Articol de Adrian Florea - Publicat miercuri, 24 martie 2021 15:00 / Actualizat joi, 25 martie 2021 00:08
GSP inaugurează un nou proiect editorial: Dosarele Gazetei ♦ O abordare tip documentar a marilor dezbateri din istoria sportului românesc, cu detalii neștiute scoase acum la iveală, documentare riguroasă, imagini de arhivă, discuții cu personajele vremii ♦ Primul episod din Dosarele Gazetei se întinde pe 3 zile și pune sub lupă felul în care s-au format echipele ce au dominat anii ’80 ♦ Astăzi: Steaua, campioana Europei în 1986.
Steaua a atins Everestul fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor în 1986, având numai 13 fotbaliști de bază! Gazeta Sporturilor vă prezintă poveștile celor care au pus mână pe cel mai râvnit trofeu la nivel de club.
Helmuth Duckadam
- 1 aprilie 1959, Semlac (Arad)
Doar doi ani impresionanți, suficient pentru a deveni „Eroul de la Sevilla”
Startul în cariera de fotbalist l-a luat în comuna natală, după care, la 15 ani, a mers la Gloria Arad. La 18 debuta în "C", la Constructorul, iar la 19 direct în "A", la UTA, într-un eșec la Târgoviște, 0-2, pe 17 septembrie 1978.
Cu "Bătrâna Doamnă" se plimbă patru sezoane între primele două divizii, după care, în vara lui '82, ajunge la prima răscruce a carierei. E căutat de Craiova, campioana en-titre și formația care pregătea fabulosul parcurs din Cupa UEFA. Lung pierduse un an din cauza unei hepatite și nu se regăsea, Boldici nu oferea suficiente garanții, astfel că juveții l-au căutat pe "Ursul" din Arad. Deși căzuse cu UTA în liga a doua, a ezitat. Se temea să intre într-un vestiar cu atâtea "nume grele" și cu caractere atât de tari, unde mulți au eșuat.
Apoi, în iarnă a venit oferta Stelei. Între timp, pe 1 septembrie, jucase în premieră pentru națională, la 1-0 cu Danemarca.
Propunerea roș-albaștrilor era mai tentantă. În primul rând, treceau printr-un proces de remaniere a lotului. Teoretic, era mai simplu să se impună. În al doilea, "militarii" au fost mai convingători în privința promisiunilor. I-au făgăduit un apartament și un bonus de instalare imens, 35.000 de lei. Mai era și tentația "gradului", care îți garanta o viață liniștită după terminarea carierei de jucător.
În Ghencea nu i-a fost ușor să se impună. Abia din '84-'85 a devenit titular indiscutabil. Au urmat doi ani fabuloși, dar și un ghinion teribil. Accidentarea la brațul drept care l-a scos, practic, din fotbal la numai 27 de ani, în plină glorie sportivă.
La penalty-urile de la Sevilla n-am avut emoții. Când trăgeau spaniolii, vacarmul din tribune se mai potolea. Iar eu am putut să mă concentrez pe ce am de făcut
Helmut Duckadam
Ştefan Iovan
- 23 august 1960, Moțăței (Dolj)
A fentat „pensia alimentară” și a ridicat „urecheata” deasupra capului
Fane a fost un oltean atipic. De mic, a fost fanul lui Dinamo! "Pentru că-l avea pe Dumitrache, eram îndrăgostit de el". Apoi, n-a învățat fotbal la Universitatea sau la o altă echipă importantă din Oltenia, ci la Reșița! Asta după ce încercase o carieră în handbal și în tenis de masă.
La Reșița s-a dus cu școala și tot acolo, la Gloria, a făcut junioratul. A urmat saltul la FCM Reșița, cu care, pe 4 septembrie '77, la 3-0 cu FC Bihor, debutează în primul eșalon.
Se face remarcat în stagiunea '78-'79, în care evoluează la Luceafărul, însă niciun mare club din țară nu-l acontează. Se întoarce în Valea Domanului, unde mai petrece un sezon și jumătate, în "B".
Între timp, devine om important la reprezentativa de tineret, iar Craiova, Poli Timișoara, Dinamo și Steaua se luptă să-i obțină semnătura. "Militarii" sunt cei mai insistenți. Au și soluția încorporării în Armată, o variantă la care au apelat des în acea perioadă.
În ianuarie '81, când a venit la București cu trenul, a fost racolat de trimisul lui Dinamo, George Ionescu. Acesta era arbitru în activitate, dar mai lucra în timpul liber și pentru clubul din Ștefan cel Mare.
L-a dus în biroul președintelui "câinilor", Vasile Anghel, care a încercat să-l șantajeze cu un dosar. Pe când avea 17 ani, Iovan se încurcase cu o puștoaică din Reșița, pe care ar fi lăsat-o însărcinată. "Dosarul e tare încurcat, trebuie să plătești pensie alimentară...", a încercat Anghel să-l timoreze.
N-a cedat presiunilor, iar când a plecat din "Groapă" s-a oprit direct în Ghencea. A semnat cu formația pentru care își dăduse cuvântul că va juca, apoi a urmat un deceniu de senzație. Momentul de maximă satisfacție, 7 mai '86, când a fost căpitan în istorica finală de la Sevilla.
Tata lucra în zootehnie, a fost și cioban, iar mama la CAP. Culmea, nu tata m-a susținut la început în cariera de fotbalist, ci mama. Ea m-a însoțit și în anumite deplasări în străinătate. Tata nu m-a urmărit din tribune la niciun meci!
Ștefan Iovan
Adrian Bumbescu
- 23 februarie 1960, Craiova (Dolj)
Primul campion cu toți granzii
Ca orice craiovean care se respectă, cel ce avea să devină "Colonelul" a descoperit tainele fotbalului la juniorii Universității. Pentru juveți a debutat și în "A", pe 24 august 1978, un 1-1 la Timișoara.
Joacă și nu prea în Bănie, unde își trece totuși în CV un titlu, în '80. Se duce apoi la Dinamo ('80-'82), devine și aici campion, în '82, dar nu prinde rădăcini nici în Ștefan cel Mare.
La numai 22 de ani, cu două medalii de gât, face un mare pas înapoi, acceptând oferta celor de la FC Olt! Două stagiuni, acceptă traiul bun și lipsit de presiune de la Scornicești.
Ajunge în Ghencea în vara lui '84, la insistențele lui Halagian. Din acel moment, nu-l mai scoate nimeni din formula de start a "militarilor", înțelegându-se perfect în centrul defensivei atât cu Belodedici, cât și cu Iovan, după "dezertarea" lui Miodrag.
Are și un regret, că n-a fost luat de Ienei la turneul final al CM din '90: "L-am calificat la Mondiale, iar el m-a lăsat acasă... Mi-a zis că-i ia pe Săndoi și pe Adrian Popescu. Săndoi, da, era un tânăr de perspectivă, dar Adi Popescu a fost vreodată peste mine?!".
Cu primii bani din fotbal, vreo 1.800 de lei, am cumpărat lemne de iarnă pentru toată familia. Apoi, la Dinamo am luat cea dintâi primă cu adevărat babană, 25.000 de lei. S-a întâmplat în '81, când am eliminat pe Inter Milano!
Adrian Bumbescu
Miodrag Belodedici
- 20 mai 1964, Socol (Caraș Severin)
A venit să-și cunoască idolul, a jucat în locul idolului
"Căprioara" n-a pierdut vremea în anonimat, deși s-a apucat de fotbal organizat abia la 15 ani. A făcut junioratul la Minerul Moldova Nouă, s-a evidențiat încă de la primele partide oficiale pe care le-a disputat, iar Argeșul s-a luptat luni bune să-l achiziționeze. Halagian l-a vrut apoi și la FC Olt, însă n-a putut rezolva transferul.
În '81, Mile a fost adus la Luceafărul. În Capitală, sub ochii "rechinilor" de la Dinamo și Steaua, era greu să mai scape.
În '82, imediat ce a devenit major, a semnat cu trupa din Ghencea. Era echipa cu care ținuse din copilărie. Echipa la care încă evolua Ștefan Sameș, idolul său!
În prima parte a campionatului '82-'83 n-a evoluat decât la tineretul roș-albaștrilor. Apoi a profitat de plecarea lui Sameș, detașat la Farul Constanța după ce o rudă i-a fugit în RFG!
După debut, 1-0 cu Poli Iași, pe 5 martie '83, nimic nu i-a mai stat în cale. Eleganța formidabilă în joc n-a putut fi ignorată de niciun antrenor care s-a perindat la cârma "militarilor". Asta până în decembrie 1988, când Belo a ales să fugă în Iugoslavia. După un an de stat pe tușă, a făcut istorie și pentru Steaua Roșie Belgrad.
