Articol de GSP - Publicat luni, 06 septembrie 2021 20:07 / Actualizat luni, 06 septembrie 2021 20:36
Deian Sorescu (24 de ani) a atras atenția mai multor cluburi după evoluțiile sale, dar dinamoviștii sunt siguri că el nu va pleca.
Deși Legia Varșovia s-a interesat de Sorescu, iar Gigi Becali îl dorea la FCSB, fotbalistul ar putea să continue la Dinamo.
Bonetti: „Sunt convins că Sorescu nu pleacă de la Dinamo”
Italianul Dario Bonetti, antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre internaționalul român, care a jucat cu Islanda și Liechtenstein, și spune că acesta nu va pleca de la echipa roș-albă.
„Sunt foarte fericit să-l văd pe Sorescu pe teren. Sorescu este un jucător foarte bun şi poate deveni un jucător extraordinar. Cu siguranță (n.r- va rămâne la Dinamo)”, a spus Dario Bonetti la TV Telekom Sport.
Sorescu, în atenția Legiei Varșovia
Legia Varșovia, campioana sezonului trecut în Polonia, a dorit să îl transfere pe Deian Sorescu în această vară. Negocierile între cele două cluburi au început în luna iunie, oferta oficială fiind dezvăluită în exclusivitate de Gazetă. Polonezii ofereau inițial 350.000 de euro achitați în două rate plus un bonus de 50.000 de euro pentru îndeplinirea unei serii de condiții.
Administratorul judiciar n-are interes să-l vândă pe Deian Sorescu
Dinamo a refuzat o ofertă de la FCSB pentru internaționalul român, cu un preț de 700.000 de euro. Dacă nu-l transferă acum și îl dă în iarnă, firma lui Zăvăleanu primește 6 la sută din sumă.
A surprins încăpățânarea cu care Dinamo l-a blocat pe Sorescu în vara aceasta, în care jucătorul a fost ofertat și din România, și din străinătate. „Câinii” au nevoie urgentă de bani, și totuși nu și-au vândut căpitanul. FCSB a propus întâi 500.000 de euro, apoi a crescut oferta până la 700.000 de euro.
Dinamo a respins toate ofertele. Administratorul judiciar ar pierde dacă ar accepta acum un transfer al lui Sorescu. Dacă-l vinde după aprobarea planului de reorganizare, RTZ&Partners, firma lui Zăvăleanu, beneficiază de 6 la sută din suma transferului. Ar lua 60.000 de euro dintr-o afacere de un milion, dacă Deian va fi cedat contra acestei sume.
Explicația oficială a clubului a fost că lui Sorescu nu i-a fost permis un transfer deoarece Dinamo nu avea dreptul să legitimeze fotbaliști noi și și-ar fi subțiat prea tare lotul prin vânzarea celui mai bun jucător. „Câinii” au scăpat între timp de interdicția aceea, deci pot să legitimeze pe altcineva în locul lui Deian. Și societatea are în continuare nevoie de bani.
VIDEO Derby în Liga 1! Totul despre FCSB - Dinamo
Citește și:
Dinamo ratează un transfer! Jucătorul a refuzat oferta în ultimul moment
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”