Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 19 octombrie 2021 13:58 / Actualizat marti, 19 octombrie 2021 15:49
Denis Drăguș, atacantul în vârstă de 22 de ani copleșit la primul sezon în Belgia, 2019-2020, este astăzi, întors după împrumutul la Crotone, golgeterul și cel mai bun pasator al lui Standard în acest start de campionat.
În august 2019, când a ajuns la Liège, Denis Drăguș avea 20 de ani. Standard plătise 1,8 milioane de euro și aștepta mult de la tânărul atacant cumpărat de Viitorul. N-a primit nimic. Copleșit de schimbarea din jur, talentatul jucător care debutase deja la naționala mare a cedat.
A jucat extrem de puțin, cinci minute în două meciuri un campionat întreg, fără nicio realizare. Zero goluri, zero assisturi. Rezultatul? A fost împrumutat un sezon în Italia, la Crotone.
„Denis Drăguș vrea să renască din cenușă"
La întoarcere, vara trecută, la 22 de ani, era transformat. Încă de la început, jurnaliștii belgieni au înțeles că Drăguș e alt jucător față de ce știau ei. „Vrea să renască din cenușă", titra cotidianul La Meuse la jumătatea lui august.
Avea și explicația: „Denis s-a schimbat. Ascultă mai mult, e mai puțin arogant, a devenit o rezervă de lux într-o ierarhie pe care vrea să o răstoarne, după ce se pierduse puțin pe drum".
5goluri (3 reușite, două assisturi) a influențat Drăguș în 10 meciuri jucate la Standard în acest campionat
„Drăguș adoră să mângâie mingea. Uneori prea mult"
Două luni mai târziu, numărul 7 e printre liderii roș-albilor. În premieră titular, în week-end, la 2-2 cu Leuven, când a marcat de două ori, dar un gol i-a fost anulat de VAR după opt minute de analiză, Drăguș e golgeterul și cel mai bun pasator al echipei valone. Ovaționat de fani în momentul înlocuirii, sâmbătă, în minutul 67, când scorul era 2-0, și lăudat de ziariștii belgieni.
„A luminat Sclessin", a comentat La Meuse, în timp ce site-ul Sud Info l-a declarat omul meciului: „Un regal pentru privire. Un adevărat fenomen, care adoră să mângâie mingea. Uneori prea mult, dar nu mereu. Știe și să ridice fruntea sus și să fie decisiv". Sud Info i-a dat nota 7,5. Cea mai mare.
296de minute a jucat atacantul de 22 de ani pentru echipa valonă în actuala ediție de Jupiler League
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
A refuzat prelungirea! Barcelona îl poate pierde gratis, Manchester United a pregătit deja oferta