Și la Steaua, și la Steaua Roșie am avut colegi extraordinar de buni. La București ceva mai experimentați, la Belgrad ceva mai talentați, dar poate și mai indisciplinați tactic
Miodrag Belodedici
Ilie Bărbulescu
- 24 iunie 1957, Pitești (Argeș) - 1 februarie 2020, Pitești (Argeș)
„Balamucul” simpatic
A început să alerge mingea în orașul natal, la 12 ani. Șlefuit de Leonte Ianovschi, a început ca extremă stânga, apoi a tot coborât pe flanc, până a devenit celebru ca fundaș.
Prima apariție oficială în Liga 1 a fost la numai 17 ani, pe 9 noiembrie 1974, FC Argeș - FCSM Reșița 1-1. "A fost un meci televizat, o raritate în acele vremuri. Știau cei de la televiziune că urmează să se nască un star", obișnuia să glumească Ilie.
Până în '82 a rămas în Trivale, unde a pus umărul și la titlul de poveste din '79. Apoi, a cedat insistențelor lui Halagian și s-a dus la FC Olt. Marea echipă din Pitești începuse să se destrame, raiul financiar al primei divizii se mutase la Scornicești.
A stat un sezon și jumătate printre olteni, apoi s-a certat cu "Armeanul" și s-a dus 6 luni la Petrolul. În vara lui '84, însă, ajunge în Ghencea chiar la insistențele lui Hala. Rămâne "militar" doar doi ani și jumătate. Suficient cât să cucerească o Cupă a Campionilor, o Supercupă continentală și să marcheze un gol, cel din returul cu Honved, pe care încă îl visează orice stelist.
Eu am fost la Școala numărul 9 din Pitești. La București, e celebru Spitalul 9. Cum eu eram mai tare-n gură, spuneam tot ce-mi trecea prin cap, s-a făcut analogia Școala 9 - Spitalul 9 și mi s-a zis «Balamuc»
Ilie Bărbulescu
Gavril Pele Balint
- 3 ianuarie 1963, Sângeorz-Băi (Bistrița-Năsăud)
„Arma secretă”
A venit la Steaua în aceeași "fereastră" de mercato cu Iovan, în ianuarie 1981, când tocmai sărbătorise majoratul. În prealabil, jucase doar la Divizia C, cu Hebe Sângeorz-Băi. Intrase însă în vizorul Luceafărului, iar clubul ce aduna cei mai buni juniori din țară era, la acel moment, pepiniera numărul 1 pentru granzi.
Curtat și de Dinamo, Craiova ori Sportul, Gabi a acceptat propunerea roș-albaștrilor și pentru că au fost cei mai insistenți. Chiar dacă la Luceafărul evoluase inclusiv libero, debutul în "A" a fost ca mijlocaș dreapta, pe 7 iunie 1981, în Progresul - Steaua 0-1.
Apoi, până în '90, aproape că a bifat toate posturile. Finalul aventurii în Ghencea l-a găsit atacant central, după ce experimentase timp îndelungat postura de rezervă. Sau de "armă secretă", om care intra în ultimul sfert de ceas și decidea partidele prin golurile lui.
Am jucat și am marcat în Steaua - Anderlecht 3-0, care ne-a dus în finala Cupei Campionilor. În România - Danemarca 3-1, care ne-a dus la Mondiale. În România - Argentina 1-1, la Napoli, în casa lui Maradona. Și în România - Țara Galilor 5-1, probabil cel mai spectaculos meci al Generației de Aur. Ce-ți poți dori mai mult?!
Gavril Pele Balint
Lucian Bălan
- 25 iunie 1959, București - 12 noiembrie 2015, Baia Mare (Maramureș)
„Piticul” nefericit
Bălan a avut o traiectorie fotbalistică stranie. Născut în Capitală, a făcut junioratul la Autobuzul, apoi n-a semnat cu nicio formație bucureșteană, ci cu Minerul Cavnic! După două sezoane în "B" ('76-'78), a "urcat" în primul eșalon, la mult mai cunoscuta FC Baia Mare.
Cu trupa din Dealul Florilor a debutat în "A", 0-1 cu Poli Timișoara, pe 26 noiembrie 1978, și tot cu ea a navigat între primele două divizii vreme de 7 ani. În '83 a fost dorit de Dinamo, dar tranzacția a eșuat înainte ca tratativele să devină foarte serioase.
Oferta de la Steaua, din vara lui '85, a venit cumva neașteptat. Ienei a fost impresionat de Lucică într-o partidă Steaua - FC Baia Mare și l-a rugat pe Ion Alecsandrescu să încerce să-l achiziționeze. N-a fost foarte dificil, Bălan n-a avut pretenții prea mari.
Nici pe teren n-a fost mofturos, juca oriunde, oricât. Conștient de limitele sale tehnice, compensa cu o inimă mare, motiv pentru care a fost iubit de toată lumea.
Chiar dacă, după plecarea din Ghencea, a avut două experiențe în Belgia (Beerschot) și Spania (Murcia), nu s-a căpătuit, iar viața dezordonată i-a scurtat dramatic destinul. Părăsit de soție, împrietenit cu Bachus, căzut pradă jocurilor de noroc, unde își pierdea și ultimii bănuți, aleagă să se sinucidă, în noiembrie 2015. Avea 56 de ani.
Am băut două sticle cu vin, apoi am luat vreo 40 de pastile Diazepam! După aia, am luat alte 10 pastile cu vodcă și s-a rupt filmul. M-a salvat mama, care m-a descoperit la scurt timp și a chemat salvarea
Lucian Bălan, în octombrie 2010, după prima tentativă de sinucidere
Tudorel Stoica
- 7 septembrie 1954, Brăila (Brăila)
„Tudorel București”
E brăilean doar conform certificatului de naștere. Altfel, e gălățean sută la sută. Pentru că la Galați a copilărit, la Galați a început fotbalul, la Galați a debutat și în prima ligă. Se întâmpla pe 10 august 1974, într-o înfrângere a moldovenilor, FCM - CFR Cluj 0-2.
Contrar legilor lui Murphy, ce a început prost a continuat foarte bine. După o singură stagiune pe malul Dunării, a fost luat de Steaua. Iar în 14 ani petrecuți în Ghencea a devenit atât de apreciat și de iubit încât mulți spuneau, mai în glumă, mai în serios, că echipa Armatei și-ar putea schimba fără probleme numele în "Tudorel București".
Are un singur regret. Unul, dar imens. Din pricina cumulului de cartonașe galbene, n-a putut juca în finala de la Sevilla. Șansa lui a fost că Steaua a câștigat, iar el rămâne în istorie drept căpitanul unicei deținătoare de trofeu european din fotbalul autohton!
Da, când eram mic simpatizam Dinamo. Apoi am devenit cel mai mare dușman al «câinilor». Pe teren doar, pentru că altfel avea destui prieteni în Ștefan cel Mare
Tudorel Stoica
Ladislau Bölöni
- 11 martie 1953, Târgu Mureș (Mureș)
De ce ura generalii
Transferul lui Loți a fost cea mai consistentă contribuție a lui Halagian la câștigarea CCE. Fără insistența "Armeanului", cerebralul mijlocaș de la ASA probabil că și-ar fi încheiat cariera acolo unde și-a început-o, adică la Târgu Mureș. Iar Steaua ar fi pierdut cel mai important om de la mijlocul terenului.
În cartea "SuperSteaua", scrisă de Andrei Vochin, Bölöni recunoaște că nu i-au plăcut niciodată generalii, motiv pentru care, de-a lungul carierei, a refuzat toate ofertele de la Dinamo și Steaua: "Nu-mi puteam imagina că mă voi dezbrăca în vestiarul Stelei, unde nu avusesem niciodată un prieten. Mai degrabă mă vedeam la Dinamo. De-a lungul vremii, mă atașasem de Lucescu, de Sătmăreanu".
Totuși, Halagian a izbutit să-l facă să se răzgândească. În '84, când a semnat cu roș-albaștrii, Loți a venit cu gândul că va rămâne un singur sezon. A rămas patru. Dacă n-ar fi fost bine trecut de 30 de ani, probabil că ar fi stat încă pe atât.
Când eram la ASA și urma să jucăm cu Steaua sau cu Dinamo, îmi venea să mă urc pe pereți văzând cum se perindă generalii care ne sfătuiau să nu cumva să-i lovim pe Iordănescu ori pe Lucescu!
Ladislau Bölöni, în "SuperSteaua"
Mihail Majearu
- 15 iulie 1960, Galați (Galați)
„Nutria” talentată
Carieră oarecum similară cu a lui Tudorel Stoica. Tot la FCM Galați a debutat în Liga 1, tot într-un eșec pe teren propriu, 1-3 cu Poli Timișoara, pe 12 august 1979.
După care, din '81, tot Steaua l-a făcut mare. Sau el a contribuit la strălucirea Stelei, probabil că ambele variante sunt corecte.
Deși a ratat acel penalty la Sevilla, suporterii au continuat să-l iubească necondiționat. Arta pe care o făcea pe gazon îi determina pe fani să-i ierte orice greșeală.
"Rafinamentul lui Majearu nu-l avea nimeni. Driblingul îl avea în sânge. Dădea impresia că execută lejer chiar și cele mai complicate driblinguri", l-a caracterizat Ienei.
A petrecut 7 sezoane la Steaua, de care s-a despărțit la numai 28 de ani. Boemia ce l-a caracterizat l-a făcut să aleagă tihna Sibiului. Pe malurile Cibinului, Nicu Ceaușescu avea ambiția să creeze un Inter care să rivalizeze cu forțele campionatului. N-a mai apucat, pentru că a venit Revoluția.
"Nutria" s-a dus și prin Grecia, apoi a mai jucat în România până în '96. N-a avut nici el lipici la bani, iar "pensia" l-a găsit într-o situație financiară nu tocmai bună.
Tudorel și Loți cărau pianul, Miți cânta la el! Un talent incredibil, cum rar se naște
Emeric Ienei
Marius Lăcătuş
- 5 aprilie 1964, Brașov (Brașov)
Dinamovistul care n-a vrut la Dinamo
Născut și crescut în orașul de sub Tâmpa, Lăcă nu putea deschide ochii în fotbal decât la Steagu'. Tot în tricoul galben-negru a disputat cea dintâi partidă în "A", un 3-0 cu CS Târgoviște, pe 28 februarie 1982.
Puștiul subțirel și cu tupeu a atras imediat atenția, iar Dinamo s-a înscris prima pe lista pețitorilor. N-a fost să ajungă la formația cu care a ținut de mic, iar în vara lui '83 destinul l-a aruncat în tabăra marii rivale.
În schimbul lui, Steaua a trebuit să trimită la Brașov nu mai puțin de trei jucători. Unul dintre ei, o legendă, portarul Vasile Iordache. Totuși, sacrificiul a meritat. În cele 14 stagiuni în care a fost "militar" (1983-1990 și 1993-2000), Marius a devenit cel mai titrat jucător din istoria României și una dintre emblemele Stelei.
Mitică Dragomir voia să mă dea la Dinamo, însă cei din Ștefan cel Mare nu m-au mai dorit după ce am avut niște ieșiri la adresa lor într-un meci direct. I-am spus și lui Cornel Dinu câteva!
Marius Lăcătuș
Victor Piţurcă
- 8 mai 1956, Orodel (Dolj)
A profitat din plin de ultimul tren
În '83, când Emeric Ienei a solicitat vehement achiziționarea lui de la FC Olt, Piți era un jucător cu o anumită cotă în România. Debutase în eșalonul de elită cu 8 ani mai devreme, pe 19 noiembrie 1975, în U Craiova - FC Argeș 4-0. În Bănie însă, n-a prea avut loc de uriașul Oblemenco, astfel că două stagiuni se călește prin "B", la Pandurii ('77-'78) și la Severin ('78-'79). Apoi, patru campionate se descurcă onorabil la gruparea din Scornicești.
Totuși, oferta Stelei l-a luat oarecum pe nepregătite. Avea 27 de ani și nu mai spera ca un asemenea tren să mai oprească în gara lui. Deși șefii Oltului și antrenorul Halagian nu voiau să-i dea drumul, dorința atacantului a fost decisivă. "Nea Florine, eu plec, orice s-ar întâmpla. Am o vârstă, ce să mai aștept?!", rezuma Vochin în "SuperSteaua" dialogul Piți-Hala.
Și a plecat. Și, printre multe alte lucruri bune pe care le-a făcut în Ghencea, a izbutit un parcurs european absolut fantastic în '85-'86. A înscris de nu mai puțin 5 ori, performanță cu care a ocupat locul secund în acea ediție a Cupei Campionilor!
Toți cei care au realizat marea performanță din 1986 ar merita să aibă statui în fața noului stadion Steaua!
Victor Pițurcă
Marin Radu II
- 15 martie 1956, Mareș (Argeș)
Victima preferată a lui Nicolae
O altă solicitare expresă a lui Halagian. "Armeanul" îl cunoștea bine de la Pitești, unde câștigaseră împreună titlul din '79. Între timp, cel poreclit "Șarpele" ajunsese la FC Olt. Încă se resimțea după o accidentare gravă suferită în Trivale, dar nu putea spune nu unei propuneri din Ghencea.
