OPINII  »  EDITORIAL

10 ani şi încă unul

Articol de - Publicat duminica, 30 mai 2021 16:10 / Actualizat duminica, 30 mai 2021 16:10

Fix cu o zi înaintea finalei de la Porto s-au făcut 10 ani de când Guardiola câștiga Champions League cu Barcelona. În acea finală de pe "Wembley" cu Manchester United, apogeul carierei sale de antrenor. 

În toată această perioadă, Pep a fost singurul tehnician din fotbalul european căruia i s-au numărat trofeele necucerite. Mai exact cel mai important dintre ele, căci, de altfel, în anii ăștia, catalanul n-a stat chiar degeaba, dimpotrivă!

10 ani şi încă unul
Pep Guardiola

Iar cei malițioși, ca și cei care nu-l au la suflet pe Guardiola din varii motive, adună în continuare. 10 ani au fost, 10 ani și încă unul vor fi de-acum înainte. Guardiola n-a putut să-și ferească echipa de acea anxietate a primei finale și urmează exact pașii bătătoriți inițial de Chelsea, mai apoi de PSG, două cluburi care se aseamănă cu "cetățenii" din Manchester la modul în care au fost ori sunt finanțate. City n-a putut trece de acest stres, al cupei cu urechi ce zâmbea la câțiva pași, nu mai era doar o fata morgana.

E drept însă că Guardiola nu și-a ajutat aproape deloc jucătorii să scape de aceste angoase. Ba chiar le-a făcut seara și mai grea cu formula de start pe care a ales-o. În vreme ce Thomas Tuchel n-a modificat aproape nimic, Pep a avut un soi de atac de antrenor, ceva ce marele său mentor, Johan Cruyff, avea frecvent. 

A vrut să revoluționeze finala jucând fără un număr 9 clasic - o mai făcuse, e drept -, dar și fără un mijlocaș defensiv care să-i echilibreze echipa, să-i dea reperele necesare pe tranziție, în special după ce mingea era pierdută. Guardiola a vrut să-l surprindă pe Tuchel, dar și-a surprins propria echipă, iar când a încercat apoi să reacționeze, să corijeze, se făcuse prea târziu. 

Fluierul de final al lui Mateu Lahoz (jos pălăria pentru prestație!, asta după ce ani de zile ne-a scos realmente din sărite cu stilul său) a oprit doar un chin ce părea că se poate întinde lesne vreo două-trei zile fără ca tabela să se modifice.

Sezonul lui Tuchel

Seara a fost a lui Tuchel. Și nu doar seara, ci întreg sezonul. Imediat după semifinala cu Real Madrid scriam tot aici că germanul e oricum marele câștigător al acestei ediții, indiferent de rezultatul finalei. Și-asta pentru tot ceea ce i s-a întâmplat la PSG. 

"Putem juca la un nivel înalt. Iar când nu reușim, putem să împiedicăm adversarul să joace la un nivel înalt", declara el după returul contra madrilenilor. 

Mi se pare caracterizarea ideală a unei finale abordate perfect de Chelsea, care a interpretat impecabil toate partiturile unei astfel de partide. Iar dacă City nu a avut acel dirijor la mijlocul terenului, Chelsea a găsit în Kanté resursa de energie inepuizabilă. Dacă finala era pe "Wembley", așa cum și-au dorit englezii, Kanté cred că lua trofeul în brațe și fugea cu el până pe "Stamford Bridge". 

Așteptăm Euro, dar Balonul de Aur are deja un prim favorit și zău că ar fi bine pentru fotbal să-l câștige și cineva care în principiu cară pianul, chiar dacă știe să și cânte la el dacă i se cere.

Guardiola a primit medalia învinsului, dar n-a aruncat-o imediat, așa cum au făcut-o cei de la Manchester United, miercuri. A luat-o, a sărutat-o și a lăsat-o acolo, la gât. În sport trebuie să recunoști când altul a fost mai bun, dar mai ales să știi să înveți din eșecuri, din decizii greșite.

Apropo de asta. Cred că la Supercupă, în august, lovitura de start ar trebui dată de Nasser Al-Khelaifi, președintele PSG-ului. Se vor întâlni atunci ultimii doi antrenori dați afară de el.

Citește și:
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Comentarii (3)
107889588095945
George George  •  31 Mai 2021, 07:57

Si tot despre un antrenor spaniol: Emery are un succesor pe masura la Arsenal, care a reusit sa rateze toate obiectivele si sa enerveze aproape toti fanii "tunarilor"! Afara cu mediocrul si orgoliosul Arteta, care n-a reusit decat sa promoveze 2 jucatori tineri buni (Saka si Smith Rowe), desi a mai incercat cu inca vreo 3! In fine, Kante este un om bun si-si face de minune treaba de mijlocas defensiv, dar diferenta o fac oamenii din atac, atat la Chelsea, cat si in echipa Frantei; energia consumata si realizarile din teren nu-i dau dreptul sa aspire la un trofeu pe care l-au castigat Cruyff, Platini, Messi, Ronaldo si pe care l-ar fi meritat si altii, printre care Ribery, Robben si Lewandowski!

107889588095945
George George  •  31 Mai 2021, 07:45

Domnule Niculescu, tot timpul incercati sa-i tineti partea lui Guardiola, dar adevarul este ca stilul impus echipelor (jucatorilor lui Bayern le interzisese sa suteze la poarta din afara careului) si lipsa performantelor in Liga Campionilor la Bayern si la City deranjeaza, in conditiile in care a si cheltuit cu nemiluita! Ultimii 3 antrenori (il includ si pe Pochettino, care a ... "reusit" sa claseze echipa pe locul 2) nu se .... potrivesc PSG-ului, altfel nu-mi explic de ce au obtinut performante decente la alte cluburi si au clacat in capitala Frantei. Toata stima pentru ce a facut argentinianul la Tottenham si ce face Tuchel la Chelsea, dar n-au reusit sa se impuna la PSG, acesta-i adevarul! Totusi, looser-ul perfect este Emery, care nu avea ce cauta la PSG si la Arsenal! A castigat ceva doar in Spania, reusind sa se cam faca de ras la PSG si la "tunarii" din N Londrei! Cu acestia din urma a esuat lamentabil in finala Europa League acum 2 sezoane, dar a reusit din nou in Spania, la un club mult mai mic decat precedentele 2 cluburi la care a activat! Concluzia este clara: este un antrenor de mana a II-a, potrivit unor cluburi medii!

1080713921945786
Negut Joe  •  30 Mai 2021, 22:02

Interesantă propunere cu Kelaifi să dea șutul de începere al Supercupei Europei. A dat afară doi antrenori care știu să câștige cupe, dar nu la PSG. Pentru că Kelaifi e un fel Becali din Qatar!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează