Articol de GSP - Publicat duminica, 05 septembrie 2021 15:42 / Actualizat duminica, 05 septembrie 2021 18:54

Nu știu ce cititor, consumator al presei de sport din România, știa că Ivan Patzaichin era internat la Elias de o lună de zile. Toți însă aflaseră, săptămâni întregi, din titlurile de o șchioapă, că Gigi Becali nu mai e antrenorul obscurei FCSB sau că Prodanca divorțează de Reghecampf. Cruci și decolteu.

de Răzvan Prepeliță

Acum știm cu toții că e prea târziu. Câțiva dintre noi, în ceasul al treisprezecelea, ne vom apuca să povestim copiilor cum a fost odată un mare campion român, un om modest cu palmele aspre și bătătorite de muncă, ce vâslea la Olimpiade cu pagaia ruptă. "Bă ești prost?", "Bă, ești nebun?".

Da, cumva suntem nebuni..., pentru că în lipsa unor sportivi de anvergură, am ajuns să ne uităm în gura unor personaje triste și orice vânt dat de ele devine o știre clickbait. Poate că e timpul să recunoaștem că sportul românesc e doar un pumn de cenușă aruncat spre cer, acolo unde s-au cam dus toți foștii mari campioni.

Azi, din când în când, mai joacă Simona Halep, mai antrenează Hagi, mai se adună două-trei medalii la Olimpiadă, de încape toată prada sportului românesc într-un penar de școlar. Un penar la care visa Ivan, când nu avea timp să învețe, și vâslea pe Dunărea Veche, în amonte, de parcă un Zeu necunoscut se întruchipase în ceața dimineților reci, într-un copil.

Dar nici în ceasul al treisprezecelea, unii români nu vor povesti nimic. Doar vor continua să facă ce știu ei mai bine, ce făceau și prin 2008, când așezat la rând, la telecabina din Bușteni, în drum spre cantonamentul din Piatra Arsă pentru Olimpiada de la Beijing, Ivan Patzaichin era driblat de niște turiști mai descurcăreți, prea importanți să stea la coadă.

Ivan nu s-a exteriorizat, ajuns sus pe platou, a tras tare dintr-una din multele țigări care îi rodeau plâmânii, aproape să fumeze și filtrul și apoi s-a ocupat de ce știa el mai bine: să-și respecte meseria, cu trudă în loc de vorbe.