FOTBAL  »  Superliga  »  REMEMBER

FOTO 3 povești fabuloase cu Mike Temwanjera, vârful care a făcut furori la FC Vaslui » Cum l-a surprins pe Porumboiu: „E mai bătrân ca Balint, e la a treia dantură”

Articol de - Publicat sambata, 04 decembrie 2021 21:03 / Actualizat luni, 06 decembrie 2021 17:53

Mike Temwanjera, fosta vedetă de la FC Vaslui, are 39 de ani în prezent și se află în țara sa natală, Zimbabwe, unde a fondat o academie de fotbal pentru juniori și are afaceri în domeniul transporturilor.

Atacantul, retras din fotbal în 2015, după o ultimă experiență la Bangkok United, în Thailanda, a fost ultima oară în România în 2019, când a participat la un turneu caritabil. Atunci a povestit că a rămas aproape de fotbal, dar și de experiența trăită în România, formând o academie pe care a numit-o „Vaslui”, după echipa la care s-a bucurat de cea mai multă glorie.

39 de ani de la cel mai straniu transfer din istorie: „Balonul de Aur” care a lăsat Barcelona pentru a juca în liga a doua engleză
RETRO GSP
39 de ani de la cel mai straniu transfer din istorie: „Balonul de Aur” care a lăsat Barcelona pentru a juca în liga a doua engleză

Temwanjera nu a fost doar una din vedetele Vasluiului care se bătea la titlu în Liga 1, ci și unul dintre fotbaliștii boemi, în jurul căruia s-au țesut numeroase povești fabuloase. Însă cel mai antalogic moment a fost legenda creată în jurul vârstei sale, mulți sugerând că ar fi mai bătrân decât arată în acte.

Chiar și Adrian Porumboiu, finanțatorul FC Vaslui, a avut o declarație care a rămas în folclorul fotbalului: „Temwanjera e mai bătrân decât Gabi Balint, dar Mike e un tip admirabil. Cred că Mike e deja la a treia dantură, asta apropo de cai de rasă. E jucătorul care a dat tot şi mai mult decât putea să dea dintre toţi jucătorii care au trecut pe la Vaslui”.

Iată alte trei povești cu Mike Temwanjera în Liga 1:

Cum voia Balint să îi facă contract până la 50 de ani

În vara lui 2013, FC Vaslui era antrenată de Gabi Balint. Echipa termina pe locul 5, însă un rezultat de referință a fost victoria cu Dinamo, scor 4-1, la care a contribuit și Temwanjera.

La finalul meciului, Balint a glumit pe seama vârstei atacantului: „Temwanjera a renăscut. I-am spus că-i facem contract până la 50 de ani, adică îi prelungim contractul cu încă doi ani”.

Foto: TelekomSport.ro
+5 FOTO

Nu îi plăceau sarmalele, dar adora mămăliga

În 2010, Mike povestea într-un interviu pentru GSP despre cum s-a acomodat la viața din Vaslui. „Nu m-am putut obișnui cu bucătăria moldovenească. Am văzut cum e mâncarea în Serbia, seamănă cu a voastră, cred că a voastră e chiar mai bună, dar mie tot nu îmi place. Nu îmi plac nici sarmalele. Doar mămăliga, facem și noi ceva în genul acesta în Zimbabwe”, declara Temwanjera.

Atacantul a vorbit și despre cum își petrecea timpul liber: „Distracţia e numai în familie. Nu simt lipsa cluburilor sau a barurilor, nu e genul meu. Sunt prieten cu toată lumea de la club, dar ne întâlnim numai la antrenamente şi la meciuri. Îmi place să merg la cumpărături cu familia, în mall”.

39 de goluria marcat Mike Temwanjera în cele 174 apariții la FC Vaslui

Totul despre Johan Cruyff, băiatul din „satul de beton
ISTORIE
Totul despre Johan Cruyff, băiatul din „satul de beton" » Povești extraordinare + cum a revoluționat fotbalul + 10 citate faimoase

A fost ultima vedetă care a plecat de la FC Vaslui

În 2014, FC Vaslui era în plină criză financiară și, deși termina pe locul 6 în Liga 1, avea să fie retrogradată în Liga 4, după ce nu a primit licența. Clubul lui Adrian Porumboiu fusese deja abandonat de o bună parte din vedete, astfel că la ultimul meci a pierdut categoric cu Astra, scor 1-4. Giurgiuvenii s-au clasat atunci pe locul 2 în campionat, la cinci puncte de campioana FCSB.

Pe teren la acel meci cu Astra s-a aflat și Mike Temwanjera, el fiind ultimul mare nume care a rămas alături de echipă până la final. „Toţi au plecat, dar eu am rămas pînă la ultima etapă, am Vasluiul în inimă”, avea să spună Mike la finalul meciului.

Un jucător profesionist trebuie să fie disciplinat atît pe teren, cît şi în afara lui! Să rămînă concentrat la ceea ce face şi să dea tot ce e mai bun pentru clubul său - Mike Temwanjera, fost atacant Vaslui

CV Mike Temwanjera

  • Caps United, Zimbabwe (2001-2003); 
  • Javor Ivanjica, Serbia (2003-2006); 
  • Borac Cacak, Serbia (2006-2007); 
  • FC Vaslui, România (2007-2014);
  •  Bangkok United, Thailanda (2014-2015).

1 selecțiela naționala din Zimbabwe are Mike Temwanjera

Citește și alte știri din fotbal:

Burleanu a încălcat ultima dorință a lui Rădoi! FRF, gata de o schimbare majoră la națională

Cristiano Ronaldo nu s-a lăsat până nu i-a aflat numărul! Pe cine a terorizat cu mesaje: „A ținut să-mi spună asta”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (2)
balotelli
balotelli  •  05 Decembrie 2021, 02:24

Cu poveștile spumoase ale lui Luțu când ne mai delectați? Știți voi, alea cu lasoul lui Jeremy N'Jock...Din ciclul "Dacă doriți sa revedeți" când se mai dezbracă Prodanca sau nu mai scrie MM-u pe Facebook. De fapt, uitasem ca în perioada asta sunteți prinși cu Fotbalistul anului, premiul ala pentru care mi-ați șters comentariile pe motiv ca l-am comparat cu Balonul de aur. Ați crezut ca sunt ironic și subtil ca MM-u.

titiduru22
titiduru22  •  04 Decembrie 2021, 23:38

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează