Articol de GSP - Publicat vineri, 24 septembrie 2021 10:43 / Actualizat vineri, 24 septembrie 2021 11:06
În urma tragerii la sorți efectuate miercuri, la Londra, la sediul Federației Internaționale de Tenis, echipa României și-a aflat adversara din barajul Grupei Mondiale I a Cupei Davis.
Echipa tricoloră, care nu a fost cap de serie, o va întâlni acasă pe cea din Peru, întâlnirea urmând a avea loc în 26-27 sau 27-28 noiembrie 2021.
Cum cele două națiuni nu se mai înfruntaseră în Cupa Davis, gazda a fost decisă prin tragere la sorți. Team-ul care va câștiga va disputa în 2022 calificările Cupei Davis.
România a învins weekend-ul trecut Portugalia, la Cluj-Napoca, în Grupa Mondială I, iar Peru a depășit Bosnia și Herțegovina, 3-2. Cel mai bine clasat jucător peruvian este Juan Pablo Varillas, numărul 121 mondial.
Marius Copil are o nemulțumire după week-end-ul perfect din Cupa Davis: „Le-am zis că suntem la un telefon distanță”
Marius Copil (30 de ani, 250 ATP) a câștigat ambele meciuri de simplu și a făcut pereche cu Horia Tecău (36 de ani) în proba de dublu, în victoria obținută de România în Cupa Davis, 3-1 contra Portugaliei.
„Căutăm să avem și un număr doi, pentru că noi nu mai suntem așa tineri. Suntem în mare căutare și sper să se motiveze și cei tineri.
Și eu, și Horia le-am spus de fiecare dată că suntem la un telefon distanță! Dacă ei au nevoie de întrebări, noi vrem să îi ajutăm și îi așteptăm să ne caute și să ne ceară părerea”, a transmis Marius Copil, potrivit Prosport.
Avem jucători tineri dar ce fac în meciurile din cadrul turneelor trebuie să facă și aici. Încă mai au nevoie de maturitate, de disciplină. Filip Jianu nu s-a ținut de planul stabilit în primul meci! Este și o încercare nervoasă, dar sperăm să se adapteze ușor la aceste cerințe și să ne ajute pe viitor.
- Gabriel Trifu, căpitan-nejucător România
VIDEO Victor Hănescu și-a amintit de primul meci cu Federer: „Bă, parcă nu-i atât de speriat!” + lovitura care l-a uimit încă de la încălzire
Citește și alte știri din tenis:
România, înapoi în Grupa Mondială » ITF a luat o decizie fără precedent!