OPINII  »  EDITORIAL

Adio, titlu?

Articol de - Publicat vineri, 23 aprilie 2021 14:59 / Actualizat vineri, 23 aprilie 2021 16:36

Egalul de la Botoşani a învolburat apele în Bănie. Deşi Croitoru a amendat-o pe Craiova cum că "N-am văzut nimic la ea, doar mingi lungi!", lucrurile au stat altfel. 

Inventariind ocaziile de gol şi notând că arbitrul i-a refuzat formaţiei vizitatoare două penalty-uri, U a fost mai aproape de victorie. Paradoxal, n-a obținut-o, cu toate că a reușit să înscrie după 3 remize albe consecutive.

Rezultatul l-a deranjat pe Mihai Rotaru. Care nu s-a abținut și a trimis câteva săgeți către antrenorul Marinos Ouzounidis. I-a reamintit, păstrând totuși măsura, că echipa mai are un obiectiv pe lângă cel oficial de calificare într-o cupă europeană. Unul pe care MR l-a numit "de bun-simț" și care constă, lesne de ghicit, în câștigarea campionatului.

Sigur că U, prea dependentă de randamentul mijlocașilor Cicâldău și Nistor, a scăzut ritmul. Dar nici reproșul lui Rotaru că "Am încheiat sezonul regulat în creștere de turație" nu prea stă în picioare, din moment ce în etapele 29 și 30 Craiova n-a învins. Cronologic, a terminat 0-0 cu FCSB și cu CFR. Adversari redutabili, de acord, pe care însă nu i-a bătut.

Nu-i exclus, părerea mea, ca Rotaru să înceapă să regrete despărțirea de Bergodi. Pe care persoane din conducerea clubului ori din anturaj l-au împins să renunțe. Tratându-l cu neîncredere, bârfindu-l pe la colțuri, dar suficient de tare încât acesta să audă. Nu degeaba se spune despre olteni, îmi cer scuze, că atunci când n-au ce face, se dezbracă și-și păzesc hainele!

Adio, titlu?

Eventualele comparații între Bergodi, plecat după 10 etape din actuala stagiune, și Ouzounidis, care a bifat tot 10 etape, sunt în favoarea italianului. Acesta a strâns 24 de puncte din 30 posibile, iar grecul numai 17. Fără comentarii.

Revenind, clar că, în pericol de a scăpa trena primelor clasate, Craiova va susține sâmbătă o partidă crucială în Gruia. Va încerca să prindă ultimul tren spre titlu. Patetizez? Nu cred, deoarece un eventual eșec ar scoate-o, practic, din cursă. Calculând că, victorioasă, CFR s-ar distanța la 10 puncte, iar liderul FCSB, dacă va trece acasă de Sepsi, chiar la 11. Diferențe greu de recuperat când ar mai fi de disputat 7 etape.

Inițial, lui Ouzounidis i-au dat bătăi de cap atacanții. Ei au marcat rar, însă și din motive obiective. Golgeterul Koljici a lipsit multe luni și nici în prezent nu-i apt. La fel, A. Ivan și Ofosu. Mai nou, și Baiaram, cu entorsă la gleznă.

De la un timp, au apărut probleme și în rândul apărătorilor. Cum Papp are ruptură de menisc, iar Bălașa, eliminat la Botoșani, e suspendat, echipa a rămas în doar 2 fundași centrali, M. Constantin și Acka. Atât că ivorianul n-a mai jucat de aproape jumătate de an!

În cazul în care, discutăm ipotetic, la Cluj va claca tocmai defensiva ei, care până la Botoșani nu mai primise gol din 27 februarie, de la 0-1 cu Chindia, e de presupus că U Craiova își va lua adio de la titlu. Conform calculului hârtiei, CFR pornește favorită, ceea ce nu înseamnă însă mare lucru. Meciul e unul de urmărit.

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion
Stiri extrasport
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion

Comentarii (11)
to_aia
to_aia  •  24 Aprilie 2021, 09:34
Postat de Eugen Qy pe 24 Aprilie 2021, 07:02

ESTI GRESIT INFORMAT sau NU RESPECTI LEGEA ! STEAUA e NUMAI UNA , cum spune cantecul si in niciun caz clubul patronat de bg. Ca va place voua sa ii spuneti asa echipei lui bg, e una si ADEVARUL e cu TOTUL ALTUL ! Echipa lui bg se numeste F ac c e s pune b si e din Berceni. STEAUA Bucuresti e echipa Clubului Sportiv al Armatei STEAUA Bucuresti DECI e o DIFERENTA ca de la cer la pamant !

Te inseli amarnic. Becali a preluat corect clubul STEAUA, doar ca o instanta a schimbat cu buna stiinta adevarul. Dovada ca actuala FCSB a fost acceptata in Europa cu punctajatul stelei armatei, ca a fost accetpta pe locul defunctei Steaua, in Divizia A si Cupa Romaniei spune multe. Chiar armata a recunoscut acest aspect si acceptat prin faptul ca si-a infiintat echipa si a plecat de la zero. Concluzia, clara pt toti iubitorii adevarului: FCSB este continuatoarea traditiei clubului armatei.

105662257060988
Eugen Qy  •  24 Aprilie 2021, 07:02
Postat de to_aia pe 23 Aprilie 2021, 15:58

La un moment dat ne spui: "... Conform calculului hârtiei, CFR pornește favorită...". Avand in vedere ca esti un ziarist batran, ca sa nu zic cu experienta, as vrea sa vad si io calculul de pe hartie. Daca va lua Steaua campionatul, care este pe locul 1, te voi bate la cap, cu aceasta inventie de afirmatie, mult timp. Mai bine ti-ai rezerva loc in parc pt. nepoti. Vine vara si timpul ...parcurilor.

ESTI GRESIT INFORMAT sau NU RESPECTI LEGEA ! STEAUA e NUMAI UNA , cum spune cantecul si in niciun caz clubul patronat de bg. Ca va place voua sa ii spuneti asa echipei lui bg, e una si ADEVARUL e cu TOTUL ALTUL ! Echipa lui bg se numeste F ac c e s pune b si e din Berceni. STEAUA Bucuresti e echipa Clubului Sportiv al Armatei STEAUA Bucuresti DECI e o DIFERENTA ca de la cer la pamant !

417630826068993
Mihai Dragoescu  •  23 Aprilie 2021, 22:30

Cu tot respectul, maestre, "U" e numai unul în România. Restul sunt, zi-le matale cum vrei, Univ., Universitatea, știința, etc. Dar "U" e doar "U" Cluj. Punct.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează