INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  VOCILE GAZETEI

Vocile Gazetei » CFR Cluj - Steaua Roșie, comentat live de Ovidiu Ioanițoaia, Cristian Geambașu și Justin Gafiuc

Articol de GSP - Publicat joi, 26 august 2021 20:47 / Actualizat joi, 26 august 2021 23:24

Returul din play-off-ul Europa League dintre CFR Cluj și Steaua Roșie Belgrad, scor 1-2 (0-4 în tur), a fost comentat live pe GSP.ro de Ovidiu Ioanițoaia (director GSP), Cristian Geambașu (editorialist GSP) și Justin Gafiuc (reporter special GSP). Mai jos găsești opiniile lor de dinaintea meciului, de la pauză şi de la final.

Final: CFR Cluj - Steaua Roșie 1-2

Ovidiu Ioanițoaia: Să nu comitem imprudența de a da în Șumudică și în băieții lui, învinși și în Gruia de Steaua Roșie, când CFR e singura noastră reprezentantă rămasă într-o cupă europeană. Dacă-i luăm peste picior și chiar îi jignim pe clujeni, cum ar trebui să-i tratăm pe cei care nici n-au mirosit bine competițiile continentale că le-au și părăsit pe ușa din dos?! 

Într-adevăr, campioana României n-a plăcut în actuala stagiune. S-a chinuit. A irosit ocazii uriașe, inclusiv un penalty. A gafat uneori copilărește, de exemplu Bălgrădean. S-a făcut rău de râs la Belgrad etc. Dar, în lumina comparației de mai sus, cred că i se cuvine mai mult respect. Măcar puțin mai mult.

Cristian Geambașu: Cu ceilalți antrenori, cu toți ceilalți, CFR era o echipă arțăgoasă, rea, uneori plicticoasă și meschină, dar mereu redutabilă, niciodată simpatică. Cu Șumudică pe și lângă bancă CFR a devenit o echipă comică. Involuntar comică. 

Golul primit de Bălgrădean, căruia i s-a dat posibilitatea să se facă și el de râs, apoi ratarea penaltyului de către Deac, căzăturile caraghioase ale lui Camora, totul vorbește despre un refuz instinctiv al jucătorilor de a fi parte a aceleiași povești cu antrenorul care este primul care se dezice de ei. Urmează furtuna la CFR, iar asta nu se va lăsa cu hohote de râs. Copil să fii și tot înțelegi ce urmează.

Justin Gafiuc: La felul cum a căzut în nas campioana României în repriza secundă a returului cu Steaua Roșie, ar fi trebuit ca partida să fie televizată pe DisneyChannel, transmisă radiofonic pe ItsyBitsy și analizată într-o ediție specială la festivalul East European Comic Con! Introdus la pauză în locul lui Arlauskis, Bălgrădean s-a făcut de râs cu o pasă stupidă la adversar, prilej pentru ca Pavkov să-i readucă în avantaj pe sârbi după un 1-1 decent la pauză și o repriză controlată de ardeleni. 

Deac s-a înscris și el pe lista farselor cu un penalty parat de Borjan, semnându-și scoaterea imediată de pe teren, operată printr-o schimbare de Șumudică. Nu-i așa însă că ați început să-i duceți dorul mofluzului Dan Petrescu după ce șirul de schimonoseli teatrale de pe bancă, transpuse pe gazon, ale lui Marius cel Glumeț și Ironic au transformat Clujul într-o trupă insignifiantă în afara țării?

La pauză: CFR Cluj - Steaua Roșie 1-1

Ovidiu Ioanițoaia: Ecuația calificării s-a rezolvat, din păcate, încă din startul partidei. În minutul 3, la o banală lovitură de colț, "centralul" englez Oliver a acordat 11 metri pentru Steaua Roșie după un fault văzut numai de el! La fiecare corner din orice meci se petrec măcar 3-4 asemenea clinciuri fără ca vreun arbitru să intervină. 

Lovită sub centură, cu moralul la pământ, CFR și-a revenit totuși repede și a început să domine. Astfel, Debeljuh a restabilit o egalitate legitimă într-o repriză în care campioana noastră merita chiar mai mult.

Cristian Geambașu: Steaua Roșie Belgrad este totuși o echipă mai solidă decât CFR, după cum Dejan Stankovici, care a fost un fotbalist ceva mai bun decât M. Șumudică (!!), a trimis pe teren echipa standard. Spre deosebire de omologul lui român. De aceea nu era nevoie ca Michael Oliver să se bage în ciorba meciului dictând acel penalty imaginar în careul CFR-ului. Bine, dacă era Jamie și nu Michael Oliver, mâncam și altceva decât suficiența unui fluieraș mediocru. 

Șuturile lui Deac și Sigurjonsson, respinse inestetic de Borjan, au prefațat golul de 1-1 al lui Debeljuh, care a semănat cu un eseu la rugby. Posibil să fie golul cu care Clujul își recapătă respectul de sine. E o formă de miracol terestru.

Justin Gafiuc: Dacă mai exista vreo fărâmă de speranță pentru ardeleni, Katai a spulberat-o repede prin transformarea unui penalty dubios. O dată în plus, pentru CFR a rămas doar varianta unei seri în care să salveze un parcurs european uneori ridicol, alteori comic, deseori jenant sub bagheta lui Șumudică. 

Iar Clujul a demonstrat că are și resurse de nivel continental, etalate însă inutil, mult prea târziu. Și-a creat ocazii, a pus sub presiune careul advers, a egalat prin Debeljuh și a deschis un subiect care-i bate direct obrazul selecționerului Mirel Rădoi: ce ochelari de cal să ai pentru a-l sări pe Costache de la acțiunile naționalei din septembrie?

Înainte de CFR Cluj - Steaua Roșie: la ce să ne așteptăm

Ovidiu Ioanițoaia: Seară importantă pentru CFR. Deși șansele de calificare sunt minime, e obligatoriu ca meciul cu Steaua Roșie să fie câștigat. Spre a face uitată rușinea de la Belgrad. Dar el trebuie privit și în perspectiva duelului cu FCSB din campionat. Cred că așa se explică de ce, ca să-i menajeze pe Omrani și pe Alibec pentru duminică, Șumudică i-a preferat pe Costache și pe Păun. De văzut.

Cristian Geambașu: Ce ar trebui să vrea CFR de la meciul cu Steaua Roșie după corecția de la Belgrad, 0-4? Minunea nu se pune că nu vine la comandă ca un desert cerut de Șumudică după o masă copioasă. Ar fi bună și o victorie de palmares, care să mai îndulcească hapul că noi avem o echipă în Conference League, după o bătălie epică împotriva Lincolnului din Gibraltar, în vreme ce Transnistria trimite o echipă în grupele UCL. 

Omrani, Petrila, Cestor, dar mai ales selecționatul Alibec sunt pe bancă nu din rațiuni punitive, ci pentru că maestrul Șumi vrea să își odihnească oamenii pentru meciul cu FCSB. Ne spargem capul cu mizele noastre mărunte!

Justin Gafiuc: Pentru a produce minunea în returul cu Steaua Roșie, după acel 0-4 din tur, nu e suficient doar pâine și circ, rețeta câștigătoare a lui Șumudică deocamdată doar între fruntariile patriei. E genul de meci în care trebuie să prinzi o seară istorică, să tremure carnea pe jucători, să curgă sudoarea șiroaie, să te transformi într-o mașinărie diabolică, să faci un pact total cu norocul. 

Greu însă, pentru a nu zice imposibil!, ca astrele să se alinieze perfect pentru CFR în fața unor sârbi care au arătat pe Maracana belgrădeană o forță copleșitoare! Ce rămâne pentru campioana României? Să alunece cu demnitate spre Conference League, locul rezervat eșalonului trei al Europei!

Echipele de start și comentariul live al meciului CFR Cluj - Steaua Roșie

Toate meciurile serii din Europa League sunt live AICI: Ianis Hagi și Nicolae Stanciu, implicați

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (7)
observator_ipohondru
observator_ipohondru  •  27 August 2021, 03:32

Jenante unele comentarii. Cum adica sa nu dai in jucatori si-n Sumudica? Pai au vreun merit ca s-au calificat in UEFA Confference League? A da, au batut o echipa din Gibraltar.

tatastrumf
tatastrumf  •  27 August 2021, 01:53
Postat de Claude SH pe 26 August 2021, 21:28

Cine știe poate reușim un 2-0 la pauza și speram

HAHAHAHAHHAHAHAHHAAHHAHAAAAA ! :)))))))))))))))

florar
florar  •  27 August 2021, 00:20

Încă un articol in care ziariștii produc hohote de ras....Cică CFR nu trebuie lovită pentru că este echipa care continuă în Europa pe când celelalte au capotat din prima!!! Pai mai ziariștilor poate nici celelalte echipe nu erau afara din Europa dacă li se permitea doua tururi in care sa se facă de râs și dacă întâlneau echipe cu nume de masini!!!? --++ Și am apucat ziua când ziariștii cu ,,fotbalul bărbătesc,, din Liga 1 se apuca să de-a lecții de arbitraj unui arbitru englez!!!! Până și jurnaliștii erau învățați că CFR să primească arbitraje comice,atât de comice de permit goluri din ofsayduri clare....Te și sperii de,,normalitatea ,,jesepista....

Vezi toate comentariile (7)
Comentează