)
Articol de Alin Buzărin - Publicat marti, 24 august 2021 12:18 / Actualizat marti, 24 august 2021 12:26
Actorul spune că și-ar dori să câștige campionatul ca patron al Timișoarei. Asta deși precedentul său contact cu fotbalul a însemnat o retrogradare
Trecut prin multe, încercat de viață, Florin Călinescu a devenit, cu anii, meditativ, visător, înclinat spre romantism și mult mai metafizic decât acum un sfert de veac.
De la tânărul fiu de comunist din "Lumini și umbre" la "mânuțele astea două", apoi la "Chestiunea zilei", în fine, la juratul tomnatic de la "Românii au talent", Florin a parcurs întreg drumul vedetei, înțelegând prin asta nu numai menirea de actor (parcă neîmplinită pe de-a-ntregul, dar e o opinie strict personală), cât și pe cea de om de televiziune, de figură la care se uită toată lumea, la apariția pe ecran din cauza căreia gospodinelor li se arde rântașul, iar consorții lor uită să-și ia pastilele. Această din urmă menire a lui Florin, de star TV, de showman, împlinită cu vârf și îndesat.
Peste opt decenii fără titlu
La 65 de ani, ar vrea să devină patron de fotbal, la Timișoara, și să câștige campionatul cu alb-violeții, favoriții săi de-o viață. Frumos, chiar romantic, la fel ca și căutătura enigmatic-meditativă a lui Florin din ultima vreme.
Timișoara n-a mai luat campionatul din perioada interbelică, anii treizeci, dar atunci era Ripensia lui Dobay, nu Poli. N-a reușit nici Marian Iancu, în ciuda injecțiilor de capital provenit din zona hidrocarburilor. N-au reușit nici Dembrovschi, Păltinișanu, Stelică Anghel, Lone Nedelcu sau Mima Giuchici, poate cel mai iubit de public dintre toți.
Cu 40.000 de oameni în spate
Au avut 40 de mii de oameni în spate, au bătut pe Celtic, generația lui Iancu, tot cu 40 de mii, a scos Șahtiorul lui Mircea Lucescu, a jucat cu Manchester City, dar tot n-a izbutit să ia campionatul.
Pentru un titlu național, în România, dar nu numai, nu ajung pasiunea și visul. De multe ori, nu e suficient nici fotbalul, în sensul său cel mai strict.
Episodul Rocar
Lui Florin Călinescu îi place fotbalul, în sensul în care îi place să-l critice. De-a lungul anilor i-a desființat cu voluptate, dar și cu har, pe mai toți. Îi place atât de mult încât într-o vreme, acum douăzeci de ani, a și devenit om de fotbal, la Rocar. Nedesființându-se și pe sine, firește, pentru asta.
S-a asociat cu un patron no name, Gigi Florea, au moștenit o echipă care mai înainte fusese înmuiată în toate zemurile cu gust îndoielnic de Gigi Nețoiu, au pus-o la uscat, au purificat-o și au încercat să se strecoare printre moravurile și năravurile unor timpuri în care peste tot mirosea a Cooperativă.
Au adus fotbaliști buni și nededulciți la rele, Romică Buia, Didi Prodan, Călin Zanc, ultimii doi plecați nedrept de devreme din lumea aceasta. Rezultatul încercării de purificare, cu Floriiiiin Călinescuuuuu factor activ și implicat?
Au retrogradat cu voioșie în divizia secundă, și ca totul să fie cu suspans, gradat și melodramatic, au ajuns în finala Cupei, pe care au pierdut-o cu 2-4 în fața lui Dinamo. Scor la fel de emoționant, de romantic, de generos.
Dincolo de perdeaua violet
Visul lui Floriiiiin Călinescuuuu e atât de frumos încât ar fi păcat să se trezească. Apare o perdea violet, în culorile clubului, fluturată de vânt, la început ușor, apoi ca de o adevărată vijelie.
În spatele perdelei se pot zări Piața Operei din Timișoara, nu departe Catedrala, apoi periferiile timișorene (Freidorf, Mehala, Fratelia, Fabrik, Cartierul Iozefin) care au dat marii fotbaliști ai vremurilor apuse, inclusiv pe Petschovschi, și apoi, și mai departe, în zare, reperele prezentului. Clinceniul, Voluntariul (e vremea lor!), Federația, Liga.
Perdeaua violet continuă să fluture, iar Floriiiin Călinescuuuu să viseze. Mai dormi puțin, Florine, ar fi păcat să nu termini visul ăsta, pe care nu-l înțelege nimeni.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
