Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat marti, 01 iunie 2021 09:46 / Actualizat marti, 01 iunie 2021 10:12
Aceasta e concluzia preview-ului pe care GSP îl face parcursului celor 4 reprezentante ale României în întrecerile intercluburi: campioana CFR Cluj are grupele Conference League în buzunar, dar poate ajunge chiar mai sus, FCSB e avantajată de statutul de cap serie, în vreme ce pentru CSU Craiova și Sepsi o calificare în grupele C3 ar fi o performanță miraculoasă.
O lună și 20 de zile! Acesta e intervalul de timp, fix în miezul verii, între startul lui iulie și final de august, în care fotbalul românesc va dovedi dacă poate sau nu să treacă testul european! Sunt 4 echipe, chiar primele 4 din play-off, dar care vor avea, fiecare în parte, un traseu diferit.
Cum weekendul trecut s-au disputat ultimele meciuri în toate campionatele, acum, tabloul cupelor europene 2021-2022 e complet. Iar șansele formațiilor noastre diferă, de la echipă la echipă, dar și de la competiție la competiție!
CFR CLUJ - șanse de a ajunge în grupele Champions League 5%
Turul 1 Champions League: Puține pericole, multe echipe extrem de accesibile
CFR va fi cap de serie la debut, ceea ce înseamnă că va evita nume foarte grele precum Dinamo Zagreb, Ludogoreț și chiar Ferencvaros. În schimb, printre posibilii adversari sunt foarte multe formații în fața cărora clujenii ar fi mari favoriți. Există două-trei formații de evitat, în frunte cu campioana Norvegiei, Bodo Glimt.
Adversari foarte ușori
- Teuta (Albania)
- Hamrun (Malta)
- Linfield (Irlanda de Nord)
- Fola Esch (Luxemburg)
- Connah's (Țara Galilor)
- Banja Luka (Bosnia)
- Shamrock Rovers (Irlanda)
- Riga (Letonia)
- Valur (Islanda)
- Mura (Slovenia)
- Prishtina (Kosovo)a
Adversari de evitat:
- Bodo Glimt (Norvegia)
- Maccabi Haifa (Israel)
- Șahtior Soligorsk (Belarus)
- Neftci Baku (Azerbaidjan)
Turul 2 Champions League: Mai ușor chiar și decât în turul 1
În cazul în care va ajunge aici, CFR ar avea parte de oponenți foarte la îndemână. Chiar mai ușori decât cei din primul tur. Practic, în lista de 10 echipe, cel mult una-două ar putea să creeze probleme trupei din Gruia.
Adversari foarte ușori
- Lincoln (Gibraltar)
- Zalgiris Vilnius (Lituania)
- Skendija (Macedonia)
- Alașkert (Armenia)
- Dinamo Tbilisi (Georgia)
- Slovan Bratislava (Slovacia)
- Flora Tallinn (Estonia)
- Buducnost (Muntenegru)
Adversari de evitat:
- Kairat (Kazahstan)
- Omonia Nicosia (Cipru)
Turul 3 Champions League: De aici, lucrurile devin complicate
CFR, aproape sigur, își va pierde statutul de cap de serie dacă va fi prezentă la tragerea la sorți din turul 3 preliminar în UCL. Există o mică șansă să poată fi în urna favoritelor. Condiția: cel puțin 3 dintre cele 8 echipe de deasupra ei în topul coeficienților să fie eliminate în primele două tururi. În cazul în care nu va fi cap de serie, CFR n-are practic nicio variantă, din cele 6 adversare, în fața căreia să plece cu prima șansă:
Cei 6 adversari:
- Dinamo Zagreb (Croația)
- Slavia Praga (Cehia)
- Olympiakos (Grecia)
- Young Boys Berna (Elveția)
- Steaua Roșie Belgrad (Serbia)
- Glasgow Rangers (Scoția)
Play-off Champions League
La fel ar sta situația și în cazul unui baraj pentru grupele UCL. Ar apărea și campioana Austriei, o grupare cu un coeficient de 3,5 ori mai mare decât al clujenilor în cupele europene
Cei 4 adversari:
- Salzburg (Austria)
- Dinamo Zagreb (Croația)
- Slavia Praga (Cehia)
- Olympiakos Pireu (Grecia)
26 de echipesunt calificate direct în grupele UCL: primele 4 din Spania (plus Villarreal), Anglia, Germania și Italia, primele două din Franța și Portugalia și campioanele din Belgia, Turcia, Olanda, Rusia și Ucraina
CFR CLUJ - șanse de a ajunge în grupele Europa League 80%
Depinde mult de norocul de la tragerea la sorți
În cazul în care își va respecta statutul de favorită și se va califica în turul 3 din UCL, CFR are garantat accesul în play-off-ul din Europa League. Aici, UEFA propune un sistem destul de complicat de tragere la sorți. Pe 4 urne, diferite ca prioritate, de care se va ține cont atunci când echipele vor fi extrase din urnă.
Sigur e că CFR va da tot peste o campioană, care fie a pierdut în turul 3 din Ligă, fie chiar în turul 2. Lista cuprinde și nume accesibile, dar și unele echipe destul de complicate. Practic decisiv e norocul de la tragerea la sorți, fiindcă adversarul se poate numi Alașkert sau Skendija, dar și Ludogoreț sau Ferencvaros!
Adversari la îndemână
- Skendija
- Zalgiris
- Alașkert
- Dinamo Tbilisi
- Slovan Bratislava
- Șeriff Tiraspol
Adversari de evitat
- Ludogoreț
- Malmo
- Legia Varșovia
- Ferencvaros
CFR CLUJ - șanse de a ajunge în grupele Conference League 99%
Grupele C3 sunt practic antamate!
CFR se află într-o situație extrem de avantajoasă. Datorită coeficientului său, care îi conferă statut de cap de serie în primele două tururi preliminare din UCL, ar putea ajunge ușor în turul 3. Ceea ce se traduce automat cu garantarea prezenței în grupele Conference League.
Dacă va fi eliminată în turul 3 din Ligă, CFR va cădea în play-off-ul UEL, iar dacă va pierde și aici, atunci va aluneca direct în grupele celei de-a treia competiții.
12 echipesunt calificate direct în grupele UEL: Lyon, Napoli, Leverkusen, Lazio, Braga, Frankfurt, Leicester, West Ham, Marseille, Lokomotiv Moscova, Sociedad, Betis
FCSB - șanse de a ajunge în grupele Conference League 70%
Turul 2: Majoritatea anonime, dar și câteva capcane
Clubul lui Becali va fi cap de serie în oricare dintre tururile pe care le va disputa în această competiție. În turul 2, în care va intra, adversarul se va alege dintr-o listă de 45 de echipe. Majoritatea sunt slabe, foarte slabe sau chiar total necunoscute, dar există și câteva pericole reale, în fața cărora FCSB ar putea să rateze calificarea.
Adversare extrem de ușoare
- Santa Coloma (Andorra)
- Europa (Gibraltar)
- Drita (Kosovo)
- La Fiorita (San Marino)
- Shkupi (Macedonia)
- Tre Penne (San Marino)
- Bala Town (Țara Galilor)
- Penevezys (Lituania)
- Hibernians (Malta)
- Laci (Albania)
- Petrocub Hâncești (Moldova)
- Runavik (Feroe)a
Adversare de evitat
- Aris Salonic (Grecia)
- Servette Geneva (Elveția)
- Slask (Polonia)
- Tobol (Kazahstan)
Turul 3: Două treimi din adversari sunt ușori
În această fază, dacă toate favoritele vor fi prezente, FCSB va fi echipa cu al 10-lea coeficient, prima fiind Basel. Din lista de 27 de outsidere, peste 65% sunt accesibile. Ca și în turul precedent, există și aici formații, precum Rubin Kazan, Trabzonspor, care ar fi foarte greu de eliminat.
Adversare ușoare:
- Dudelange (Luxemburg)
- The New Saints (Țara Galilor)
- AEL Limassol (Cipru)
- Vaduz (Liechtenstein)
- Domzale (Slovenia)
- Klaksvik (Feroe)
- Spartak Trnava (Slovacia)
- Slovacko (Cehia)
- Sarajevo (Bosnia)
- Aberdeen (Scoția)
- Olimpija Ljubljana (Slovenia)
Adversare de evitat:
- Trabzonspor (Turcia)
- Rubin Kazan (Rusia)
- Vitesse Arnhem (Olanda)
- Osijek (Croația)
- Hajduk Split (Croația)
- ȚSKA Sofia (Bulgaria)
- Sivasspor (Turcia)
Play-off: Între Insulele Azore și Galatasaray!
Statutul de cap de serie îi va aduce FCSB-ului un avantaj imens: va evita formații precum Roma, Tottenham, Basel, Anderlecht, Feyenoord, PAOK, Gent, Copenhaga. Totuși, sunt destule nume grele și în lista de unde se va alege cu cine ar urma să joace. Plaja e largă, de la Santa Clara, echipă din Insulele Azore, situate aproape în mijlocul Oceanului, până la formații din mari orașe precum Berlin, Viena, Istanbul.
Adversare la îndemână
- Suduva (Lituania)
- Dundalk (Irlanda)
- Fehervar (Ungaria)
- Apollon Limassol (Cipru)
- Maribor (Slovenia)
- Hapoel Beer-Sheva (Israel)
- BATE Borisov (Belarus)
- Molde (Norvegia)
- Santa Clara (Portugalia)
Adversare de evitat:
- Galatasaray (Turcia)
- Union Berlin (Germania)
- Rapid Viena (Austria)
- Midtjylland (Danemarca)
- Austria Viena (Austria)
- Rijeka (Croația)
0 echipesunt calificate direct în gupele Conference League, fază care va conține, la fel ca în UCL și UEL, 32 de echipe
CSU CRAIOVA - șanse de a ajunge în grupele Conference League 5%
Turul 2: Favorită, la fel ca FCSB
Chiar dacă va intra în Conference League din postura de câștigătoare a Cupei României, Craiova tot în turul 2 va lua startul, la fel ca FCSB și Sepsi. Aici va fi în urna favoritelor și va afla cu cine se va duela din aceeași listă cu echipe valabilă și pentru FCSB.
Turul 3: Outsider, deci greu!
Craiova n-a făcut nimic în anii trecuți ai cupelor europene, motiv pentru care coeficientul e mic. Chiar și pentru o competiție precum Conference League, turul 3 e deja prea înalt pentru gruparea din Bănie pentru a mai fi în urna favoritelor. De fapt, dintre cele 54 de cluburi care se vor afla la tragerea la sorți, oltenii vor avea sub ei doar 9 cluburi. Iar posibilii adversari sunt, mai degrabă, grei și foarte grei. Puține formații accesibile ar putea găsi trupa lui Ouzounidis.
Adversare la îndemână
- Dundalk (Irlanda)
- Suduva (Lituania)
- Apollon Limassol (Cipru)
- Maribor (Slovenia)
- Fehervar (Ungaria)
Adversare de evitat
- Basel (Elveția)
- Copenhaga (Danemarca)
- PAOK (Grecia)
- Feyenoord (Olanda)
- Anderlecht (Belgia)
- AEK Atena (Grecia)
- Gent (Belgia)
- Partizan Belgrad (Serbia)
Play-off: Tottenham, Roma...
Ar fi o performanță dacă CSU Craiova ar ajunge să joace barajul pentru grupe. Aici, lista practic n-ar cuprinde aproape nicio formație la îndemână, cele mai slabe părând să fie Qarabag, Maccabi Tel Aviv, Astana și Plzen. În rest, granzi:
Adversare de evitat:
- AS Roma
- Tottenham
- PAOK
- Rennes
- Feyenoord
- Gent
- Anderlecht
- Basel
- Copenhaga
15-16 iuniesunt zilele în care se vor stabili meciurile din primele două tururi preliminare în cupele europene, acolo unde vor intra toate cele 4 echipe ale noastre
SEPSI SF. GHEORGHE - șanse de a ajunge în grupele Conference League 1%
Turul 2
Sepsi, aflată la debutul în Europa, nu va fi cap de serie nici măcar în turul 2 și, dacă va avea ghinion, va da peste formații care au jucat în grupele Champions League în ultimii ani - Basel, Copenhaga, Astana, AEK Atena - sau peste nume precum Feyenoord, Partizan Belgrad, Gent.
E adevărat că există și variante în fața cărora formația antrenată de Leo Grozavu ar avea șanse importante: New Saints, Klaksvik, Dundalk, AEL Limassol, Sarajevo
Turul 3, Play-off
S-ar afla în situația celor de la CSU Craiova, deci cu șanse mici și foarte mici de a accesa grupele.
Premii: Liga Campionilor e din altă lume
UEFA a anunțat bonusurile pe care le vor încasa echipele care vor accesa grupele celor 3 competiții și cu ce sume vor fi recompensate acolo în funcție de performanțele pe care le vor avea. Nivelul din UCL e unul uluitor, peste 15,6 milioane de euro doar pentru calificarea în grupe, mai mult decât dublu față de banii acordați cumulat pentru accesul în grupele C2 și C3.
6 iuliee data la care CFR va evolua în prima manșă a turului 1 preliminar din Liga Campionilor, în vreme ce FCSB, Craiova și Sepsi vor debuta în Conference pe 22 iulie
PERFORMANȚA | Champions League | Europa League | Conference League |
Calificare grupe | 15.640.000 | 3.630.000 | 2.940.000 |
Victorie în grupă | 2.800.000 | 630.000 | 500.000 |
Remiză în grupă | 930.000 | 210.000 | 166.000 |
Locul 1 în grupă | 9.600.000 | 2.300.000 | 1.250.000 |
Locul 2 în grupă | 9.600.000 | 1.150.000 | 625.000 |
VIDEO Cosmin Tilincă, radiografia unui sezon aproape perfect pentru CFR Cluj: „Secretul echipei? Liniștea”
Citește mai multe știri din Liga 1:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”