SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP AL RUSIEI

La Sochi, Lando Norris a obținut primul pole-position din carieră! Prezențe surprinzătoare în primele două linii

Lando Norris // foto: Guliver/gettyimages
Lando Norris // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 septembrie 2021 17:19 / Actualizat sambata, 25 septembrie 2021 17:41

La Sochi, Lando Norris (21 de ani), pilot McLaren, a obținut primul pole-position din carieră în Formula 1. 

McLaren continuă performanțele de excepție în Marele Circ. În precedenta rundă, la Monza, Daniel Ricciardo a câștigat Marele Premiu al Italiei. Acum, la Sochi, celălalt pilot McLaren, Lando Norris, a fost cel mai rapid în calificări și a obținut pole-position la Sochi pentru cursa de duminică, ora 15:00.

Formula 1: Lando Norris, pole-position la Sochi

Condițiile meteorologice de la Sochi au fost îngrijorătoare. A treia sesiune de antrenament, programată în această dimineață, a fost anulată din cauza ploii torențiale din regiune. Au existat dubii asupra desfășurării calificărilor, dar în cele din urmă acestea s-au ținut. Dacă în Q1 și Q2 piloții au condus cu pneuri intermediare, cei 10 rămași în Q3 au mutat pe final, trecând la slicks, întrucât circuitul se uscase.

Iar cu acea configurație a pneurilor, Lando Norris a fost irezistibil. Pilotul britanic a încheiat cel mai bun tur în 1:41.993, obținând astfel pole-position. Prima linie a grilei de start va fi completată de Carlos Sainz (Ferrari), în vreme ce George Russel (Williams) și Lewis Hamilton (Mercedes) vor pleca de pe 3, respectiv 4. Daniel Ricciardo, câștigătorul ultimului Mare Premiu, va pleca de pe 5.

„Este un sentiment incredibil, nu știu ce să spun. Nu te gândești vreodată că vei obține un pole-position până ce reușești să faci asta, dar uite că am reușit. Trebuie să mulțumesc echipei. Nu ne așteptam la asta, dar am profitat de oportunitate”, a spus Lando Norris, vizibil entuziasmat, la finalul sesiunii de calificări.

Liderul clasamentului general al piloților, Max Verstappen, nu a luat startul în calificări din moment ce el oricum are de săvârșit o pedeapsă la cursă. Motorul monopostului „olandezului zburător” a suferit a 4-a modificare în acest sezon. Astfel, va pleca de pe ultimul loc duminică. În aceeași situație se află și Charles Leclerc (Ferrari), care va pleca de pe penultima poziție.

În Q1 și Q2, cei mai rapizi au fost piloții Mercedes, Lewis Hamilton și Valtteri Bottas. La finalul Q3, finlandezul a fost al 7-lea, iar britanicul al 4-lea. 

Rezultatele în calificări la Sochi

La Sochi, Lando Norris a obținut primul pole-position din carieră! Prezențe surprinzătoare în primele două linii

Citește mai multe știri din Formula 1: 

Soția lui Michael Schumacher a oferit informații despre starea de sănătate a fostului campion mondial la Formula 1: „Este diferit”

Max Verstappen, penalizat după ciocnirea cu Lewis Hamilton

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează