu numărul 194 în tricoul lui Bayern Munchen, la 7 ani distanță de când acesta a semnat cu trupa de pe Allianz Arena. În Bundesliga, Lewandowski a mai marcat 74 de goluri și pentru Borussia Dortmund, formație unde s-a făcut remarcat în fotbalul mondial.
321 de goluria înscris Robert Lewandowski în cariera sa la echipele de club
116 aparițiiare Robert Lewandowski în tricoul echipei naționale, pentru care a marcat de 63 de ori
Robert Lewandowski se află într-o formă excelentă și poate doborî un nou record în Bundesliga, care stă în picioare de 49 de ani. În sezonul 1971/72, Gerd Muller, fostul atacant care a scris istorie pentru Bayern Munchen, a înscris 40 de goluri într-un singur sezon în Germania, iar polonezul se află la 9 lungimi de o nouă performanță istorică.
CV Robert Lewandowski:
- 1 Champions League
- 1 Supercupă a Europei
- 1 Campionat Mondial al Cluburilor
- 8 Bundesliga: 6 cu Bayern Munchen și 2 cu Borussia Dortmund
- 5 Supercupe ale Germaniei: 4 cu Bayern și 1 cu Borussia
- 4 Cupe ale Germaniei: 3 cu Bayern și 1 cu Borussia
- 1 Campionat al Poloniei
- 1 Cupă a Poloniei
- 1 Supercupă a Poloniei
- În 2020, a obținut trofeul „The Best”, acordat de FIFA celui mai bun jucător
- În 2015, s-a clasat pe locul 4 la Balonul de Aur
- La EURO 2012, a marcat primul gol al turneului final, în meciul de deschidere dintre Polonia și Grecia, încheiat 1-1
VIDEO. Cele mai frumoase goluri înscris de Robert Lewandowski în sezonul 2020/21
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Familia lui Sala se constituie parte civilă într-un proces cu 13 acuzați, inclusiv Cardiff
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”