Articol de GSP - Publicat joi, 30 septembrie 2021 22:13 / Actualizat joi, 30 septembrie 2021 22:13
Iasmin Latovlevici (35 de ani, fundaș stânga) a vorbit în premieră despre plecarea de la CFR Cluj. Lato a semnat cu FC Argeș.
„Totul a decurs foarte repede, în două ore am rezolvat tot cu CFR. Nu puteam să stau la o echipă la care nu jucam, nu voiam să păcălesc pe nimeni. Am început bine în acest campionat, am jucat 5 meciuri, am și contribuit la succesele din campionat.
Mi-a spus cineva că am fost cel mai bun fundaș stânga al campionatului după primele etape. Am rămas șocat că nu m-a mai vrut antrenorul nou. N-am acceptat să mă duc la echipa a doua. Ne-am înțeles să plec.
Cu CFR am adăugat două trofee în palmares, un titlu și o Supercupă, a fost o perioadă frumoasă per total, mă bucur că l-am cunoscut și pe Marian Copilu. Cu Șumudică aș fi continuat, probabil. N-aveam niciun motiv să plec.
Acum l-au adus pe Florin Ștefan, au schimbat strategia. Am jucat mai puțin decât mă așteptam la CFR. Dar am avut și eu un aport. Sper că oamenii de acolo s-au simțit bine cu mine, pentru că și eu m-am simțit bine cu ei”, a declarat Latovlevici la „Digi Sport Special”.
A contat foarte mult că Prepeliță e la FC Argeș, am fost coleg cu el la Steaua. Antrenorii în ziua de azi nu prea mai vor să muncească, sunt puturoși. Prepe mi-a lăsat o impresie bună în primele zile
Iasmin Latovlevici, fundaș FC Argeș
Iasmin Latovlevici, noul jucător al lui FC Argeș
Iasmin Latovlevici era liber de contract de la începutul lunii. El și-a reziliat contractul cu CFR Cluj chiar înainte de finalul perioadei de transferuri, astfel încât să poată semna și după încheierea ferestrei de mercato, din postura de jucător liber de contract.
La CFR Cluj, unde a jucat 11 luni, Latovlevici a adunat 16 meciuri și un gol. El are un CV bogat, care cuprinde echipe precum Poli Timișoara, FCSB, Genclerbirligi, Galatasaray și Bursaspor.
Odată cu Lato, Argeș l-a prezentat și pe Kehinde Fatai, fostul golgeter de la Astra.
Citește mai multe știri despre CFR Cluj:
„Mi-e ciudă!” » Prima reacție dinspre CFR Cluj: „Am un regret”
„Vrem fotbal!” » CFR Cluj, „tocată” în direct: „E greu pentru Petrescu”