În drumul spre Sevilla, a marcat primul gol, cel care a adus remiza din Danemarca, 1-1 cu Vejle. Crede că ar fi reușit mult mai multe în cei doi ani petrecuți la Steaua ('84-'86), însă nici aici n-a fost ocolit de ghinioane.
"În total, am trecut prin trei accidentări urâte de tot. Culmea e că toate au fost la același genunchi stâng. Și mai culmea, pe toate mi le-a provocat un dinamovist, Alexandru Nicolae. Nu știu dacă a avut ceva cu mine, dar am pierdut vreo trei ani din cauza lui. Cei mai importanți ani din carieră, când eram pe val", mărturisea Radu II.
Sezonul '84-'85 l-am început ca titular, făceam cuplu cu Lăcă în atac. Apoi, la primul Steaua - Dinamo, m-a rupt Sandu Nicolae. Piți a profitat de accidentarea mea, a început să dea goluri, iar mie mi-a fost greu să mai revin
Marin Radu II
Lotul Stelei în 1985-1986
- Portari: Helmut Duckadam (32-0), Dumitru Stângaciu (7-0)
- Fundași: Ştefan Iovan (29-7), Adrian Bumbescu (33-0), Miodrag Belodedici (32-2), Ilie Bărbulescu (33-2), Anton Weissenbacher (14-1), Dan Petrescu (2-0), Virgil Petcu (1-0), Leontin Stanciu (1-0)
- Mijlocași: Lucian Bălan (28-2), Tudorel Stoica (31-5), Ladislau Bölöni (31-9), Ştefan Petcu (4-1), Mihail Majearu (33-7), Gavril Pele Balint (31-3), Constantin Pistol (4-0), Marius Răzvan Goran (1-0), Marian Alexandru (1-0), Gheorghe Ceauşilă (1-0)
- Atacanți: Marius Lăcătuş (31-7), Victor Piţurcă (34-29), Marin Radu II (21-4)
- Antrenor: Emeric Ienei
* Cifrele sunt valabile pentru Divizia A
Hala a adus 3 titulari și jumătate
Celebra întrebare, "Cine a creionat lotul Stelei care a luat Cupa Campionilor, Halagian sau Ienei?" are un răspuns simplu. Florin Halagian, antrenor al roș-albaștrilor în toamna lui 1984, are meritul principal în achiziționarea a patru fotbaliști care au contribuit decisiv în campania din '85-'86. Este vorba despre Bumbescu, Bărbulescu, Bölöni și Radu II. Primii trei titulari indiscutabili, al patrulea, mai mereu rezervă. Ceilalți, de la Duckadam la Lăcătuș, au fost transferați de generalii care au condus clubul și de Alecsandrescu. Unii, cum a fost cazul lui Bălan, la solicitarea expresă a lui Ienei. Totuși, rolul lui nea Imi a fost recent bagatelizat de Bumbescu: "Echipa a fost făcută de Halagian, Ienei doar a cules laurii. Noi l-am făcut mare antrenor. Știți ce lucra el cu noi la Steaua? Doar miuțe și «5 contra 2»".
Prima tentativă la Hagi
Steaua l-a transferat pe Hagi în iarna lui '86, pentru Supercupa cu Dinamo Kiev, din 24 februarie '87. Supercupă pe care avea s-o decidă chiar golul lui Gică (1-0). Șefii "militarilor" visau însă la machidon încă din toamna lui 1982, când acesta făcea furori la Constanța. Imediat după Steaua - Farul 2-2, din noiembrie '82, în care Hagi marcase primul său gol în Divizia A, Alecsandrescu și compania s-au decis să-l înregimenteze pe mijlocașul care nici nu împlinise 18 ani. Aceasta a și apucat să semneze cu roș-albaștrii, dar contractul nu avea nicio valoare, întrucât fotbalistul era minor. Nicu Ceaușescu, care-l voia pe "Rege" la Sportul, a aflat de tentativa steliștilor și și-a trimis oamenii la părinții lui Gică, pe care i-au convins să-și dea acceptul ca fiul lor să evolueze în Regie. Cum i-au convins cei de la Sportul pe Iancu și Chirața Hagi? Cu promisiunea că intrarea lui Gică la ASE București nu va fi o problemă. În vara lui '83, Hagi s-a transferat de la Farul la Sportul, deși Craiova a încercat să-l deturneze în ultima clipă. Implicarea lui Nicu Ceaușescu a fost decisivă.