Articol de GSP - Publicat joi, 10 iunie 2021 09:54 / Actualizat joi, 10 iunie 2021 10:41
După ce s-a salvat la limită de la retrogradarea în Liga 2 și de la faliment, Dinamo își face acum griji pentru sezonul viitor.
Cu datorii către foști și actuali jucători, Dinamo este la un pas de o nouă insolvență, după șapte ani de la intrarea în insolvență pe care a dictat-o Negoiță. Suporterii din asociația „Doar Dinamo București" sunt înglodați în datorii și nu găsesc altă cale de rezolvare a problemei decât insolvența.
Mario Nicolae: „Săptămâna viitoare aflăm mai multe despre viitorul lui Dinamo”
Mario Nicolae a spus că în zilele următoare vor avea loc mai multe discuții legate de viitorul echipei, chiar și cu fostul finanțator, Ionuț Negoiță. Mai mult, oficialul „câinilor” declară că există oameni de afaceri interesați de club.
„Tot ce s-a întâmplat la Dinamo în ultimul an a fost ca o misiune imposibilă. Am reușit să salvăm echipa, dar va fi foarte greu. În zilele ce vor urma se va face o analiză amănunțită a celor care sunt implicați activi la Dinamo. Mă refer la programul DDB și la sponsori.
Săptămâna viitoare vom afla mai multe în legătură cu viitorul lui Dinamo și despre felul în care vom continua. Se va face o analiză despre cum vom putea merge înainte sănătos. Sunt datorii foarte mari și spaniolii nu au făcut decât să distrugă acest club. Sunt datorii de sute mii de euro care s-au făcut într-o singură oră, printr-o singură semnare a unor documente.
Vom merge la Negoiță. Sunt oameni de afaceri din ce în ce mai interesați de Dinamo pentru că au fost impresionați de ce s-a întâmplat în ultimul an. Este nevoie de o persoană potentă financiar care să susțină echipa.
Dar oamenii vor să vadă mai întâi ce se întâmplă cu spaniolii. Aici este problema. Acești oameni sunt dispăruți. Există doar în acte, nu există nicio comunicare cu ei”, a spus Mario Nicolae, team managerul lui Dinamo, potrivit digisport.ro.