Articol de Iulian Cuibar - Publicat miercuri, 14 aprilie 2021 18:11 / Actualizat miercuri, 14 aprilie 2021 18:57
Jumătate din datoriile către ANAF ale clubului SR Brașov (Liga 3), aproximativ 100.000 de lei (20.000 €), au fost achitate de către Răzvan Lucescu (52 de ani).
Pe locul trei în Seria a 5-a a Ligii a 3-a, echipa luptă pentru un loc în barajul de promovare în eșalonul secund. Gruparea a fost înființată de suporterii lui FC Brașov în 2017, după falimentul "galben-negrilor". După un an în "județ", SR-ul a promovat în Liga a 3-a, iar în acest final de sezon încearcă să mai urce o treaptă.
Răzvan Lucescu a apărat poarta lui FC Brașov, în urmă cu două decenii, iar după retragere a antrenat de două ori trupa "stegarilor".
Răzvan Lucescu, gest mare pentru Brașov
"Datoriile vechi către ANAF (217.000 lei conform certificatului din octombrie 2020) au rămas piedica cea mai mare, cu datorii către stat nu se pot primi sponsorizări deductibile pentru companii și nici nu se pot iniția proiecte cu alte surse de finanțare.
S-a apelat la stegari sau foști stegari de pretutindeni pentru a da o mână de ajutor. Un pas uriaș a fost făcut zilele trecute, când stegarul Răzvan Lucescu, fost jucător şi mai apoi antrenor al celei mai iubite echipe a oraşului, a răspuns afirmativ solicitărilor venite din partea managerului general Ciprian Jurubescu și a trimis o sumă consistentă în conturile clubului, care acoperă aproape jumătate din datorille către ANAF!
Îi mulţumim lui Răzvan Lucescu pentru tot ce a făcut pentru FC Brașov şi pentru că s-a implicat în susţinerea SR Municipal Brașov", se arată într-un comunicat al grupării de la poalele Tâmpei.
Reprezentanții SR-ului fac un nou apel pentru strângerea banilor necesari pentru stingerea datoriilor către Agenția Națională de Administrare Fiscală, donațiile susținătorilor putând fi făcute în trei conturi:
- RO61BTRLRONCRT0433461101
- RO11BTRLEURCRT0433461101
- RO15BTRLUSDCRT0433461101
Citește mai multe știri de actualitate:
40% din play-out n-are licență de Europa! Barajele sunt în aer!