SPORTURI  »  ALTELE  »  SUPER RALLY

Spectacolul Super Rally se mută pe străzile din Târgu Mureș » Cine sunt favoriții

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 iunie 2021 10:46 / Actualizat vineri, 18 iunie 2021 10:50

După edițiile din 2018 și 2019, caravana Super Rally ajunge din nou pe străzile din Târgu Mureș, aproape 15.000 de cai putere urmând să facă spectacol sâmbătă în competiția al cărei promotor este chiar Mihai Leu. 

Nu vor lipsi monoposturi, modele electrice, dar și mașini care au scris istorie în motorsport de-a lungul timpului.

Runda va beneficia și de prezență internațională. Pe lângă francezul Jerome France, la bordul unui monopost Formula Renault, și-au mai anunțat prezența italianul Ricardo Tarrabelli (Renault Clio R3) și bulgarul Evgeni Yankov (Subaru Impreza).

„Este foarte diversificat, iar asta oferă un spectacol suplimentar spectatorilor pentru că vom avea în cursă mașini de toate tipurile, de la Formula Renault și Ferrari până la Dacia 1300 și Goodall Locost, dar și un BMW Mini Electric în deschidere”, a spus Mihai Leu înaintea competiției.

Mihai Leu vs. Dani Oțil și Emil Ghinea

Locul secund la ultima etapă organizată la Târgu Mureș, Leu se va duela pentru topul din weekend cu France, Dani Oțil și Emil Ghinea. „Va fi o luptă strânsă, iar cel care va face cele mai puține greșeli va câștiga. Fiecare centimetru e important pe un circuit stradal”, a adăugat Leu.

Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, va reveni în calitate de pilot, urmând să piloteze, ca forelighter modelul BMW Mini 100% Electric. 

În urmă cu doar o lună, la prima etapă de super rally de la Mangalia, vicepreședintele federației, fostul campion de raliuri Danny Ungur, a concurat la bordul unui spectaculos Mitjet 1300.

Sâmbătă dimineață sunt programate recunoașterile, iar la ora 9:15 vor începe manșele de calificări. Cei mai buni 12 piloți vor intra în manșa finală, programată să înceapă de la ora 13:00.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează