Articol de Viorel Tudorache - Publicat vineri, 03 septembrie 2021 23:00 / Actualizat vineri, 03 septembrie 2021 23:10
Dinamo s-a înțeles cu Mirko Ivanovski (31 de ani). Atacantul din Macedonia de Nord semnează sâmbătă contractul.
- Dinamo i-a prezentat oficial pe fundașul dreapta Constantin Nica (28 de ani) și pe fundașul central Răzvan Popa (24 de ani). „Câinii” au bătut palma cu mijlocașul central Cosmin Matei (29 de ani), iar Gabriel Torje (31 de ani) este și el aproape de revenirea în Ștefan cel Mare.
Dinamo continuă campania de transferuri pe repede înainte. Marea problemă a lui Dario Bonetti, postul de atacant, va fi rezolvată sâmbătă, odată cu oficializarea transferului lui Mirko Ivanovski.
Dinamo a găsit atacant: Mirko Ivanovski revine în Liga 1
Mirko Ivanovski a mai evoluat în România pentru Astra și CFR Cluj. Giurgiuvenii îl aduceau în 2012, iar în iarna lui 2015 îl vindeau la CFR, în schimul sumei de 100.000 de euro.
13 goluriîn 59 de meciuri are Ivanovski pentru Astra. La CFR a strâns 18 partide, marcând de 3 ori
În acest moment, Ivanovski era liber de contract, după despărțirea de Diosgyor, prima ligă maghiară. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Slavia Praga, Arka Gdynia, Videoton, Boluspor, Slaven Belupo sau Hajduk Split.
27 de selecțiiare Mirko Ivanovski în tricoul primei reprezentative a Macedoniei de Nord
Gabriel Torje, aproape de revenirea la Dinamo
Și Gabriel Torje este aproape de semnarea contractului cu Dinamo. Se lucrează la ultimele aspecte. Mijlocașul ar dori un salariu de 8.000 de euro/lună, dar conducerea „câinilor” oferise doar 5.000 de euro. Cel mai probabil, cele două părți se vor înțelege în cursul zilei de sâmbătă.
Sunt liber de contract, am venit la București ca să vorbesc cu cei de la Dinamo. M-a sunat Dario Bonetti când s-au deblocat transferurile, a zis că va discuta cu cei din conducere și le va spune să mă contacteze.
Am venit la București, dimineață mă duc la antrenament, apoi o să vorbim și nu cred că va fi vreo problema și ne vom înțelege. Nu am vorbit de vreun euro cu cineva. Eu am venit, sunt aici, am vrut să fiu alături de Dinamo. E clar că nu o să joc gratis cât timp îmi va trebui benzină să ajung la Săftica, să mănânc, să am unde să stau, însă nu vreau luna de pe cer
- Gabriel Torje, vineri, la revenirea în România
Cum ar putea arăta Dinamo după campania de transferuri: Eșanu - Ct. Nica, R. Ropa, Giafer, Amzar (A. Radu) - C. Matei, Al. Răuță (Ehmann), St. Filip - Torje (A. Bani), Ivanovski (Moldoveanu), D. Sorescu
VIDEO Ionuț Negoiță, chemat înapoi la Dinamo
Citește și alte știri din tenis:
Ei sunt antrenorii Pro! Topul în care Șumudică și Bonetti NU EXISTĂ » Haosul de la FCSB, egalat
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”