Cu aroganța te cureți în Oltenia

Despre viața personală a antrenorului Reghecampf nu are rost să comentez, poate doar să trag un mic semnal de alarmă: atunci când ești mai concentrat pe aparițiile mondene decât pe ceea ce ai de făcut ca antrenor, să nu te mire că nu ai rezultate.

La Craiova, Reghecampf nu duce lipsă de nimic. M-am ocupat de Universitatea Craiova, ca jurnalist, de la vârsta de 20 de ani, iar acolo erau tot timpul probleme. Era singura echipă care-și propunea 3 obiective: câștigarea Cupei, campionatului și evitarea retrogradării. 

Era paradoxul suprem, dar an de an se anunțau promisiuni pompoase și echipa abia scăpa de Liga a II-a. Până când a ajuns și-n situația de a-și propune campionatul și Cupa, unde a mers până în semifinale, cu Farul Constanța, apoi a retrogradat!

De câțiva ani, Știința are toate condițiile să fie campioană: un stadion excepțional, condiții de pregătire firești, un public pe care și l-ar dori orice echipă, printre cei mai buni fotbaliști din țară, salarii plătite nemțește, dar nu câștigă titlul. 

Mai rău, de la venirea din iulie a lui Laurențiu Reghecampf, cu excepția victoriilor de răsunet din Cupa României, cu Filiași și Baia-Mare, Universitatea nu mai sperie pe nimeni de 12 jocuri. 

Unde greșește Reghe?

Recunosc că nu ratez nicio conferință de presă de la Craiova, fie înainte, fie după meci, recunosc vocile foștilor mei colegi din Bănie, care au rămas neschimbați: pun întrebări tăioase, multe hâtre, c-așa-i în Oltenia, dacă nu glumești, înseamnă că ai probleme, cum zicea și nea Mărin: „poate avuseși niște năcazuri mari, bă, Sucă! Te făcură ai dreac la cap, de uitași și cățaua-n cotăț”...

Dar Reghe își pune ochelarii, afișând un stil de semidoct, nu glumește deloc, ai impresia că i s-au înecat corăbiile la barajul de la Mihăița, de pe Jiu, și le răspunde jurnaliștilor pe un ton super arogant. Are impresia că este și jurnalist, mai nou, refuzând întrebările care i-ar deranja spiritul de Doctor Faustus, combinat cu Lică Sămădău.

Acolo, în templul de pe Oblemenco, acolo unde Deselnicu, Ștefănescu și Balaci, ba chiar Corneliu Andrei Stroe, care era Doctor Honoris Causa, făceau glume și pe seama rezultatelor catastrofale, nu ai voie să te comporți așa. 

Comportamentul ăsta arogant îți va aduce obștescul final și te vei întreba de ce n-ai reușit. Oltenii îți vor răspunde șmecherește: „ete d-aia, că fuseși al dreacu’ cu carnea de pe tine”.

Dar când coborâți din copac?

Problema nu este doar la Reghecampf. Antrenorii noștri, mulți dintre ei, au impresia că și dacă au ajuns secunzi pe la vreun lot de juniori, care lovesc bășica-n scârbă, sunt deja la nivelul lui Klopp. Cei din generația tânără au o mare problemă, EDUCAȚIA, că pe vremuri și aia făcută pe stadion era mai bună decât pe unde au crescut ei. 

Și dacă tot vă credeți Klopp, luați exemplu cum i-a răspuns unui jurnalist african, când omul i-a spus că jignește un continent întreg, considerând Cupa Africii pe Națiuni o competiție mică. Antrenorul lui Liverpool a pierdut jumătate din conferință explicându-i frumos, cu scuzele de rigoare, ca de la un prieten la un prieten. 

Aici se și face diferența, să fii om, înainte de o meserie, unde oricum în România ești bătaia de joc a celor care au un pic mai mulți bani. 

La Craiova, dacă nu ți-ai câștigat statutul de legendă și n-ai intrat pe veci în inima fierbinte a olteanului, vei fi fix ca-n piesa lui Tudor Gheorghe, "Ce bine trăiam flăcău", când se întinde olteanul în drum să vadă ce spun dușmanii dacă a murit. „Dușmanii râdeau de moarte / Mândrele mă plângeau toate / Și când fu la lumânare / Detei puțin din picioare / Uite-al dracu' nu mai moare / Că tot mai dă din picioare...".

Și să nu dea oltenii din picioare, că se duce și aroganța și nici că te mai întorci pe “Oblemenco”! Poate doar ca adversar huiduit.