INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CFR CLUJ

Primul tun dat de Șumudică » CFR, la un pas de a-și completa bugetul

Lincoln Red Imps - CFR Cluj // foto: Facebook @ cfr1907 +5   FOTO
Lincoln Red Imps - CFR Cluj // foto: Facebook @ cfr1907

Articol de , , - Publicat joi, 22 iulie 2021 07:22 / Actualizat joi, 22 iulie 2021 07:48

Chinul din Gibraltar s-a încheiat cu o victorie, 2-1 cu Lincoln Red Imps, care o apropie pe CFR Cluj de a treia calificare la rând în grupele cupelor europene. Dacă nu vor avea parte de un dezastru în retur, vișiniii vor fi măcar în grupele Conference, unde numai accesul valorează 2,9 milioane.

CFR s-a chinuit în Gibraltar mai rău decât s-ar fi așteptat cineva. Condusă la pauză cu 0-1, echipa lui Șumudică a profitat în partea a doua a jocului de gafele gazdelor și a câștigat cu 2-1. Cadourile pe care le-au făcut jucătorii lui Lincoln Red Imps îi reglează bugetul campioanei României.

Dinamo a scăpat de o mare problemă! Decizia cu efect imediat luată de noua conducere a „câinilor”
DINAMO
Dinamo a scăpat de o mare problemă! Decizia cu efect imediat luată de noua conducere a „câinilor”

Primul tun dat de Șumudică » CFR, la un pas de a-și completa bugetul

Clujul ar trebui să aibă calificarea asigurată, fiindcă va porni în avantaj pe teren propriu returul contra adversarului modest. În faza următoare din Champions League, vișiniii vor juca fie cu Young Boys, campioana Elveției, fie cu Slovan Bratislava, campioana Slovaciei. 

Și dacă va pierde duelul acela și-l va mai pierde și pe următorul, în play-off-ul din Europa League, CFR tot se va afla în grupele europene pentru al treilea sezon la rând. Ar pica în Conference League, competiția nou-creată de UEFA începând cu sezonul acesta.

Primele critici pentru Marius Șumudică la CFR Cluj: „A distrus jocul echipei! Nu îl prinde paltonul”
CFR CLUJ
Primele critici pentru Marius Șumudică la CFR Cluj: „A distrus jocul echipei! Nu îl prinde paltonul”

FCSB și Craiova nu depind de banii europeni

Accesul în grupă e răsplătit cu 2.940.000 de euro, o sumă la care se adaugă veniturile din preliminariile disputate și premiile pentru puncte câștigate în grupă. Victoria valorează 500.000 de euro, egalul e plătit cu 166.000 de euro. Câștigătoarea grupei mai ia 650.000 de euro, a doua clasată se alege cu 325.000 de euro.

Sumele acestea i-ar garanta CFR-ului că și-ar completa încă o dată bugetul cu premiile UEFA, în al treilea an la rând. E clubul cel mai cheltuitor din campionat și este o societate care a depins în perioada aceasta de rezultatele pe care le-a înregistrat în Europa. 

Rivalele din Liga 1, FCSB și Craiova, nu au avut rezultatele bune ale Clujului în cupele europene, numai că ele și-au pus economiile la adăpost. Amândouă au promovat și au vândut fotbaliști tineri, cu sume care le-au ținut departe de crize.

FCSB a încasat 11 milioane de euro în schimbul lui Man, vândut la Parma, Craiova a luat 8,5 milioane de euro de la același club italian. Cea mai mare afacere pe care a realizat-o Clujul recent a fost vânzarea lui Kevin Boli în China, la Hengfeng, cu 2,5 milioane de euro. Transferul acela a fost facilitat de faptul că Dan Petrescu preluase formația din China. 

Amatori gratuiți la Lincoln Red Imps

Lincoln, formația care i-a chinuit pe clujeni marți seară, nu a plătit niciodată o sumă de transfer pentru vreun jucător. Marco Rosa, mijlocașul care a marcat primul gol din meci, a crescut la Betis, dar nu a evoluat nicăieri la nivel profesionist

CFR nu ar trebui să aibă probleme în returul cu Lincoln Red Imps dacă de data asta vor fi respectate și pe teren calculele de pe hârtie. Lincoln, echipa pe care campioana României a învins-o marți cu 2-1 în deplasare, are doar fotbaliști cu CV-uri minuscule. Clubul nu a cumpărat niciodată vreun jucător, i-a adus pe toți gratis, liberi de contracte.

Narcis Răducan avertizase înaintea partidei, la DigiSport, că formația din Gibraltar e mai bună decât pare: „Am mers în multe cantonamente în Marbella, iar Gibraltarul e aproape, așa că știu situația din fotbalul de acolo. Echipele din Gibraltar atrag jucători spanioli din ligile mici, sunt spanioli care se gândesc că e mai bine să joace în preliminarii de cupe europene decât să fie în liga a treia”.

Marco Rosa, marcatorul primului gol în partida disputată marți, se încadrează în descrierea aceasta. Mijlocaș ofensiv, spaniolul a crescut la Betis, dar nu a fost niciodată la un nivel profesionist în țara lui, a ajuns cel mai sus în liga a treia. Cota lui de pe transfermarkt e minusculă: 100.000 de euro. Atât valorează al cincilea portar din lotul CFR-ului, Rareș Murariu!

Antrenorul Șumudică și directorul sportiv Bilașco au enumerat factorii care au îngreunat jocul și l-au echilibrat: terenul sintetic, vântul, mingea ciudată.

Suntem aproape de grupele Conference League, ceea ce reprezintă o rețetă bună pentru o echipă din România. Să vedem câte echipe ale noastre vor mai juca în Europa în decembrie! Eu le urez succes și celorlalte, mi-aș dori să se califice, dar sunt tare curios câte vor fi în grupe!

- Marius Șumudică, antrenor CFR

Denis Alibec semnează astăzi cu CFR Cluj

CFR semnase deja cu Kayseri actul de împrumut al lui Alibec pentru un sezon, mai rămăsese doar ca Denis să parcurgă vizita medicală. Testele au avut rezultate bune, așa că atacantul va deveni astăzi, în mod oficial, jucătorul Clujului până la 30 iunie 2022. 

Împrumutul e gratuit, campioana României trebuie doar să îi plătească lui Alibec 20.000 de euro lunar. Denis are 30 de ani și a avut cel mai bun sezon din carieră la Astra, sub comanda lui Șumudică. În ediția 2015-2016 a campionatului, el a marcat 16 goluri și trupa din Giurgiu a devenit campioană.

VIDEO. Marius Șumudică a făcut haos la pauza meciului Lincoln - CFR Cluj

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

„Bibilica” lui Șumudică » Mutu, învins după 9 pase consecutive, 3 dintr-o atingere

CFR, nemulțumită de condițiile din Gibraltar: „Nu e de Champions League! O deplasare complicată”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (21)
ovidiu1
ovidiu1  •  22 Iulie 2021, 23:50

Ne gandim prea mult la bani, haideti sa ne gandim la performante, la castigarea unor partide cu echipe puternice din Vest si banii vor veni pe urma. Altii gandesc in termeni de performanta, nu in termeni de bani pentru ca stiu ca pe urma vor veni si banii de la sponsori, suporteri, premii....

vasileroaita
vasileroaita  •  22 Iulie 2021, 22:09
Postat de traian_v pe 22 Iulie 2021, 14:20

Conference League asta e un fel de Cupa de Vara Intertoto, doar ca mult mai diluata cu echipe nesemnificative.

Și cu destui bani că să trăiești un an în Liga noastră!

compay
compay  •  22 Iulie 2021, 15:09
Postat de ciricliu pe 22 Iulie 2021, 12:26

alt penibil... Da cu mingea, cu minge ce ati avut?

N-am fost acolo să văd care a fost baiul cu balonul. Atâta doar că din cauza vântului puternic (stadionul era la vreo 100 metri de mare) se pare că mingea rămânea suspendată în aer. Ca un zmeu, dacă înțelegi analogia. Și cu toate aceste impedimente legate de locație, vânt și terenul gen mochetă alunecoasă polyester, ne-am întors din Gibraltar cu o victorie muncită. Haidem să nu ne mai batem joc de ea!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează
Close