FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA

Ilie Dumitrescu vrea explicații, după ce a aflat că Steaua încă nu poate promova: „Să ne spună cineva ce se întâmplă”

Articol de GSP - Publicat sambata, 19 iunie 2021 07:32 / Actualizat sambata, 19 iunie 2021 08:16

Ilie Dumitrescu, susținător al proiectului CSA Steaua, a vorbit despre situația de la Clubul Sportiv al Armatei și despre viitorul echipei.

CSA Steaua trebuie ca până la 1 iulie 2021 să-și schimbe forma de organizare și să treacă din drept public în drept privat, astfel că nu va putea să fie primită în Liga 1 în vara lui 2022.

Ilie Dumitrescu: „Trebuie să ne explice cineva ce se întâmplă”

GSP.ro a scris că Steaua nu a întreprins până în acest moment niciun demers pentru a-și schimba structura juridică și pentru a respecta regulamentul FRF, dar și Legea Sportului, astfel că nu va putea să acceadă în Liga 1 la finalul campionatului următor, iar Ilie Dumitrescu cere explicații.

În plus, fostul internațional laudă faptul că Daniel Oprița va continua pe banca Stelei, dar le care șefilor echipei să facă transferuri pentru noul sezon din Liga 2.

„E bine că se merge în continuare pe mâna lui Oprița. Va fi interesant să se joace cu 20-30.000 de spectatori la fiecare meci, în Ghencea. Trebuie să fie așa! Un proiect ca ăsta poate să ajungă la performanță doar atunci când suporterii vin lângă echipă.

Cred că se poate ajunge la un parteneriat cu un privat, alături de CSA. E o speță complicată. Să ne explice și nouă cineva ce se întâmplă. 

În plus, trebuie întărit lotul, va fi o diferență mare între Liga 3 și Liga 2”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Oprița va continua la CSA Steaua

Deși au fost tensiuni între antrenor și cei din conducere, chiar imediat după obținerea promovării, Oprița are șanse foarte mari să fie "principal" la Steaua și în sezonul următor. "Din ce știu, el își dorește să continue, cei din club la fel, se va ajunge la un acord și el va rămâne antrenor și în Liga 2", a declarat Iulian Miu la Telekom Sport.

Academia Stelei va reveni în topul FRF

În zilele următoare, Federația va anunța care e clasamentul tuturor Academiilor de fotbal din România pe anul 2021. În 2020, CSA s-a prăbușit în această clasificare de la Casa Fotbalului, a picat de pe locul 20 până pe 61. 

Proiectul Academiei însă a fost preluat de un an de Iulian Miu, fostul fotbalist al Stelei din perioada 1996-2002, iar clubul va reveni între primele 20-25 de Academii din țară, lucru care îi va permite să fie invitată de FRF să participe în Liga Elitelor U17 și U19 în campionatul 2021-2022. Pe primele două locuri în topul Academiilor pe 2020 s-au aflat Viitorul și FCSB. 

VIDEO Continuă EURO 2020! Totul despre Portugalia - Germania

Citește mai multe știri despre CSA Steaua: 

Noua arenă din Ghencea va fi inaugurată cu un amical istoric! Când și cu cine va juca Steaua

Steaua rămâne la MApN și nu va avea drept de promovare! Talpan amenință cu procese

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (7)
ticbic
ticbic  •  19 Iunie 2021, 10:26

Ilie Dumitrescu nu intelege ca nu-i poate da nimeni explicatii de ce, in urma actiunilor unui diletant iresponsabil, a fost facut praf si pulbere cel mai celebru brand al fotbalului romanesc. Ilie Dumitrescu nu poate intelege ca aceasta monstruozitate nascuta cu forcepsul prin salile tribunalelor este o utopie fara niciun viitor, din lacomia unor generali de a pradui niste bani din buzunarele unei societati private ca si se le umple pe ale lor. Nu poate intelege ca NU va exista niciodata un partener privat care sa preia fotbalul lui Talpan si sa cotizeze anual cu multe milioane de euro in schimbul unui desen, fara sa detina nimic, nici macar vreun eventual profit. Desigur, s-ar putea inventa o firma paravan care sa preia sectia de fotbal a CSA-ului pe un scenariu in care statul ii acorda contracte pe bani publici si aceasta sa-i intoarca prin finantarea echipei de fotbal. Insa vorbim aici de zeci de milioane de euro; nu cred ca cineva isi va risca libertatea intr-o asemenea combinatie penala. Unii sustin ca CSA Talpan si-a facut echipa de fotbal pentru ca statul sa le refaca stadionul... fals! Motivul real a fost afirmat public de fostul ministru al MApN din 2017 in Parlament: "Am infiintat o echipa de fotbal la amatori pentru ca castigaseram marca in instanta in 2014, de peste 3 ani; daca mai intarziam inca 2 ani fara s-o utilizam, o pierdeam conform legii". Deci, pentru clona utopica a lui Talpan, divizia B este capat de drum si sfarsitul unei aberatii!

marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  19 Iunie 2021, 09:30
Postat de bogdan1 pe 19 Iunie 2021, 09:10

20k - 30k de spectatori ... :)))))) .

Cand va bate Braila si Selimbaru nu va vad bine cu spectatorii si investitorii...va place sa vindeti echipa cand e subevaluata , nu cand e pe val ! Afacere tipic romaneasca de dupa 1990...ca sa o ia " Cine trebuie " ....

fibra
fibra  •  19 Iunie 2021, 09:22

Pai nu spuneati in frunte cu Piturca si Balint ca va fi coada de milionari care doresc sa se implice? Cred insa ca numai unul daca ar fi se gandeste ca daca se supara Talpan si ii ia echipa.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează