Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 02 mai 2021 12:31 / Actualizat duminica, 02 mai 2021 13:40
Vâlcea a primit două goluri în inferioritate numerică pe o eliminare inventată de arbitrul Romeo Ștefan. Cu cuplul Stark-Ștefan, Vâlcea a pierdut în trecut două meciuri decisive, de asemenea cu grave erori de arbitraj
Partida disputată în Sâmbăta Mare, la Bistrița, între Minaur Baia Mare și SCM Rm. Vâlcea s-a încheiat cu victoria la limită a maramureșencelor, 31-30. A fost un meci de foarte bun nivel tehnico-tactic, un joc cu adevărat de Liga Campionilor. Ambele echipe au dat totul pe teren în încercarea de a rămâne în lupta la titlu. Totul s-a decis în ultimele minute. Minaur a avut meritul de a reveni de la minus 5 în prima repriză și a preluat conducerea. Pe final, Vâlcea a fost cea care a condus, părea desprinsă în câștigătoare. A condus cu 29-27 și 30-28. Dar totuși a pierdut.
Două erori grave, pro Minaur
- Minutul 55.36 Un 7 metri și o eliminare inventate de Romeo Ștefan
În ultimele cinci minute de joc, analizând partida, sunt două greșeli foarte mari de arbitraj. De neconceput pentru valoarea și experiența cuplului Bogdan Stark și Romeo Ștefan. Mai întâi, în minutul 55, secunda 36, acesta inventează o aruncare de la 7 metri pentru Minaur. Scorul era 30-28 pentru Vâlcea! Japoneza Asuka Fujita pătrunde pe extrema dreapta. Trece pe lângă Cristina Florica, pune boltă peste portarul Daciana Hosu, dar mingea se duce peste bară. Pe toate reluările se vede că Florica nici nu o atinge pe Fujita. Ștefan dictează aruncare de la 7 metri și dă și sancțiune disciplinară, două minute de eliminare! O decizie extrem de importantă în economia jocului. Baia Mare marchează și reduce din diferență, 29-30.
- Minutul 56.20 Eliminare clară de două minute la Burlacenko trecută cu vederea de arbitri
La faza imediat următoare, pe atacul vâlcencelor, Kristina Liscevici pătrunde pe semicerc. Este împinsă în aer de Iaroslava Burlacenko, se redresează și aruncă la poartă. Pe reluări se vede cum pivotul ucrainean al Minaurului o agață din spate de tricou. Se acordă aruncare de la 7 metri, nu însă și eliminarea evidență, în două faze, pentru Burlacenko! Fraga Fernandez ratează aruncarea de la 7 metri și Minaur egalează apoi la 30, profitând de superioritatea numerică!
Trecut tumultos cu Stark-Ștefan
Gol neregulamentar care putea decide campioana
În martie 2019, în meciul retur din campionat, la Rm. Vâlcea, CSM a câștigat în ultima secundă, 30-29, printr-un gol marcat atunci de Jovanka Radicevici, direct de la mijlocul terenului. La reluare s-a observat însă că Dragana Cvijici, coechipiera Jovankăi, era în terenul vâlcean, dincolo de linia de centru, și golul ar fi trebuit anulat. În acel sezon, la egalitate de puncte, SCM Rm. Vâlcea a câștigat campionatul, având câștig de cauză la meciurile directe: 22-19 față de 29-30.
Au pierdut cu ei Cupa României
Tot cu Stark-Ștefan, în finala Cupei României disputată la Bistrița, în 2020, CSM București a învins SCM Rm. Vâlcea cu 30-29 după prelungiri! În timpul regulamentar de joc, cei doi "fluierași" au avut trei decizii clare pro București, care aveau să inflențeze decisiv rezultatul partidei. S-a analizat la acea vreme fază cu fază. Fazele incriminate: - ultimul gol al CSM București, înscris de Radicevici din 7 metri, a fost dictat în urma unei faze clare de forțare în atac, Omoregie la Marta Lopez - Omoregie face un procedeu de judo, pe semicerc, pivotului Florentina Craiu, dar arbitrul Bogdan Stark face semn că jocul poate să continue - La ultima fază, este un gol înscris de Fraga Fernadez, în minutul 58:51,la 26-25 pentru CSM. Bogdan Stark fluieră un fault în atac la pivotul Maria Petrovici, insesizabil pe reluările video.
Vâlcea iese din lupta la titlu! Minaur Baia Mare se impune dramatic pe final » Cum arată clasamentul