Articol de Alexandra Nistoroiu (Libertatea) - Publicat joi, 22 iulie 2021 08:22 / Actualizat joi, 22 iulie 2021 08:26
Antonio Rüdiger a publicat, în The Players’ Tribune, o scrisoare emoţionantă despre experienţele lui cu rasismul de-a lungul anilor. Ca un copil care a crescut într-un cartier de imigranţi şi ca fotbalist în Germania, Italia şi Anglia.
Antonio Rüdiger, 28 de ani, internaționalul german al lui Chelsea, începe textul prin a-şi aminti rasismul unei bune părţi a suporterilor lui Lazio în Derby della Capitale din 2017, când juca la Roma.
Ultrașii îl înjurau şi făceau sunete prin care imitau maimuţele de fiecare dată când el atingea mingea.
Rudiger a publicat o scrisoare zdrobitoare despre rasism: „Te marchează pe viață"
„Nu era primul abuz rasist pe care l-am experimentat, dar a fost cel mai rău. Era ură reală. O puteai vedea în ochii lor", scrie Rüdiger.
„În acel moment, nu am reacţionat, nu am ieşit de pe teren, pentru că nu voiam să le dau această putere. Dar pe interior, indiferent cât de puternic eşti, te marchează pe viaţă".
Crede că reacţiile oamenilor la astfel de incidente rămân la suprafaţă doar în postări pe Instagram sau Facebook şi că lumea se comportă de parcă e vorba de „doar câţiva idioţi".
„Cum s-au unit presa, fanii şi jucătorii să oprească SuperLiga în 48 de ore, dar când e un abuz rasist evident pe un stadion de fotbal sau online e mereu complicat? Poate pentru că nu sunt doar câţiva idioţi, poate fiindcă e mai profund".
Îi vine des în minte reacţia lui Daniele De Rossi, după acel derby.
„A spus ceva ce nu mai auzisem până atunci. S-a aşezat lângă mine şi a zis: «Toni, ştiu că nu o să simt niciodată ceea ce simţi. Dar lasă-mă să-ţi înţeleg durerea. Ce trece prin capul tău?». Nu a dat un tweet, nu a postat un pătrat negru. I-a păsat. Omul ăsta era o legendă a clubului. Dar în cel mai greu moment al meu, lui De Rossi i-a păsat de mine ca de o fiinţă umană. Voia să înţeleagă".
Ce a pățit Rudiger în Germania: „Nu o să uit expresia de teamă de pe faţa ei"
Rüdiger scrie mult şi despre viaţa în cartierul în care a crescut, Berlin-Neukölln, şi prima lui întâlnire cu rasismul.
Într-o zi, mă plimbam pe lângă casa mea şi am văzut o nemţoaică fragilă, arăta ca o bunicuţă, cărând nişte pungi de cumpărături. I-am spus că pot să iau eu din sacoşe. Nu o să uit cum s-a întors spre mine şi expresia de teamă de pe faţa ei. Credea că încerc să o jefuiesc. A fost doar un moment, dar nu poţi lua înapoi acel moment. Inocenţa s-a dus. Atunci am realizat. Aşa mă vor vedea mereu unii oameni, nu? M-am născut aici, dar nu o să fiu niciodată german pentru unii germani
- Rudiger
Părinţii lui Rüdiger s-au refugiat în Germania din cauza războiului civil din Sierra Leone.
„Pentru ei, Neukölln era raiul pe pământ. Nu mai auzeau împuşcături sau bombe în toiul nopţii. Nu aveau bani, dar aveau pace. Pentru noi, să fim bogaţi era să avem ce mânca. Ai o farfurie mare în mijlocul mesei cu pui şi orez? Eşti bogat în acea zi, prietene! Iar fotbalul nu era despre visat. Era despre supravieţuire. Aş minţi dacă v-aş spune că visam să am maşini mari sau să joc în Champions League. Nu, aventura mea în fotbal era despre a-mi duce familia în afara Neukölln".
Și-a amintit momentul care l-a făcut să înțeleagă acest lucru:
Eram în bucătărie într-o dimineaţă şi i-am cerut mamei câţiva euro pentru o excursie la şcoală. Nu m-a durat faptul că mi-a spus nu, ci privirea de pe faţa ei. Ne ştim mamele mai bine decât pe oricine altcineva. Ce mi-a frânt inima a fost că puteam vedea că-şi dorea aşa mult să-mi dea banii, dar nu putea. Mi-am spus: acum trebuie să fiu bărbat. Trebuie să-mi scot familia d-aici. Aveam opt ani.
„Cum reacționează cei din jur? Râd"
Rüdiger a crescut având ceva de dovedit, tot auzind „Nu e locul tău aici" şi „întoarce-te în Africa". Tot la opt ani a trebuit să-şi întrebe tatăl ce înseamnă „nigger".
„Când creşti fiind numit aşa, ai de ales. Să ignori şi să încerci să-ţi păstrezi demnitatea sau poţi lupta. De multe ori a trebuit să lupt. De multe ori am sângerat. Această mentalitate m-a modelat ca fotbalist. Afară era visul şi urma să fac tot ce era nevoie ca să ajung acolo".
A detaliat şi rolul jucat de presă în incitarea fanilor la ură, prin declaraţii scoase din context sau aluzii subtile la tipul de cartier periculos în care crescuse, de fiecare dată când avea meciuri mai proaste.
Fotbalistul insistă şi asupra faptului că abuzurile rasiste continuă să se petreacă pentru că sunt privite cu lejeritate.
„Ce se întâmplă când oamenii scandează lucruri rasiste la un meci? Cum reacționează cei din jur? Majoritatea se fac că nu se întâmplă nimic. Poate chiar râd. Chiar şi noi, fotbaliştii, suntem parte din acest sistem. De câte ori avem astfel de conversaţii profunde în vestiare? Nu aşa des, să fim sinceri".
În ianuarie, Rüdiger s-a găsit la capătul multor abuzuri rasiste, pe fondul unei perioade mai proaste la Chelsea.
„Vreau să fie foarte clar: nu cred că presa engleză mă critica din cauza culorii pielii mele. Dar aş vrea ca oamenii să înţeleagă ce se întâmplă când se scrie aşa despre tine. Dacă mergi apoi să vezi cine şi cum te menţionează pe internet, vei vedea o latură foarte întunecată a umanităţii. Vei înţelege că mai avem încă mult de parcurs ca societate".
Rüdiger: „Nu am niciun pic de ură în inimă"
Dar povestea s-a schimbat rapid. Patru luni mai târziu, fotbalistul se pregătea să joace finala Champions League şi primea multe mesaje de scuze pentru comentariile rasiste.
Aceştia nu sunt roboţi. Sunt oameni adevăraţi, care-şi cer scuze pentru abuzurile oribile din ianuarie. De ce fac asta? Crezi că s-au uitat mai bine în oglindă? Nu ştiu. Poate. Poate nu. Ştiu că acum câştigăm, aşa că le sunt util. Poate acum sunt o fiinţă umană în ochii lor", a spus el. "Nu am niciun pic de ură în inima mea pentru aceşti oameni. Dar le-aş spune un lucru. Dacă eşti sincer şi chiar îţi pare rău, nu-mi trimite un tweet. Educă-te. Citeşte o carte despre istoria negrilor şi deschide-ţi mintea faţă de experienţele altor oameni. De-aici putem începe
A încheiat astfel: „Nu sunt naiv. Nu mă aştept să se schimbe totul peste noapte, cum s-a oprit Super Liga. Dar nu sunt lipsit de speranţă. Voi continua să lupt pentru că ştiu că mai sunt oameni cărora le pasă, oameni care mă aud. Voi sunteţi cei care au suferit cu mine, care au plâns cu mine".
323 de meciuria jucat Rüdiger de-a lungul carierei la 3 cluburi (Stuttgart, Roma, Chelsea), marcând 13 goluri
3 trofeea cucerit Antonio la Chelsea: Cupa Angliei (2018), Europa League (2019) și Champions League (2021)
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
)
)
)
)
)
)
)
