Articol de GSP - Publicat joi, 28 octombrie 2021 23:20 / Actualizat joi, 28 octombrie 2021 23:31
Ultimul meci din „optimile” Cupei României, Poli Timișoara - Rapid, s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a gazdelor, scor 2-0. Discursul de la final al lui Adrian Matei, antrenorul din acte al giuleștenilor, l-a „activat” pe Radu Naum.
- Toate cele 8 formații care merg în sferturile de finală: FC Voluntari, CSO Filiași (L3), Chindia Târgoviște, FC Argeș, CSU Craiova, FC Buzău (L2), Sepsi și Poli Timișoara (L2).
„Concluzii vom trage, probabil, mâine dimineață. Ca o concluzie rapidă aș putea spune că am făcut un meci mai puțin bun. Am avut posesia, dar a fost o posesie pasivă, Nu ne-am creat multe ocazii de gol. Cei de la Poli ne-au surprins pe două contraatacuri și asta a fost istoria meciului.
Am încercat să dăm o șansă și altor jucători, să vedem la ce nivel sunt. Sperăm să ne refacem moralul până la meciul următor. Cupa României o șansă de a ajunge în cupele europene, dar asta e. Nu avem ce să facem, nu putem da timpul înapoi. Reproșurile nu-și mai au rostul. Trebuie să vedem ce avem de făcut pentru a lua puncte în viitor”, a declarat Matei la final.
Naum, moderatorul „Fotbal Club” (Digi Sport 1), a tras un semnal de alarmă: „În mod normal, n-ar trebui să dăm un asemenea interviu. Acest om nu decide la Rapid, așa că spune doar generalități. Nu aflăm nimic important. Asta pentru că Iosif nu are licență Pro și nu poate veni, sau vine doar când vrea. Niște explicații trebuie să vină, momentan văd că telefoanele sunt închise”.
Poli Timișoara - Rapid București 2-0 în „optimile” Cupei României
Poli Timișoara, locul 15 în Liga 2, a eliminat-o pe Rapid, locul 7 din Liga 1! E drept, giuleștenii și-au odihnit majoritatea titularilor. Chiar și așa, Rapid a controlat cea mai mare parte din meci, dar a capitulat în prima repriză la o fază excelentă a gazdelor.
Doru Andrei a pătruns cu mingea la picior și l-a servit superb pe italianul Gerbi. Erik l-a executat pe Drăghia dintr-o situație de unu contra unu. Era minutul 22. De-atunci, alb-vișiniii au pus în repetate rânduri poarta australianului Devenish-Meares în pericol.
Doar că Stahl, Dandea ori Marzouk l-au exasperat pe Miță Iosif cu ratările lor. Până la urmă, tot gazdele aveau să puncteze. De nicăieri, puștiul Doru Andrei, 18 ani, a mai inventat un assist, de această dată pentru Octavian Ursu (71).
Citește mai multe știri din Cupa României:
Adrian Mititelu Jr. a intrat în direct: „E ireal ce ni se întâmplă! Trebuie făcut ceva URGENT”
Flavius Stoican, după eliminarea din Cupă: „Să fim liniștiți la cap” » Ce spune Bergodi
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”