Articol de GSP - Publicat sambata, 16 octombrie 2021 11:27 / Actualizat sambata, 16 octombrie 2021 12:11
Brazilianul Marcelo (33 de ani) va pleca de la Real Madrid după 12 ani. Revine la Fluminense, clubul care l-a format.
Marcelo a cucerit tot ce se putea cu Real Madrid. Are în palmares 4 trofee în Liga Campionilor și 5 în La Liga. Fundașul stânga brazilian și-a pierdut însă postul de titular și va pleca din Spania la finalul acestui sezon.
Marcelo pleacă de la Real Madrid
În actualul sezon, Marcelo a evoluat doar două minute, în victoria 5-2 cu Celta Vigo. Brazilianul este accidentat în acest moment. Deși existau zvonuri privind o eventuală retragere la finalul sezonului, fundașul stânga și-a găsit deja echipă.
Marcelo s-a înțeles deja cu Fluminense, clubul care l-a format, informează Fichajes.net. Real Madrid plătea pentru el 6,5 milioane de euro în ianuarie 2007.
Fluminense ocupă în acest moment locul 10 în prima ligă din Brazilia. Stagiunea trecută a obținut cea mai bună clasare din ultimii 9 ani, un loc 5.
VIDEO Marcelo, brazilianul cu cele mai multe apariții în tricoul lui Real Madrid
Citește și alte știri din fotbalul european:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”