Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 21 mai 2021 14:40 / Actualizat vineri, 21 mai 2021 15:03
Zoltan Kadar și Cristian Ponde au câștigat liga secundă cu Grasshopper, după 2-1 cu Kriens în ultima etapă, și echipa din Zürich revine în elită după doi ani.
Pe 11 mai, Zoltan Kadar a fost din nou numit principal la Grasshopper Zürich. A treia oară ca interimar, după 2015 și 2020. L-a înlocuit pe portughezul João Carlos Pereira pentru ultimele două etape din liga secundă elvețiană.
Cristian Ponde a jucat la naționala de juniori a Portugaliei
Avea în echipă alt român. Pe Cristian Ponde, atacantul în vârstă de 26 de ani, născut în Făurești, Maramureș, dar crescut în Portugalia, la Academia lui Sporting Lisabona. Un jucător cu dublă cetățenie, română și lusitană, evoluând în naționalele de juniori portugheze.
Grasshopper era prima și a rămas pe locul 1 până la capăt, chiar dacă s-a împiedicat la Neuchâtel, 1-1 cu Xamax. Thun, poziția a 2-a, a pierdut, 1-3 cu Aarau. Și, după victoria din ultima rundă, 2-1 în fața lui Kriens, alb-albaștrii lui Kadar au câștigat Challenge League. Revenind după doi ani în Super Liga Elveției.
Citește și alte știri internaționale:
UEFA pune la bătaie 3,5 miliarde de euro pentru Liga Campionilor, Europa League și Conference League
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat