Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 25 mai 2021 15:36 / Actualizat marti, 25 mai 2021 15:49
Mijlocașul olandez Georginio Wijnaldum a părăsit Liverpool după cinci ani și semnează cu Barcelona.
Încă nu se știe dacă Ronald Koeman va continua pe banca Barcelonei, mai degrabă nu, afirmă jurnaliștii catalani, dar jucătorii olandezi vin pe „Camp Nou”.
După Memphis Depay, căpitanul lui Lyon, 27 de ani, care a ajuns la un acord cu clubul blaugrana, însă va semna cu Barça numai dacă rămâne Koeman, încă un internațional din Țările de Jos e la un pas de Catalunya.
Agentul și avocatul lui Wijnaldum negociază cu Barcelona
Georginio Wijnaldum, 30 de ani, a plecat de la Liverpool, la final de contract. Nu trece gratis la Bayern, care a tot încercat să-l achiziționeze, ci la Barcelona. Potrivit De Telegraaf, agentul său Humphry Nijman și avocatul Jan Kabalt sunt deja pe „Camp Nou” pentru ultimele negocieri.
Și Gini este dorit la echipă de Ronald Koeman, la fel ca Depay. Dar antrenorul încă așteaptă decizia președintelui Joan Laporta.
27,5 milioane de euroa plătit Liverpool în 2016 pentru a-l lua pe Wijnaldum de la Newcastle, care îi achitase 20 de milioane lui PSV în 2015
236 de meciuria jucat Wijnaldum în cinci sezoane la Liverpool, marcând 22 de goluri în toate competițiile; a cucerit patru trofee pe „Anfield”
Citește și alte știri:
Pleacă Donnarumma, dar AC Milan îl ignoră pe Tătărușanu și aduce alt portar de calibru!
Caz incredibil în finala Europa League » Va juca mâine, apoi se va transfera la adversari!