Articol de GSP - Publicat sambata, 22 mai 2021 13:22 / Actualizat sambata, 22 mai 2021 13:52
FCSB, prin vocea patronului Gigi Becali, a anunțat o revoltă împotriva FRF. Finanțatorul clubului roș-albastru acuză noile prevederi privind regula fotbalistului U21.
- Becali a spus că FRF vrea să introducă o nouă modificare asupra regulii: al doilea jucător U21 să stea cel puțin o repriză pe teren;
- Patronul FCSB susține că a vorbit cu șefii de la CFR, Craiova și Botoșani pentru a respinge decizia FRF
După declarațiile războinice ale lui Gigi Becali, oferite vineri seară, în această dimineață un alt patron din Liga 1 anunță oficial că se alătură protestului.
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a declarat că și el se opune intenției Federației Române de Fotbal și că echipa lui nu este de acord cu noul plan al forului condus de Răzvan Burleanu.
„E o discuție între cluburile private, cu interese clare, și FRF, care vrea să promoveze forțat tinerii. Dar când e vorba de bani privați, trebuie să te gândești la anumite metode de compensare, trebuie să spui «Jucați cu doi copii, dar vă dau 1 milion de euro pe an». Afară nu se întâmplă asta. Există o limită a bunului simț. FRF ar putea cere un fotbalist U23, pentru a da continutate celor care nu mai sunt eligibili pentru regula U21.
Dar Federația vine abuziv și nu ne ascultă! Noi cerem VAR, iar cei de acolo tac și merg mai departe. Ignorarea drepturilor și filozofiilor cluburilor private va fi taxată! Gigi Becali a propus să nu jucăm, ca să vedem ce o să se întâmple. Suntem hotărâți să nu jucăm! Mesajul a fost trimis și cred că va fi ascultat de Federație. În caz contrar, va ieși talmeș-balmeș. Fiecare cu treaba lui, ca la români.
Nu mă forța pe mine să înnebunesc pe banii mei, să fac ce vrea FRF! Am interesul meu, cu ce jucători vreau eu, astfel încât să câștig cât mai multe meciuri și să fac puncte!”, a spus Iftime la ProX.
VIDEO Marius Croitoru despre relația cu Valeriu Iftime: „Am avut o discuție cu el... Totul până la familie!”
Citește mai multe știri din Liga 1:
Iftime a aruncat prosopul: „Ei sunt chiorii din țara orbilor. CFR se distrează și anul viitor!”