Articol de GSP - Publicat vineri, 22 octombrie 2021 13:09 / Actualizat vineri, 22 octombrie 2021 13:27
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (64 de ani) a prefațat duelul pe care Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) îl va juca astăzi, după ora 16:00, cu Maria Sakkari (26 de ani, 7 WTA), în sferturile de finală de la Kremlin Cup.
Fin cunoscător al tenisului, CTP admite că Maria Sakkari e favorită în partida de astăzi de la Moscova și o sfătuiește pe Simona să apeleze la un joc mult mai ofensiv decât cel etalat până acum în turneu.
Cristian Tudor Popescu: „Simona e conștientă că favorita e Sakkari”
„Simona e bine pregătită pentru meci din punct de vedere psihic. Își dă seama că are o adversară aflată într-o formă deosebită. Simona e conștientă că acum favorită e Sakkari și pleacă cu sentimentul că nu are nimic de pierdut. Aici aș vedea să poată să dea drumul la jocul mai agresiv, despre care vorbea Adrian Marcu.
Simona n-a jucat agresiv, n-a folosit acest al doilea joc al ei, mai agresiv, în care face winnere, ia inițiativa și atacă, chiar din defensivă. Nu joacă așa pentru că n-are suficientă încredere și recurge la jocul care a consacrat-o. Ăsta e un tip de joc cu care Simona, acum, nu poate să se mai ducă spre vârf și să reziste acolo prea mult.
Acum asta poate să testeze cu Sakkari, care e jucătoare de hit, care lovește în tot ce mișcă. Dacă Simona recurge la jocul defensiv, pe care l-a făcut bine cu Potapova și Kudermetova, nu are șanse în fața Mariei Sakkari. Trebuie să ia inițiativa, să nu o lase pe Sakkari”, a declarat Cristian Tudor Popescu, conform digisport.ro.
Simona Halep, duel cu una dintre cele mai puternice jucătoare din circuit
Născută în Atena, Sakkari s-a mutat la 18 ani în Barcelona pentru a-și îmbunătăți jocul. Din 2010 până în 2015 a jucat în turnee IT, iar în 2016 a terminat pentru prima dată sezonul în top 100, pe locul 86.
La finalul lui 2020 se afla pe locul 22, iar în acest an a urcat până pe locul 7, după ce a obținut cele mai bune rezultate la un turneu de Grand Slam (semifinală la US Open, unde a pierdut cu Emma Răducanu, 1-6, 4-6 și semifinală la Roland Garros, unde a fost învinsă de Barbora Krejcíkova, 5-7, 6-5, 7-9).
Sakkari are un singur turneu câștigat până acum, în 2019, la Rabat. A mai jucat și două finale: la Ostrava (2021) și San Jose (2018). Jucătoarea din Grecia se simte excelent pe suprafețele hard, care-i pun în valoare serviciul puternic și loviturile agresive, Sakkari fiind recunoscută în circuit pentru forța fizică.
Citește și alte știri despre Simona Halep:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”