Articol de GSP - Publicat sambata, 04 septembrie 2021 15:09 / Actualizat sambata, 04 septembrie 2021 15:54
Mirel Rădoi, selecționerul României, a decis să nu cheme un atacant care să-l înlocuiască pe Denis Alibec, accidentat în partida cu Islanda, scor 2-0.
Rădoi consideră că aducerea unui nou „număr 9” poate naște probleme de ordin medical în cadrul lotului, din cauza pandemiei de coronavirus și că există suficiente variante pentru a-l înlocui pe Alibec.
„Ne-am gândit la posibilitatea de a aduce un jucător in pozitia de atacant, dar după mai multe discuții atât cu staff-ul tehnic, cât si cu cel medical, am ajuns la concluzia că există riscul ca cine vine să fie fals negativ sau pozitiv si nu am vrea să avem o astfel de problemă.
Avem jucători la care putem să apelăm chiar dacă nu sunt familiarizați cu această poziție. Viteza lui Sorescu, viteza lui Rotariu, mai poate apărea acolo Dennis Man.
Îmi aduc aminte că și Ianis Hagi a jucat „9 fals” pentru Viitorul. Putem găsi soluții pentru poziția aia. O să avem nevoie de jucători care să atace foarte bine spațiile”, a spus selecționerul la conferința de presă.
Chirilă îl propune pe Sorescu vârf cu Liechtenstein
Ionuț Chirilă (55 de ani) îi propune selecționerului să-l folosească în centrul ofensivei pe Deian Sorescu. Antrenorul consideră că jucătorul lui Dinamo poate evolua ca „număr 9” datorită vitezei de execuție cu care poate destabiliza ușor defensivele adverse.
„S-a mirat foarte multă lume că a jucat în banda stângă Sorescu. Rădoi poate să analizeze chestia asta, lucrând în antrenamente exerciții de combinație, trebuie văzut dacă Sorescu este un jucător care să-i pună în valoare pe alții, adică să vină din spate, sau poate să fie pus în valoare el, datorită acestei calități excepționale pe care o are, explozia.
Din deviere și desprindere, să dea și să primească, să redubleze, să creeze superioritate numerică din un-doiuri sau un-doiuri pentru al treilea, se desprinde foarte ușor de fundașii de marcaj și poate fi o soluție de vârf de atac. E o idee... Poate să obțină și penalty-uri”, a spus Ionuț Chirilă, pentru Digi Sport.